Ne aducem aminte că toamna trecută a fost foarte secetoasă şi călduroasă. Începând cu ultima lună de vară şi până aproape de venirea iernii, în majoritatea zonelor din sudul ţării, dar şi în vest, nu s-au înregistrat precipitaţii sau acestea au fost neînsemnate cantitativ. Drept urmare, plantele de rapiţă nu au răsărit, sau dacă acestea au „scos capul la lumină”, densitatea a fost necorespunzătoare. Mulţi s-au mirat când au văzut acest tip de afide pe plantele de rapiţă, dar nu era ceva care nu se mai întâmplase. Rapiţa se află pe lista plantelor gazdă ale acestui dăunător. Această specie este foarte polifagă, fiind semnalată la peste 240 de specii de plante, din 64 de familii botanice diferite. Preferă piersicul (de unde şi numele acestei specii), caisul, tomatele, vinetele, ardeii, cartoful, tutunul, salata, spanacul, mazărea, fasolea, lucerna, rapiţa etc.
Detaliul care face diferenţa între insecte
Atenţie! La vederea afidelor pe frunzele de rapiţă, mulţi ar fi tentaţi să spună că este vorba despre păduchele cenuşiu al cruciferelor (Brevicoryne brassicae), fiind una dintre cele mai întâlnite specii de afide la rapiţă. În acest din urmă caz, femelele fără aripi au culoarea corpului galben-verzuie, fiind acoperite cu o secreţie ceroasă. La păduchele verde al piersicului nu există această secreţie!
Afidele se găsesc pe faţa inferioară a frunzelor de rapiţă, unde formează colonii şi se hrănesc înţepând şi sugând sucul celular. În mod normal, atacul este periculos cînd plantele sunt tinere. În urma lui, ţesutul se necrozează, frunzele se pot îngălbeni şi usca. Anul trecut au existat situaţii foarte variate. Dacă afidele au apărut în sole unde plantele erau dezvoltate, pagubele au fost minime. Dar aceste situaţii sunt rare. În multe cazuri, plantele au răsărit cu întârziere, fiind mai sensibile la atac. Au existat situaţii când plantele de rapiţă, atacate în prealabil de larvele viespii rapiţei, să fie ulterior „vizitate” şi de către afide. Dacă mai adăugăm şi seceta din toamnă, putem spune că „s-au aliniat astrele” pentru atacul dăunătorilor. Nu şi pentru fermieri!
Densităţi ale afidelor de zece ori mai mari
Anul trecut, într-o experienţă cu rapiţă în cadrul proiectului ADER 4.1.5., am urmărit evoluţia principalilor dăunători din toamnă. Când afidele şi-au făcut apariţia, am început să le monitorizez săptămânal. În parcelele netratate, pe data de 5 noiembrie s-a înregistrat o densitate medie de 160 afide/plantă, iar o săptămână mai târziu densitatea medie a urcat la 243 de afide/plantă! Densităţi ridicate la plantele netratate s-au înregistrat şi în săptămânile următoare, până pe data de 1 decembrie, când a venit gerul, temperatura minimă coborând sub valoarea de -10oC. Avea să fie singura zi din luna decembrie aşa de rece. Uneori iarna este „cel mai bun insecticid”. La parcelele în care s-a efectuat tratamentul seminţelor, densitatea afidelor a fost de aproximativ zece ori mai mică decât la plantele netratate.
În parcelele netratate au dispărut mai mult de 70% dintre plante. Atacul larvelor viespii rapiţei în luna septembrie, la care s-a adăugat atacul afidelor în perioada octombrie-noiembrie, toate acestea pe fondul unei secete ridicate, au făcut ca plantele de rapiţă să nu treacă de „examenul iernii”.
Insecticid de contact sau sistemic?
În literatura de specialitate se menţionează că, toamna, dacă mai mult de 20% din plantele dintr-o anumită solă sunt atacate de afide (indiferent de specie), atunci cultura trebuie tratată. Pentru evaluarea atacului, sondajele trebuie efectuate pe diagonala lanului de rapiţă. Afidele sunt prezente la început în zona marginii lanului, ulterior migrând în interiorul lui. În unele cazuri nu se justifică aplicarea unui insecticid pe toată suprafaţa, ci numai în zona marginală a lanului, unde afidele pot fi prezente într-un număr mai ridicat.
Acum, referitor la problema tratamentului, la rapiţă este o mică provocare. Afidele se găsesc pe faţa inferioară a frunzelor. Prin urmare, frunzele sunt ca nişte umbrele pentru afide, iar în cazul aplicării unui tratament cu insecticid de contact, efectul s-ar putea să nu fie cel scontat. Caz în care recomandabil ar fi folosirea unor insecticide sistemice sau local sistemice. Tocmai de aceea e nevoie de o serioasă monitorizare a lanului de rapiţă.
Anul trecut s-a petrecut ceva ieşit din comun. Eu unul, în cei unsprezece ani de activitate în acest domeniu, nu am văzut atac aşa ridicat de afide la rapiţă în luna noiembrie. Acest lucru s-a întâmplat ca o consecinţă a condiţiilor climatice atipice, înregistrate toamna. S-ar putea ca anul acesta să nu mai fie probleme cu păduchele verde al piersicului la plantele de rapiţă. S-ar putea să se întâmple exact contrariul. Sau s-ar putea să avem probleme cu alte specii de insecte dăunătoare, considerate anterior specii de importanţă secundară. Odată cu noile provocări climatice se schimbă şi insectele dăunătoare. De cele mai multe ori, în dezavantajul fermierilor. Sper totuşi că măcar în această toamnă va fi linişte „entomologică”.
DĂUNĂTORI DE TOAMNĂ AI RAPIŢEI
Toţi fermierii cunosc foarte bine ce dăunători pot să creeze probleme culturii rapiţei în perioada toamnei, atunci când plantele se află la început de drum şi sunt foarte sensibile la atacul acestora. Începând cu puricii de pământ (Phyllotreta spp.), puricii cruciferelor (Psylliodes chrysocephala) continuând cu larvele viespii rapiţei (Athalia rosae) şi apoi cu larvele fluturelui alb al verzei (Pieris brassicae) sau a buhei verzei (Mamestra brassicae). Din când în când, fermierii s-au confruntat şi cu atacul gândacului roşu al rapiţei (Entomoscelis adonidis), dar nu toamnă de toamnă şi numai în anumite zone. Despre afide se ştie că cea mai problematică specie pentru plantele de rapiţă este păduchele cenuşiu al verzei (Brevicoryne brassicae). În ultimii ani, rare au fost situaţiile când păduchele cenuşiu al verzei a produs daune rapiţei în toamnă. Atacul acestui dăunător este caracteristic mai degrabă primăvara sau la început de vară, când plantele de rapiţă se află spre sfârşitul perioadei de vegetaţie, atunci când sunt atacate silicvele sau tulpinile şi inflorecenţele (dacă atacul este un pic mai timpuriu). Invazii mari ale afidelor în perioada toamnei nu prea s-au mai înregistrat, cel puţin în ultimii ani. Dar în ultima vreme excepţia începe să devină regulă.
ASOCIAŢIE PENTRU CULTURA FLORII-SOARELUI
În august a.c. a fost înregistrată Asociaţia pentru Cultura Florii-Soarelui din România, al cărei preşedinte este cunoscutul fermier constănţean, Dumitru Manole. Din Consiliul Director face parte Maria Joiţa-Păcureanu, vicepreşedinte, iar printre membri se numără şi profesorul Ioan Viorel de la USAMV Bucureşti şi cercetătorii Neculai Pârvu şi Vasile Jinga.
„Am participat la o conferinţă internaţională la Universitatea Trakia de la Edirne în calitate de membru al Asociaţiei Internaţionale a Florii Soarelui, când o personalitate mondială în cultura florii soarelui a încercat să ne dea lecţii despre neonicotinoidele şi arealele geografice ale răspândirii Tanymecusului în România. Or, trebuie spus că cercetarea românească a realizat primii hibrizi de floarea-soarelui din lume. În 1965, regretatul profesor Alexandru Viorel Vrânceanu a creat primul soi românesc cu polenizare liberă, soiul Record, iar eu la Amzacea am beneficiat de un premiu de 10.000 lei din partea Departamentului Agriculturii de Stat, oferit de Ion Teşu, ministrul Agriculturii de atunci, pentru că am realizat cea mai mare producţie de din România: 2.850 kg/ha pe circa 520 ha. Şi ar mai fi o motivaţie pentru care Asociaţia s-a născut aici şi nu în altă parte: în Dobrogea se cultivă floarea-soarelui pe 180.000 ha, adică 15-20% din cât se însămânţează în România”, a declarat Dumitru Manole.
Asociaţia pentru Cultura Florii-Soarelui din România îşi propune atragerea unui număr cât mai mare de cultivatori, creşterea performanţelor hibrizilor, a produselor şi soluţiior fitosanitare, adaptarea tehnologiilor de cultivare la noile schimbări climatice şi, nu în ultimul rând, iniţierea şi promovarea programelor de cooperare cu partenerii externi.
Sediul noii structuri asociative este, deocamdată, la Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare Agricolă Valul lui Traian. (Marian MUŞAT)
Articol publicat în revista Ferma nr. 16/243 (ediţia 15-30 septembrie 2019)
