După mulți ani de încercări nenumărate de a spori veniturile fabricii prin valorificarea pe piața internă a unui ulei în a cărui calitate s-a investit permanent, inginerul Nicolae Mănăilă a ajuns la concluzia că pentru micii producători de ulei soluția unui câștig mai bun este exportul. Aceasta nu atât din cauza prețului mai mare, cât din cauza onestității pieței. „Oricât de bun ar fi uleiul pe care îl oferi pieței românești, tu, ca mic producător, nu o să-ți permiți să faci artificiile de marketing pe care și le permit marii fabricanți de ulei. Atrag atenția asupra faptului că unii își permit, de exemplu, să ofere pieței, aparent, 4-5 tipuri de ulei. Eu vă spun, pe bază de analize ale uleiului cumpărat de mine din magazine, că este același ulei. Însă este etichetat diferit. Eu, ca mic producător, am un singur tip de ulei cu o singură etichetă. Cei mari pun la raft unul dintre tipurile de ulei la prețul uleiului meu, iar pe celelalte, la prețuri tot mai mari. De exemplu, să zicem că prețul minim este de 4 lei/sticlă, iar prețul maxim este de 6 lei/sticlă. Dacă facem o medie, vedem că prin acest artificiu, prețul lor de valorificare a uleiului (același, dar sub mai multe etichete), devine clar mai mare. Este păcat, pentru că și consumatorului i se scot din buzunar mai mulți bani, din cauza necunoașterii”, arată Nicolae Mănăilă.
