Boala se manifestă clinic prin abatere, diaree şi scăderea producţiei de ouă, iar morfopatologic prin leziuni intestinale şi hepatice.

Campylobacterioza aviară deşi prezintă importanţă economică mai redusă, totuşi ea are importanţă sanitară mare, fiind o zoonoză, agentul etiologic producând frecvent la om, toxiinfecţii alimentare.

Etiologie

De la păsări au fost izolate 3 specii de campylobacterii: Campylobacter jejuni, Campylobacter coli şi Campylobacter lari, diferenţierea lor se bazează pe sensibilitatea la acid nalidixic şi hidroliza hipuratului.

În cadrul speciei Campylobacter jejuni au fost identificate 3 biotipuri, dintre acestea prezintă importanţă biotipul I care este responsabil de leziunile intestinale, şi biotipul II care produce leziunile hepatice. Campylobacter coli a fost izolat din intestinul păsărilor şi din unele leziuni hepatice ale acestora, iar Campylobacter lari a fost izolat de la păsările de apă.

Campylobacteriile aviare sunt germeni Gram negativi, spiralaţi sau încurbaţi, fără capsulă şi spor, dar cu un cil dispus polar. Se cultivă pe medii inerte speciale, sau prin inocularea pe embrion de găină în vârstă de 5-8 zile, la care produce moartea în 4-7 zile.

Campylobacteriile izolate de la păsări sunt sensibile la uscăciune, dar sunt rezistente în mediul umed. Sunt sensibile la dezinfectante şi la unele antibiotice (tetracicline, eritromicină, streptomicină, gentamicină) şi chimioterapice. Sunt rezistente la bacitracină, novobiocin şi polimixină B.

Caractere epidemiologice

Galinaceele sunt gazde naturale pentru campylobacteriile aviare, unde trăiesc ca epifite în intestin. Campylobacteriile au mai fost izolate de la curci, raţe, porumbei, fazani, păsări de agrement, păsări de apă şi anseriforme migratoare sănătoase.

Infecţia se transmite pe cale digestivă, prin intermediul furajelor şi apei contaminate. Ouăle pot fi contaminate prin intermediul fecalelor. În staţiile de incubaţie infecţia se transmite foarte uşor, un pui infectat fiind capabil să contamineze, în 24 de ore, majoritatea puilor eclozionaţi. În transmiterea infecţiei cu Campylobacter jejuni un rol îl pot avea şi muştele.

În declanşarea bolii un rol major îl au factorii favorizanţi reprezentaţi de dezechilibrele alimentare, condiţiile de zooigienă deficitare, exploatarea intensivă până la epuizare etc.

Tabloul clinic

În cazul afectării ficatului de cele mai multe ori boala evoluează fără semne clinice. Dacă se manifestă clinic păsările slăbesc, prezintă anemie şi uneori diaree cu fecale gălbui sau galben-brun, cu striuri de sânge sau cu fibrină. La găinile ouătoare scade producţia de ouă, iar la pui se constată rămânerea în urmă cu creşterea. Boala poate dura 1-3 săptămâni, procentul de mortalitate fiind mic.

În cazul afectării intestinului de regulă simptomele lipsesc sau sunt şterse şi necaracteristice. Se constată abatere, încetinirea ritmului de creştere la pui, scăderea producţiei de ouă la adulte şi diaree cu urme de mucus şi sânge. Factorii de mediu, stresul şi bolile intercurente pot accentua gravitatea evoluţiei bolii, indiferent de forma evolutivă.

La om infecţiile cu Campylobacter jejuni produc diaree, ele pot să apară accidental prin consumul carcaselor de păsări contaminate (48% din campylobacteriozele omului fiind date de manipularea şi consumul de carne de pasăre). Sunt mai frecvente în sezonul călduros.

Tabloul morfopatologic

În cazul afectării ficatului acesta este hipertrofiat şi friabil cu hemoragii subcapsulare. Pe suprafaţă apar focare de necroză în formă de stea, cu diametrul până la un cm. Ficatul are uneori culoarea verde, datorită impregnării cu pigmenţi biliari.

În cazul evoluţiei intestinale, intestinul este plin cu mucus fluid şi apos, iar pe suprafaţa mucoasei intestinale pot fi prezente hemoragii.

Diagnosticul

Campylobacterioza aviară trebuie confirmată obligatoriu prin examen de laborator. Bacteriile pot fi izolate de la păsările în viaţă din fecale, iar de la cadavre din conţinut intestinal, din ficat, bilă sau sânge. Se va face diagnostic diferenţial faţă de holera aviară, salmoneloze, colibaciloză etc.

Profilaxia

Prevenirea apariţiei bolii se bazează pe respectarea măsurilor generale de profilaxie, atât în fermele de creştere a păsărilor, cât şi în staţiile de incubaţie. Vor fi respectate normele igienice, tehnologice, sanitare veterinare şi de nutriţie şi vor fi efectuate în mod curent dezinfecţii, dezinsecţii şi deratizări. Se va face clorinarea apei pentru limitarea contaminării cu campylobacterii şi se vor lua măsuri pentru evitarea contactului cu păsări sălbatice, care pot fi purtătoare.

Combaterea

Dacă boala a fost diagnosticată se recomandă: îmbunătăţirea condiţiilor de igienă şi hrănire, depistarea factorilor favorizanţi şi remedierea acestora, instituirea la păsările sănătoase a unor tratamente în masă cu antibiotice (eritromicină, oxitetraciclină), chimioterapice şi vitamine.

Pentru a preveni transmiterea infecţiilor cu campylobacterii de la păsări la om, se recomandă tratarea carcaselor de păsări prin iradiere cu raze gamma sau cu soluţii dezinfectante (acid acetic sau acid lactic soluţie 0,5%), însă aplicarea acestor măsuri nu trebuie să producă modificări organoleptice şi biochimice ale cărnii de pasăre.

Articol publicat în revista Ferma nr. 4(36)/2005