De la cum se asociază fermierii pentru interese şi obiective comune, cum reuşesc să-şi convingă guvernanţii să ia decizii pentru bunul mers al zootehniei şi pentru protejarea producţiei interne în faţa importurilor agroalimentare, până la felul în care producătorii agricoli sunt percepuţi şi apreciaţi în comunităţile din care fac parte.

La fiecare ieşire din ţară trăiesc experienţe similare. Inevitabil, la revenirea în România încep comparaţiile, din toate punctele de vedere. Şi scriu despre toate experienţele trăite, exact aşa cum le-am perceput, prin ochii jurnalistului, turistului, consumatorului. Şi de fiecare dată găsesc suficiente motive să-mi fie ciudă, însă aşa, cu sete! Mi-e ciudă că ne lipsesc lucruri aparent banale, dar care asigură tocmai ceea ce reclamăm noi că ne cam lipseşte: performanţa şi eficienţa…

Cum ar fi să ne ocupăm de managementul fermei, să ne asociem pe bune şi pentru obiective clare, să ne profesionalizăm şi să acceptăm faptul că nu avem cum să le ştim noi chiar pe toate şi n-ar strica să apelăm, măcar din când în când, la cei care ştiu?!

Cum ar fi să ne informăm mai bine şi din surse sigure înainte de a acţiona sau înainte ca acţiunile noastre să fie iremediabile?

Cum ar fi să nu ne mai asumăm riscuri ci să le gestionăm înainte să producă efecte?

Cum ar fi să înţelegem că bunăstarea unei ferme zootehnice chiar porneşte de la trio-ul “casă, rasă, masă” şi că astea nu sunt vorbe-n vânt sau “figuri în cap” învăţate la facultate?

Cum ar fi să nu ne mai subestimăm potenţialul de dezvoltare, lamentându-ne că utilajul cutare „nu e de nasul nostru” sau că „n-am eu banii ăluia” sau că altul a reuşit „pentru că-şi permite”, şi toate astea în loc să apucăm taurul de coarne şi să căutăm oportunităţi acolo unde nu vedem decât neputinţă?

Cum ar fi să fie subvenţia profitul nostru sau sursă de bani pentru investiţii iar cu ceea ce producem să ne achităm facturile, datoriile şi inputurile? Iar dacă nu producem să vedem unde greşim sau, de ce nu, să întrebăm ce fac alţii de reuşesc şi le merge mai bine decât ţie?

Cum ar fi să… fim mai uniţi?

Cum ar fi să pricepem că nu oricine poate să facă agricultură şi că asta e o meserie în toată regula? Şi încă una grea? Ca orice meserie, şi asta se învaţă, se moşteneşte pe alocuri, se dobândeşte în timp, se adaptează la nou şi necesită ajustări! Tehnologia evoluează iar meseria trebuie să-i urmeze…

Se spune, dragă fermier, că ai cea mai frumoasă profesie din lume. Şi cea mai importantă. Sigur că statele, guvernele, legile, oamenii de rând care cumpără de la tine ar trebui să te protejeze. Asta ca să poţi produce mai mult, dar şi mai bine! Dar tu, tu unde eşti în toată ecuaţia asta? Ce faci ca să-ţi meargă mai bine?

NICOLETA DRAGOMIR

Redactor-şef Ferma Clasic

Ferma Media Grup

nicoleta@revista-ferma.ro