Adrian Dajbog face AGRICULTURĂ FĂRĂ ARĂTURĂ: dezmiriștire, „tigăruire”, însămânțare. ”Economisesc până în 20 de litri de motorină pe hectar” - Revista Ferma
4 minute de citit

Adrian Dajbog face AGRICULTURĂ FĂRĂ ARĂTURĂ: dezmiriștire, „tigăruire”, însămânțare. ”Economisesc până în 20 de litri de motorină pe hectar”

Adrian Dajbog și-a ajustat tehnologia (și costurile) pentru o producție minimală.

Adrian Dajbog face AGRICULTURĂ FĂRĂ ARĂTURĂ

De patru ani, fermierul ADRIAN DAJBOG face agricultura fără arătură: ”Economisesc până în 20 de litri de motorină pe hectar la pregătirea patului germinativ”.

Fermierii gălățeni din zona Târgu-Bujor au început sezonul de primăvară ceva mai timid, dar cu speranță. „Era un  pic de umezeală în sol, că s-a întâmplat de au fost niște ploi în septembrie și am putut semăna! Comparativ cu anul trecut, culturile au avut o răsărire mai bună, deși nu au fost fertilizate!”, susține agricultorul gălățean Adrian Dajbog.

„Câmpul arată ceva mai bine decât anul trecut! Nu pot să zic că e secetă, dar nici ploi nu am avut. Am semănat niște grâu, pe 100 hectare, orz și rapiță, pe câte 80 hectare. Culturile arată bine, sunt bucuros că au fost condiții de am putut semăna rapiță, cultură care a lipsit din multe ferme în anii anteriori!”, ne-a declarat inginerul agronom Adrian Dajbog.

După ce și-a făcut calculele, fermierul a decis să nu mai fertilizeze semănăturile de toamnă. „Acum, în primăvară, le-am dat un pic de azot, 150 kg la hectar, substanță comercială, să aibă la reluarea în vegetație”, explică acesta.

ADRIAN DAJBOG FACE AGRICULTURĂ FĂRĂ ARĂTURĂ

De patru ani fermierul a ales să practice agricultura fără arătură pentru a conserva umiditatea în sol.

„Am simplificat numărul lucrărilor mecanice, nu mai folosesc plugul de 4 ani, lucrez cu dezmiriștitorul, „tigăruiesc” cu Horsch Tiger și însămânțez cu o mașină performantă.

Astfel, am ajuns să economisesc până în 20 de litri de motorină pe hectar la pregătirea patului germinativ”, susține inginerul Adrian Dajbog.

ÎN PREGĂTIRE, PRIMUL TRATAMENT LA RAPIȚĂ

Fermierul din Târgu-Bujor se pregătește să însămânțeze culturi de primăvară (mazăre, floarea soarelui și porumb) pe o suprafață de 210 hectare.

„Am avut rapiță cultură verde (la Pachetul 4 – Practici benefice pentru mediu) înființată din toamnă și am intrat cu combinatorul în ea s-o distrugem mecanic. Mai așteptăm vreo 10 zile în funcție de evoluția vremii și ne apucăm de semănat prășitoarele. În cazul în care va ploua și mai răsar buruienile, vom inteveni cu un combinator sau erbicidăm”, explică agricultorul.

A observat că pe capcanele din lan au apărut adulții gărgăriței tulpinilor de rapiță (Ceutorhynchus napi) și pregătește protecția culturii printr-un tratament cu insecticid sistemic.

 

atacul gargaritelor rapitei valul al doilea
Ceutorhynchus napi, adult. Sursa foto: https://agronomija.rs

 

De asemenea, la înființarea culturilor va asigura o fertilizare cu niște azot și fosfor. Este liniștit că, deocamdată, solul are umiditate.

DECAPITALIZAȚI, FERMIERII VOR SĂ REALIZEZE O PRODUCȚIE MINIMALĂ

Din perspectivă financiară, fermierul susține că după anii de secetă multor producători agricoli le lipsește capitalul de lucru. „Nu o să avem cu ce face tehnologie pentru că suntem decapitalizați. Ne propunem să realizăm o producție minimală, în condițiile în care îngrășămintele sunt scumpe, iar prețul cerealelor e rămas jos”, precizează ing. Adrian Dajbog.

Adrian Dajbog face AGRICULTURĂ FĂRĂ ARĂTURĂ

CITEȘTE ȘI: Fermierii gălățeni au ales să împădurească terenurile! Ei susțin că au asigurat un venit sigur și mai stabil decât în agricultură!
Din cauza producțiilor slabe obținute în condiții de secetă extremă, prețurilor mici ale cerealelor și a costurilor de producție ridicate, unii fermieri gălățeni au ales să renunțe la suprafețele arabile în favoarea plantațiilor forestiere.
Inginerul Adrian Dajbog, fermier ce cultivă în jur de 500 ha lângă Târgu-Bujor, județul Galați, are deja plantat un trup de pădure de 15 hectare. „Am ales să înființez o pădure de salcâm cu material săditor de o pepinieră autorizată din Tecuci. Conform proiectului a trebuit să plantez 75% salcâm și 25% ulm de Turkestan, specie de amestec, conform schemei: trei rânduri de salcâm și unul de ulm. În continuare, urmează să realizez lucrările de îngrijire în plantație (prășitul, fertilizarea) și aștept să crească pomii care au o dezvoltare vegetativă mult mai rapidă”, susține fermierul gălățean care va primi subvenții între 1.500-2.000 euro/ha timp de 3 ani.

Fermierii gălățeni au ales să împădurească terenurile! Ei susțin că au asigurat un venit sigur și mai stabil decât în agricultură!

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →