Împărţind valoarea nivelului ureei din lapte la doi aflăm concentraţia de amoniac din rumen. De exemplu, dacă nivelul ureei din lapte este de 10 mg/dl lapte, atunci concentraţia amoniacului din rumen se estimează a fi de 5 mg/dl lichid ruminal.

Cercetătorii americani au ajuns la concluzia că o valoare a cantităţii de amoniac sub 7 mg/dl de suc ruminal semnifică dezvoltarea slabă a microorganismelor în rumen. La un nivel superior, procesul este accentuat.

Iată de ce fermierul profesionist trebuie să acorde o atenţie sporită nivelului ureei din lapte, pentru că în funcţie de acesta poate creşte eficienţa nutritivă a furajelor administrate în raţia de hrană, aceasta depinzând de digestibilitatea furajelor, de nivelul proteinei brute şi mai ales de proporţia dintre proteina degradabilă în rumen şi cea solubilă, pe de o parte, şi de nivelul raportului dintre amidonul fermentescibil şi nivelul zaharurilor.

Dacă acestea se aduc la valorile optime, atunci şi creşterea şi dezvoltarea microbilor din rumen este maximă şi în consecinţă şi sinteza laptelui este superioară.

Valorificarea eficientă a nivelului ureei din lapte

Prin urmare, dacă se doreşte să se exploateze la maximum capacitatea vacilor de a produce lapte la limita potenţialului lor genetic, fermierul trebuie să folosească, cu ştiinţă, valoarea ureei din lapte.

• Nivelul optim al concentraţiei ureei din lapte este între 9 şi 15 mg/dl. Dacă depăşeşte 15 mg/dl, înseamnă că procentul de proteine din furaje este prea mare şi în consecinţă trebuie redus. Dacă nivelul ureei scade sub 7 mg/dl, presupunem că alimentaţia nu este corectă, atât proteina, cât şi energia din furaje fiind administrate deficitar.

• În ambele situaţii, se impune analiza raţiei de hrană, şi anume:
– proteina brută din furaje nu trebuie să depăşească 18%;
– dacă proteina este sub 16%, atunci ea trebuie sporită.

• Pentru a echilibra corect compoziţia raţiei de hrană trebuie să aflăm gradul de digestibilitate al proteinelor şi tipul acestora, precum şi informaţii despre nivelul amidonului fermentescibil şi al zaharurilor, raportat la totalul materiei uscate din raţie:

– considerăm că o raţie de hrană eficientă trebuie să conţină 65% proteină degradabilă în rumen şi 30% proteină solubilă, din totalul proteinei brute. Orice încălcare a acestui raport presupune o scădere a ureei din lapte;
– considerăm că o raţie de hrană eficientă pentru dezvoltarea microorganismelor ruminale trebuie să conţină, în afară de proteine, şi surse de energie. Acestea trebuie să conţină 22-26% amidon fermentescibil şi doar 4-6% zaharuri, din totalul substanţei uscate din raţie.

• O raţie de hrană se poate aprecia şi după raportul existent între procentul de proteină şi cel de grăsime al laptelui. Presupunem că pentru rasa Holstein, raportul corect este 82% proteină faţă de grăsime (3% proteină, faţă de 3,7% grăsime) în lapte. Cercetătorii au constatat că un nivel scăzut al ureei din lapte ar putea indica o cantitate redusă de proteină în lapte, ceea ce aduce raportul proteină-grăsime la un nivel sub 75%.

• Dacă nivelul ureei din lapte este scăzut, iar analiza compoziţiei raţiei indică valori normale, verificaţi digestibilitatea furajelor prin examinarea consistenţei baligii. Când aceasta este consistentă, avem de-a face cu o concentraţie minimă a ureei din lapte, cauzată de proasta digestibilitate a proteinelor din furaje. Dacă balega este mai fluidă, digestibilitatea e mai bună.

În acelaşi scop, puteţi face o analiză a baligii vacilor prin spălare şi trecerea ei printr-o sită. Cantitatea mare de fibre nedigerate indică o concentraţie scăzută a ureei din lapte, din cauza digestibilităţii slabe a proteinelor din furaje, ceea ce împiedică dezvoltarea microbilor ruminali, cu toate consecinţele ce decurg de aici.