Subvenții ANT 2025: Peste jumătate dintre fermieri, autorizați la plată - Revista Ferma
2 minute de citit

Subvenții ANT 2025: Peste jumătate dintre fermieri, autorizați la plată

Subvențiile pentru fermieri intră în linie dreaptă, după ce peste 55% dintre beneficiarii ajutoarelor naționale tranzitorii (ANT) aferente anului 2025 au fost deja autorizați la plată, în zece zile de la începerea procesului derulat de APIA.

Subvenții ANT 2025: Peste jumătate dintre fermieri, autorizați la plată
Credit foto: istockphoto.com/Kerkez

Tanczos Barna: Peste 55% din plățile ANT au fost autorizate în doar 10 zile

Ministrul interimar al Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Tanczos Barna, a anunțat joi că gradul de autorizare a plăților pentru ajutoarele naționale tranzitorii (ANT) din sectorul vegetal și zootehnic a depășit 55% din suma totală, la doar zece zile de la începerea procesului de autorizare.

Potrivit oficialului, și plățile directe finanțate din fonduri europene FEGA au avansat semnificativ, procentul de autorizare depășind deja 90%.

Videoconferință cu APIA pentru accelerarea plății subvențiilor

Anunțul a fost făcut după o videoconferință organizată de ministru cu conducerea APIA, direcțiile tehnice și centrele județene, întâlnire care a avut ca obiectiv eficientizarea și accelerarea plății tuturor subvențiilor destinate fermierilor.

„În cele 18 zile de la începutul mandatului, am asigurat cadrul juridic și suportul bugetar necesare pentru finalizarea plăților”, a transmis Tanczos Barna pe pagina sa de Facebook.

Presiune pentru finalizarea rapidă a dosarelor

Ministrul a precizat că a solicitat conducerii APIA și secretarului de stat din cadrul MADR, Emil Dumitru, mai multă eficiență și soluții operative pentru ca centrele județene să finalizeze într-un termen cât mai scurt dosarele de plată.

Totodată, oficialul a cerut ca toate cererile fermierilor aferente Campaniei 2026 să fie preluate în termenul stabilit.

Cuantum ANT pe hectar și cap de animal!

Sistemul informatic, esențial pentru evitarea întârzierilor

Tanczos Barna a subliniat și rolul crucial al sistemului informatic utilizat de APIA în procesarea subvențiilor. Acesta a transmis că firma responsabilă de dezvoltarea platformei IT, împreună cu conducerea agenției, trebuie să asigure suportul tehnic și instituțional necesar pentru ca toate formele de sprijin aflate în autorizare să fie plătite fără întârzieri.

„Compania care asigură dezvoltarea sistemului informatic, împreună cu conducerea APIA, are obligația de a asigura cadrul instituțional și suportul tehnic necesare pentru ca plata tuturor formelor de sprijin aflate în proces de autorizare să se desfășoare fără întârzieri”, a transmis ministrul interimar al Agriculturii.

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →
×