Proiectul de hotărâre pentru subvenția 2025 pentru crescătorii de Bazna și Mangalița – schema de ajutor de minimis se află în transparența decizională pe site-ul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) și vizează acordarea de fonduri și stimulente pentru susținerea creșterii porcului Bazna și Mangalita.

Guvernul României aprobă Programul de susținere a crescătorilor de porci din rasele Bazna și Mangalița pentru 2025. Acest program vine în sprijinul fermierilor care activează în sectorul zootehnic, oferind ajutoare financiare sub formă de subvenții. Detaliem principalele prevederi ale acestui act normativ și modul în care beneficiarii pot accesa sprijinul financiar.
Subvenția 2025 pentru crescătorii de rase Mangalița și Bazna
Programul de susținere este reglementat printr-o schemă de ajutor de minimis, destinată să sprijine crescătorii de porci din rasele Bazna și Mangalița. Acest ajutor face parte dintr-un plan mai larg al Guvernului pentru sprijinirea producției primare de produse agricole, având la bază modificările din Regulamentul (UE) 2024/3118 al Comisiei Europene.
Sprijinul acordat fermierilor români are drept scop consolidarea și dezvoltarea sectorului de creștere a porcului, în special pentru rasele autohtone Bazna și Mangalița, renumite pentru calitățile lor și importanța în tradițiile culinare românești.
Beneficiarii schemei de minimis
Ajutoarele financiare sunt destinate mai multor categorii de beneficiari, incluzând persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale, societăți agricole și persoane juridice care își desfășoară activitatea în domeniul creșterii porcilor de reproducție din aceste rase tradiționale.
Pentru a putea accesa ajutoarele, fermierii trebuie să îndeplinească o serie de condiții de eligibilitate, printre care să dețină exploatații înregistrate sanitar-veterinar și scroafe din rasele Bazna și/sau Mangalița, înscrise în registrul genealogic.
Pentru a fi eligibili în cadrul schemei de ajutor de minimis, beneficiarii trebuie să îndeplinească, cumulativ, următoarele condiții de eligibilitate:
- să deţină exploataţii înregistrate/autorizate sanitar-veterinar;
- să deţină scroafe din rasele Bazna și /sau Mangalița, înscrise în registrul genealogic în secțiunea principală la data depunerii cererii de înscriere identificate și înregistrate în BND;
- să deţină registrul exploataţiei, completat şi actualizat, în conformitate cu prevederile art. 1 pct. 39 din Norma sanitar-veterinară aprobată prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr.208/2022;
- să facă dovada livrării spre comercializare a unui număr de minim 4 produși/an/scroafă, la o greutate de minim 8 kg/cap;
- să identifice și să înregistreze produșii prevăzuţi la lit. d), potrivit Normei sanitar- veterinare aprobată prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr.208/2022;
- să efectueze testul genomic la fiecare scroafă din rasa Bazna și Mangalița;
- să mențină numărul de scroafe cu care s-a înscris în Program, inclusiv prin procedura de înlocuire prevăzută la art.8 alin.(11), până la data de 28 noiembrie 2025, inclusiv;
- să nu depășească în sectorul producției primare de produse agricole, prin acordarea prezentului ajutor de minimis, echivalentul în lei a 50.000 euro/întreprindere unică pe durata ultimilor 3 ani.
Cuantumul ajutoarelor financiare
Sprijinul financiar acordat prin prezenta schemă de ajutor de minimis, se exprimă sub forma unei subvenții, potrivit art. 3 alin. (6) din Regulamentul de minimis în sectorul agricol și se acordă beneficiarilor prevăzuți la art. 4 alin (1) care îndeplinesc condițiile de eligibilitate prevăzute la art. 4 alin. (2).
Valoarea ajutorui de minimis este de 2.300 lei/scroafă/an
Valoarea totală a ajutoarelor de minimis acordate unei întreprinderi unice nu poate depăși suma de 50.000 euro pe durata oricărei perioade de 3 ani, conform prevederilor art. 3 alin. (2) din Regulamentul de minimis în sectorul agricol.
Sumele reprezentând ajutoare de minimis se plătesc beneficiarilor într-o singură tranșă pentru fiecare scroafă.
Bugetul total alocat pentru această schemă de ajutor de minimis în 2025 este de 1,5 milioane de lei, fonduri care vor fi distribuite fermierilor pe parcursul întregului an. Aceste sume provin din bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, conform Legii bugetului de stat pe 2025, și sunt destinate subvenționării producătorilor agricoli care activează în acest sector specific.
Termen depunere cereri
Fermierii care doresc să beneficieze de acest ajutor trebuie să depună o cerere de înscriere în program, însoțită de documentele necesare, cum ar fi certificatul de înregistrare a exploatației și dovezi ale înregistrării scroafelor în registrul genealogic.
Termenul pentru depunerea cererilor este 31 iulie 2025, iar procesul de verificare va fi realizat de Direcțiile pentru Agricultură Județene, care vor publica lista beneficiarilor eligibili pe 11 august 2025.
Prin acest program, Guvernul își propune nu doar să sprijine fermierii actuali, dar și să asigure viitorul rasei Bazna și Mangalița, care sunt esențiale pentru diversificarea producției agricole românești. Această inițiativă are rolul de a întări economia rurală și de a promova tradițiile și produsele autohtone.