Pentru Radu Moţ, fermier din Socodor, judeţul Arad, care exploatează peste 1.200 de hectare, pregătirea sezonului de primăvară nu înseamnă doar stabilirea unui plan de culturi, ci o adevărată strategie de gestionare a riscului.

Într-un context marcat de incertitudine climatică şi volatilitate a pieţei, fiecare decizie este atent cântărită. Culturile de primăvară rămân o provocare. „Acolo e riscul mai mare”, admite fermierul, referindu-se în special la porumb şi soia, două culturi care în ultimii ani au fost puternic afectate de secetă. Cu toate acestea, ele rămân în planul de producţie, alături de floarea-soarelui.

Porumbul, între rentabilitate şi vulnerabilitate

În această primăvară, structura culturilor include aproximativ 100 de hectare de floarea-soarelui, 100 de hectare de porumb şi în jur de 25 de hectare de soia. Suprafeţele nu sunt foarte mari raportat la dimensiunea exploataţiei, dar sunt alese astfel încât să păstreze un echilibru şi să limiteze expunerea.

Deşi porumbul este considerat una dintre cele mai riscante culturi în condiţii de secetă, Radu Moţ nu ia în calcul renunţarea la el. Motivul este simplu: în ferma sa, porumbul a fost, de-a lungul timpului, cea mai rentabilă cultură. În plus, acesta are posibilitatea de a iriga o parte din suprafeţe. Mai precis, 100 de hectare. Această capacitate reprezintă, în viziunea fermierului, o veritabilă plasă de siguranţă într-un climat tot mai imprevizibil.

Densitate redusă pentru o mai bună adaptare la secetă

O modificare importantă în tehnologia aplicată anul acesta la porumb vizează densitatea la semănat. Astfel, dacă în anii anteriori Radu mergea pe 65.000-67.000 de plante la hectar, pentru sezonul agricol actual a optat pentru o densitate mai redusă, la aproximativ 55.000 de plante la hectar. Decizia are la bază dorinţa de a creşte rezistenţa culturii la secetă.

„O densitate mai mică permite plantelor un acces mai bun la apă şi nutrienţi, ceea ce le ajută să suporte mai bine perioadele de stres hidric. Testele realizate în fermă au arătat că, în anii cu precipitaţii suficiente, se pot obţine producţii bune şi la densităţi mai reduse, mai ales în cazul hibrizilor tardivi, cu potenţial ridicat de producţie”, explică arădeanul. Diferenţele nu sunt spectaculoase în toate scenariile, admite el, însă în anii dificili această ajustare poate face diferenţa dintre o cultură compromisă şi una acceptabilă din punct de vedere economic.

Rapiţa, semănată cu precizie

Cât priveşte culturile semănate în toamnă, Radu Moţ a făcut o schimbare importantă. Aproape întreaga suprafaţă de rapiţă a fost semănată cu o semănătoare de precizie, Väderstad Tempo, utilizată în mod obişnuit la porumb.

Citeşte şi:
Radu Moţ vrea să-şi producă singur şrotul de soia

„Semănatul s-a realizat la 50 cm distanţa între rânduri, cu o normă de 35 de boabe germinabile pe metrul pătrat, iar fertilizarea a fost aplicată localizat, concomitent cu semănatul. În anii anteriori, rapiţa era înfiinţată cu modelul Rapid, destinat culturilor păioase, însă experienţele şi observaţiile din ultimii ani m-au determinat să testez varianta semănatului de precizie”, ne-a mărturisit Radu. Rezultatele vizuale sunt, până în prezent, foarte bune, cultura având un aspect uniform şi promiţător. Rămâne de văzut dacă şi producţiile vor confirma investiţia, însă primele semnale sunt încurajatoare.

Între arătură şi lucrări conservative

În privinţa lucrărilor solului, fermierul din Socodor mizează pe o abordare mixtă. Porumbul va fi semănat în arătură, considerată în continuare o variantă mai sigură în condiţiile fermei sale, în timp ce floarea-soarelui va fi cultivată atât în arătură, cât şi pe teren scarificat. Această combinaţie între tehnologia clasică şi elemente de minimum-tillage reflectă dorinţa de adaptare, fără a face schimbări radicale care ar putea creşte gradul de risc.