Mă refer aici la costul întreţinerii şi furajării scroafei în perioada de gestaţie şi lactaţie, la care se adaugă costul aceleiaşi scroafe în intervalul de timp de la înţărcare până la următoarea inseminare fecundă. La acestea se adaugă investiţia în furajul consumat de purcel în maternitate şi costul propriei întreţineri.

Astfel, un calcul elementar ne arată că valoarea purcelului înţărcat derivă din costurile înregistrate pe durata celor 21 de săptămâni – în medie – ale unui ciclu reproductiv, respectiv:

– costul celor 16,5 săptămâni de gestaţie;
– costul celor 4 săptămâni de lactaţie (ale scroafei şi propriu purcelului);
– costul zilelor de la înţărcare până la inseminarea scroafei.

Costul producerii unui singur purcel înţărcat

De dragul păstrării simplităţii calculelor, să presupunem că scroafa înţarcă 10 purcei. Ca atare, dacă împărţim cele 21 de săptămâni ale ciclului reproductiv la 10 purcei, înseamnă că timpul necesar pentru producerea unui singur purcel înţărcat este de 2,1 săptămâni, iar valoarea lui va fi egală cu costul acestora. Asta ar fi în teorie!

Pentru că în practică, doar o parte dintre scroafe vor avea o durată a ciclului reproductiv de 21 săptămâni, motivele prelungirii acestuia fiind multiple şi determinate prioritar de management, nutriţie şi sănătatea femelelor.

Dacă, ipotetic vorbind, toate scroafele din fermă ar avea o durată a ciclului reproductiv de 21 săptămâni, ar însemna că fiecare scroafă ar făta în medie de 2,5 ori pe an, ceea ce, practic, este un obiectiv aproape imposibil de atins.

Este la fel de adevărat că scroafele moderne au capacitatea de a înţărca mult peste cei 10 purcei amintiţi anterior. Astfel, la un număr de 12 purcei înţărcaţi, timpul necesar pentru a produce un purcel se schimbă astfel: 21 săptămâni/ciclu : 12 purcei = 1,75 săptămâni/purcel înţărcat. Adică un purcel produs mult mai eficient!

Vârsta de înţărcare

Este ştiut faptul că legislaţia UE impune, din motive de bunăstare animală, ca vârsta de înţărcare minimă a purceilor să fie de 28 de zile, adică cele 4 săptămâni de lactaţie din calculul nostru anterior. La fel de adevărat e faptul că mulţi fermieri performanţi pot înţarcă purceii chiar şi la 21 de zile, ceea ce însemnă un cost de producţie mai mic/cap, echivalent cu cheltuielile aferente celor 7 zile în minus.

Ca atare, trecerea de la înţărcarea la 3 săptămâni (20 săptămâni/ciclu : 10 purcei = 2 săptămâni/purcel înţărcat) la cea de 4 săptămâni (21 săptămâni/ciclu : 10 purcei = 2,1 săptămâni/purcel înţărcat), în condiţiile menţinerii aceloraşi 10 purcei înţărcaţi, conduce la o scădere a productivităţii cu 5%.

Cum compensăm această pierdere ca urmare a reducerii vitezei fluxului productiv în fermă? Teoretic, simplu: crescând numărul de purcei înţărcaţi de la 10 la 10,5, deci o îmbunătăţire a performanţei scroafei cu „numai” 0,5 purcei.

Am pus cuvântul numai în ghilimele tocmai pentru că fermierii ştiu că această îmbunătăţire nu e foarte simplu de realizat, chiar dacă prelungirea lactaţiei, cu efect benefic asupra refacerii uterului, ne vine în ajutor, prin obţinerea mai multor purcei fătaţi vii. Totul e ca dintre aceştia să supravieţuiască cel puţin 10,5 până la înţărcare.

Performanţa efectivului de scroafe

Privind lucrurile din perspectiva performanţei efectivului de scroafe, rezultă şi că acea jumătate de purcel înţărcat suplimentar per scroafă este echivalentă cu economisirea – sau, dacă vreţi, adăugarea – unei săptămâni la ciclul productiv al fiecărei femele.

Bun! Şi ce dacă? Ei bine, urmărind acest raţionament ar însemna că am putea analiza din aceeaşi perspectivă şi alţi parametri cheie, cum ar fi procentul de întoarceri în călduri (ne referim la cele fiziologice, nu patologice!).

Concret, în ferma X se reuşeşte, cu eforturi consistente, trecerea de la 10 purcei la 12 purcei înţărcaţi per scroafă. Adică, 2 purcei suplimentari faţă de perioada de referinţă anterioară. Asta nu înseamnă altceva decât că în ferma respectivă ne vom putea permite luxul să avem o creştere de 100% a procentului de întoarceri (fiziologice, la 28 de zile), cei 2 purcei înţărcaţi suplimentar anulând efectul economic negativ al dublării incidenţei întoarcerilor!

În realitate nu se întâmplă aşa. Însă, o creştere a întoarcerilor de 10% – frecventă în unele ferme – este integral compensată de doar 0,2 purcei înţărcaţi suplimentar, dacă aplicăm „regula de trei, simplă”!

Recunosc că atunci când alţii – mult mai experimentaţi în ale producţiei porcine – mi-au demonstrat, cu creionul pe hârtie aceste calcule, am fost surprins de logica lor. Adesea ne agităm exagerat că rata întoarcerilor la 21 de zile a crescut şi suntem mult prea calmi când numărul purceilor înţărcaţi scade sub media lunilor precedente. Ori, prin calculele anterioare putem oricând estima care dintre parametrii productivi ai fermei are impactul cel mai mare.

ÎN LOC DE CONCLUZII

Să transformăm calculele anterioare în bani, pornind de la premisa că un purcel înţărcat costă 100 lei.

• Dacă producerea unui purcel înţărcat valorează 2,1 săptămâni (15 zile), înseamnă că întoarcerea în călduri la 21 zile valorează cât 1,4 purcei. Adică, 140 lei!
• Dacă la controlul gestaţiei la 42 zile rezultatul e negativ, înseamnă că tocmai am pierdut contravaloarea a 2,8 purcei, respectiv 280 lei!
• … Sau, altfel spus, costul zilnic al întreţinerii unei scroafe ar fi: 280 lei/42 zile â 6,6 lei/zi/scroafă.
Ar mai fi şi altceva de adăugat? Nimic altceva decât că în fermă, ca şi în viaţă de altfel, fiecare minut costă.