Ferma din Viişoara a aparţinut fostului IAS Poiana unde a lucrat din 1982 după ce a mai trecut un an pe la IAS Apahida. Meseria de bază este de inginer mecanic, ca şi Tuchiluş. Inginer mecanic agricol făcut la Institutul Politehnic Cluj Napoca. Vacile însă îi sunt atât de aproape încât şi în perioada în care practic falimentul flutura drept stindard în fermele de lapte nu a renunţat la ele. Poate şi apartenenţa la Cooperativa Someş Arieş l-a ajutat să treacă peste acele hopuri.
Ferma mai are acum un efectiv de 340 vaci din care 135 sunt cu lapte şi 110 la muls. Efectivul are la bază un nucleu de Bălţată Românească ameliorată masiv cu Montbelliarde. Producţia medie se ridică la 24 l/cap de vacă, ceea ce, ar spune unii, nu e nici prea bine dar nici prea rău. Vând către cooperativă cu 1,20 lei/l iar din trei în trei luni se mai primeşte un bonus la recalculare.
Gheorghe Marinca are doi copii, dar niciunul nu va continua businessul. Are un nepot, copilul fratelui său care i-a fost asociat până la trecerea la cele veşnice, nepot care a preluat atât activele cât şi implicarea în fermă. Cu zootehnia nu se prea împacă, dar încă mai are timp să-l facă să iubească vacile. Vaci care sunt foarte bine întreţinute în grajdul larg, înalt, construit în regie proprie.
Când vine vorba de profitabilitatea fermei de lapte, Gherghe Marinca spune clar „trebuie să fim măcar la 80% din potenţialul fermierilor din vest, pentru a putea rămâne pe piaţă. Asta reuşim doar pentru că avem ferma noastră vegetală, unde muncim 650 ha în arendă”.
Despre povestea fermierului care a spus că „fiecare zi petrecută în fermă înseamnă o zi fericită” o să scriem pe larg în revista Ferma. O poveste a unui om extrem de frumos, un fermier luminos cum mi-aş dori să fie din ce în ce mai mulţi prin ţara asta bogată.
