Plafonarea subvenţiilor, regulile tot mai stricte şi concurenţa din afara UE riscă să schimbe radical harta agriculturii româneşti. Viitoarea Politică Agricolă Comună nu mai înseamnă sprijin şi stabilitate, ci incertitudine şi pericolul falimentului.

Discuţiile despre viitoarea Politică Agricolă Comună (PAC) capătă, pentru fermierii români, accente tot mai îngrijorătoare. Dincolo de concepte precum tranziţie verde, condiţionalităţi de mediu sau competitivitate, realitatea din ferme vorbeşte despre presiune financiară, incertitudine şi riscul pierderii unei întregi generaţii de agricultori. Opiniile a trei fermieri români, activi în sectorul vegetal, conturează o imagine clară a temerilor şi a aşteptărilor legate de PAC post-2027.

„Plafonarea subvenţiilor riscă să distrugă fermele performante”

Pentru Vasile Târziu, fermier din Timiş care lucrează 2.600 ha, una dintre cele mai mari ameninţări ale viitoarei politici agricole europene este plafonarea subvenţiilor la nivel de fermă, pragul de 100.000 de euro fiind considerat profund nedrept pentru exploataţiile medii şi mari. În opinia sa, o astfel de măsură ar trebui decisă la nivel naţional, nu impusă uniform de la Bruxelles, tocmai pentru a ţine cont de specificul fiecărei agriculturi.

Acesta avertizează că plafonarea ar crea o competiţie neloială între micii fermieri – care ar continua să beneficieze de plăţi consistente pe suprafaţă, şi exploataţiile de peste 400 de hectare – care ar pierde o parte importantă din sprijin. „Consecinţa directă ar fi creşterea presiunii pe piaţa arendei şi scoaterea din producţie a terenurilor lucrate profesionist, acolo unde s-au făcut investiţii majore în tehnologie şi infrastructură. Într-un asemenea scenariu, fermele performante ar deveni nerentabile, iar riscul falimentului ar creşte semnificativ”, consideră bănăţeanul.

O perspectivă fragilă pentru noua generaţie de fermieri

Nici perspectiva tinerilor fermieri nu este una optimistă, din punctul său de vedere. Costurile ridicate, accesul dificil la finanţare şi lipsa garanţiilor bancare fac ca intrarea în agricultură să fie posibilă doar cu sprijinul familiei. Exemplele din propria experienţă îl determină pe Vasile Târziu să vorbească despre o perspectivă „sumbră” pentru noua generaţie, în lipsa unui sprijin real şi adaptat realităţilor din teren.

„Un tânăr fermier are nevoie să fie finanţat de către bănci. Pentru că e foarte greu cu amortismentele. Eu văd la nepotul meu, care şi-a făcut un proiect pe utilaje, şi dacă nu eram noi, familia, părinţii săi, nu avea nicio perspectivă. Adică nimeni nu garanta pentru banii de la bănci pe care i-a luat împrumut să susţină financiar ferma la început”, susţine administratorul şi proprietarul societăţii Agrobilan SRL. La toate acestea se adaugă un set de restricţii pe care fermierul le consideră disproporţionate, cum este consumul de pesticide la hectar.

„Agricultura nu e doar business, e siguranţă alimentară”

Florin Pîrgaru, în schimb, priveşte viitoarea PAC printr-o lentilă mai largă, în care protecţia mediului trebuie să meargă mână în mână cu supravieţuirea economică a fermierilor. Deşi recunoaşte necesitatea măsurilor de mediu şi a responsabilităţii faţă de generaţiile viitoare, el consideră plafonarea subvenţiilor o decizie profund greşită, care ignoră rolul strategic al agriculturii.

„De câţiva ani ni se tot spune că au crescut plăţile astea pe hectar, dar de fapt nu prea s-a întâmplat lucrul acesta. Iar dacă ne raportăm la cheltuieli, care în mod constant s-au majorat, la momentul actual noi nu reuşim decât să ne plătim cel mult plăţile de zi cu zi şi ratele. Plafonarea plăţilor pe suprafaţă ar fi o greşeală majoră şi o dramă pentru fermierii români. Doamna Von der Leyen ar trebui să înţeleagă că agricultura nu este neapărat un business, este vorba doar de o siguranţă alimentară pe care Comisia Europeană trebuie să o asigure şi asta într-un mod cât de cât sănătos”, afirmă vasluianul, recunoscând totodată că pierderile cumulate de societăţile agricole pe care le administrează ar fi de cel puţin 500.000 de euro!

Când regulile sunt europene, dar piaţa e globală

După părerea sa, agricultura europeană este supusă unor restricţii severe, în timp ce concurează pe o piaţă globală cu producători care nu au aceleaşi obligaţii. „Concurenţa din zona Mării Negre, în special din Ucraina şi Rusia, pune o presiune enormă pe fermierii români, mai ales în condiţiile în care zootehnia nu mai absoarbe producţia vegetală, iar preţurile de valorificare au ajuns la niveluri derizorii”, spune acesta.

Citeşte şi:
PAC: Pe cine ar trebui să salveze UE?

Fermierul avertizează că fără sprijin financiar adecvat şi fără dobânzi rezonabile, există riscul pierderii unei generaţii întregi de agricultori. Lipsa forţei de muncă, munca extrem de solicitantă şi absenţa unei satisfacţii materiale minime îi îndepărtează pe tineri de agricultură. În plus, acordul Mercosur este văzut ca o ameninţare serioasă.

„UE nu mai vrea să fie competitivă în producţia de hrană”

Mult mai tranşant în discurs, Adrian Ţone se declară profund dezamăgit de direcţia în care se îndreaptă politica agricolă europeană. Fermierii care au investit masiv în utilaje şi tehnică agricolă se simt, în opinia sa, complet expuşi şi lipsiţi de protecţie. Riscul falimentului este, în viziunea sa, mult mai mare decât se vehiculează oficial.

„Nu unul din trei fermieri, ci doi din trei ar putea ajunge în incapacitate de plată, sub presiunea cumulată a acordului Mercosur, a restricţiilor europene şi a creşterii explozive a costurilor. Preţurile la inputuri, precum îngrăşămintele, salariile tot mai mari necesare pentru a păstra forţa de muncă în ţară, arenda şi impozitele suplimentare pe terenuri apasă direct pe umerii arendaşilor, adică ai fermierilor activi”, a ţinut să precizeze Adrian Ţone.

În acest context, el consideră că problema majoră nu este doar Mercosur, ci lipsa dorinţei Uniunii Europene de a mai fi competitivă pe piaţa cerealelor. „Noi, fermierii, ne simţim abandonaţi, în timp ce birocraţia rămâne la fel de stufoasă, în ciuda promisiunilor repetate de simplificare”, este concluzia sa.