Plafonarea adaosului comercial: soluție anti-inflație sau reflex populist?

Noua inițiativă anunțată de Florin Barbu, ministrul Agriculturii, privind plafonarea adaosului comercial la produsele agroalimentare atunci când inflația depășește 5-6%, reaprinde o dezbatere veche: poate statul „corecta” piața fără să o distorsioneze?

La prima vedere, mecanismul propus pare mai sofisticat decât o simplă înghețare a prețurilor. Nu se plafonează prețul final, susține ministrul, ci adaosul comercial. Distincția este importantă. Însă, în realitate, diferența economică este mai mică decât pare.

Plafonarea, măsură condiționată de inflație?

Ministrul invocă datele Institutul Național de Statistică și propune activarea mecanismului peste un prag de 5-6% inflație. Problema este că România a funcționat ani la rând cu inflație peste acest nivel.

Așadar, va deveni plafonarea o măsură excepțională sau o intervenție permanentă, mascată într-un mecanism „automat”?

Dacă pragul este atins frecvent, piața va internaliza intervenția ca regulă, nu ca excepție. Iar predictibilitatea legislativă va avea de suferit.

Mitul „fără impact asupra bugetului”

Barbu susține că plafonarea adaosului comercial „nu a avut niciun impact”, spre deosebire de plafonarea prețurilor la energie, unde statul a compensat companiile.

Comparația cu sectorul energetic este însă discutabilă. În energie, intervenția directă asupra prețului a generat costuri bugetare.

În retailul alimentar, costul nu apare direct în buget, ci se redistribuie în piață: scade marja comercianților, presiunea se mută pe furnizori și riscul final este reducerea investițiilor sau dispariția produselor cu marjă mică.

Impactul nu este „zero”. Este doar mai puțin vizibil.

Politică economică sau conflict instituțional?

Declarațiile ministrului la adresa lui Mihai Jurca, șeful Cancelariei premierului, trădează mai mult decât o dispută tehnică. Ele indică o fractură în interiorul executivului.

Faptul că Jurca a anunțat că măsura nu va fi prelungită, iar ministrul Agriculturii vine cu un nou proiect de lege, sugerează lipsa unei viziuni unitare.

Într-o perioadă de inflație ridicată, piețele au nevoie de coerență, nu de competiții instituționale.

Ce rezolvă, de fapt, plafonarea?

Inflația alimentară nu este generată exclusiv de adaosurile comerciale. Ea are cauze multiple:

• costuri de producție (energie, combustibil, inputuri agricole)
• importuri scumpe
• volatilitate climatică
• curs valutar

Plafonarea adaosului tratează simptomul, nu cauza. Este o măsură de „gestionare politică” a percepției publice, nu o reformă structurală.

Când și cum se vor opri scumpirile?

Răspunsul onest este: nu prin lege.

Scumpirile se temperează atunci când:

• inflația generală scade sustenabil
• costurile de producție se stabilizează
• oferta internă crește
• concurența funcționează liber

Un mecanism de plafonare poate temporiza creșterile abrupte, dar nu poate inversa tendințele macroeconomice.

Proiectul anunțat de Ministerul Agriculturii riscă să fie mai degrabă un instrument politic decât unul economic.

Plafonarea adaosului comercial poate oferi un răgaz psihologic consumatorilor, dar nu reprezintă o soluție structurală pentru inflația alimentară.

Dacă mecanismul devine recurent, România riscă să intre într-un cerc vicios al intervenționismului selectiv: statul plafonează, piața se adaptează, apar distorsiuni, iar apoi urmează o nouă intervenție.

Întrebarea reală nu este dacă plafonarea va fi prelungită. Întrebarea este dacă economia românească își permite să trateze inflația prin instrumente administrative, în loc de politici fiscale și monetare coerente.