România riscă să-și piardă accesul la cea mai prețioasă resursă: apa. În timp ce seceta distruge culturile, iar fântânile satelor seacă, companiile străine cumpără izvoare, conform declarațiilor președintelui LAPAR.
Avertismentul LAPAR: „Nu lăsați ca apa să ajungă o marfă tranzacționată la bursă”
Criza apei a devenit una dintre cele mai mari provocări pentru România, în special în contextul schimbărilor climatice și al gestionării ineficiente a resurselor naturale. Seceta prelungită din ultimii ani afectează grav agricultura, iar consecințele se văd deja în diminuarea producției agricole și în riscurile directe asupra securității alimentare.
Regiunile agricole din sud și est, precum Bărăganul și Dobrogea, se confruntă cu secete extreme, iar culturile de porumb și floarea-soarelui sunt printre cele mai afectate. „Realitatea pe care o vedem astăzi trebuie să fie un semnal de alarmă pentru autorități”, avertizează președintele LAPAR, dr. ing. Nicu Vasile.
Sistemele de irigații – învechite și nefuncționale
Potrivit lui Nicu Vasile, sistemele de irigații din România sunt depășite și nu mai corespund nevoilor agriculturii moderne. Ele au fost concepute înainte de 1990 pentru suprafețe mari și terenuri comasate, însă astăzi agricultura este fragmentată în peste 64 de milioane de sole, la fel ca în 1907.
„Strategia pentru irigații are lacune mari și nu este ancorată în realitățile actuale, care înseamnă Legea arendei, comasarea solelor, investițiile versus performanța investițiilor, dar și performanța fermelor”, spune liderul LAPAR.
Debitele râurilor și nivelul apelor subterane sunt în scădere, ceea ce îngreunează suplimentar alimentarea cu apă pentru agricultură, dar și pentru consumul populației și pentru industrie.
Irigații din puțuri adânci – o soluție falsă, cu efecte dezastruoase
În lipsa unor politici coerente, a apărut un fenomen periculos: utilizarea puțurilor de mare adâncime pentru irigații. LAPAR avertizează că această practică este extrem de riscantă:
„În România a apărut un fenomen extrem de grav cu efecte pe termen lung. Facem irigatii din puțuri de adâncime ceea ce este un adevarat pericol pentru că este o formă de a secatui izvoarele de suprafață si dispariția stratului de apa freatica de suprafața.
De fapt, acest gen de irigații promovat pe fondul lipsei de informații a populației și, în special a agricultorilor, ascunde un plan.
Se dorește ca apa să ajungă să se liciteze la bursă, să fie o marfă o nouă sursă de îmbogățire pentru anumite grupuri care vor avea monopolul acestei resurse naturale la care trebuie să aibă acces neîngrădit și la costuri accesibile toți românii, întreaga populație, indiferent de venituri”, se arată în comunicatul LAPAR, semnat de președintele organizației, Nicu Vasile.
„Apa nu este o marfă” – campania națională LAPAR
Pentru a trage un semnal de alarmă, LAPAR lansează campania națională „APA nu este o marfă”, cu scopul de a atrage atenția opiniei publice și a autorităților. Mesajul central: populația, în special cea din mediul rural, trebuie protejată și trebuie să aibă acces garantat la apa din fântâni, așa cum s-a întâmplat de sute de ani.
„Facem apel la factorii de decizie să înceapă proiectarea și execuția unor sisteme de irigații bazate pe lacuri de acumulare și surse de apă de suprafață”, se arată în comunicatul organizației.
Întrebarea la care Ministerul Agriculturii nu răspunde: cât durează până ajunge apa pluvială în pânza freatică?
LAPAR atrage atenția asupra unei întrebări esențiale pe care autoritățile o ignoră: cât timp are nevoie apa de ploaie pentru a ajunge în pânza freatică?
Răspunsul diferă în funcție de mai mulți factori naturali:
- Tipul de sol – nisipos sau pietros → infiltrare rapidă (zile–săptămâni); lutos sau argilos → infiltrare lentă (luni–ani).
- Adâncimea pânzei freatice – dacă se află la 2–5 m → câteva zile–săptămâni; la 30–100 m → ani sau chiar decenii.
- Vegetatia și permeabilitatea terenului – pădurile și câmpurile favorizează infiltrarea, în timp ce zonele urbanizate, betonate sau asfaltate, o blochează aproape complet.
- Cantitatea și regimul precipitațiilor – ploile intense accelerează infiltrarea, în timp ce seceta și evaporarea puternică reduc cantitatea de apă ce ajunge în sol.
Intervalele orientative de infiltrare:
- Zone nisipoase, cu pânză freatică la mică adâncime: câteva zile–săptămâni.
- Zone lutoase sau argiloase: luni–ani.
- Acvifere profunde (50–200 m): de la 10–20 ani până la sute de ani (uneori „ape fosile”).
În Câmpia Română (ex. Giurgiu, Călărași), unde pânza freatică se află la 3–10 m și solul este predominant lutos, apa pluvială poate ajunge în câteva luni–ani. Însă seceta prelungită din ultimii cinci ani, cu precipitații anuale reduse la 280–300 litri/mp, a dus la scăderea nivelului freatic cu 3–6 metri. Rezultatul: foarte multe fântâni au secat sau au redus drastic debitul.
Interese economice ascunse?
Un alt fenomen îngrijorător este achiziția izvoarelor de către mari companii internaționale. „Să mai spunem că există deja mari companii internaționale care au început să cumpere izvoare în România. Și-a pus oare Guvernul întrebarea de ce fac acest lucru? Evident că nu!”, subliniază Nicu Vasile, sugerând că resursele de apă ale României ar putea ajunge sub controlul unor monopoluri private, așa cum se întâmplă deja în SUA, spre exemplu.
România are nevoie de cercetare și specialiști
În final, președintele LAPAR atrage atenția asupra lipsei unui sistem național de cercetare în domeniul apei și al agriculturii. „România are nevoie de un sector de cercetare care să funcționeze pe criterii de performanță și cu salarii corecte, pentru a atrage oameni bine pregătiți și bine intenționați. Este vital pentru viitorul țării”, conchide președintele LAPAR, Nicu Vasile.
