30 octombrie 2023. La această dată, în anii trecuți, oile erau deja coborâte de la munte în stânele de iernat din zona Novaciului. Anul acesta însă, vremea caldă a întârziat coborâtul oilor cu cel puțin o săptămână.

”Într-un fel e bine, mai tragem și noi de timp puțin, încă o zi, două. La ce secetă o fost peste vară, oricum trebuie să mai cumpărăm furaje”, îmi spune Vasile Sorin, un oier din Novaci pe care l-am întâlnit pe Transalpina.

CIOBĂNIA, HAINĂ GREA. TRANSHUMANȚA NU-I NICI EA UȘOARĂ!

Vasile Sorin a urcat la munte spre sfârșitul primăverii, așa cum fac mai toți fermierii din zonă. La peste 2000 de metri altitudine, în munţii prin care şerpuieşte șoseaua Transalpina, crescătorii novăceni își țin oile și vacile bune de lapte peste vară. Animalele sunt urcate la munte în mai-iunie şi coborâte la mijloc de octombrie, pe cărări numai de oieri știute.

Cam 3 zile durează drumul de 40 de kilometri de la saivanul din Câmpu Mare, unde iernează oile, până în creierii munților. La vale e ceva mai ușor: o zi, două pe drum.

Familiile de păstori își petrec vara la stânele montane. Aici, în golul alpin, printre văile largi și coastele abrupte, ciobanii pășunează oile, le mulg și procesează tradițional laptele.

”Brânza o vindem în piață, la oraș. Nu prea se caută. Prețul a fost 40-45 de lei kilogramul vara asta. Puțin, la cât muncim. Toate-s scumpe, ne costă mult și făcutul și strânsul baloților, nu prea scoți munca la banii ăștia. Dar mergem înainte”, spune oierul de pe Transalpina.

Nu e ușoară viața la munte și nici haina ciobăniei nu e prea ușoară în zilele noastre. Dar Vasile Sorin nu se plânge și nici nu dă înapoi. Aceasta îi este viața, a învățat ciobănie de mic iar oile le ține împreună cu tatăl lui.

A urcat la munte cu 600 de oi, restul le are la Câmpu Mare. Din păcate, seceta a pus stăpânire și pe pășunile montane iar laptele a fost mai puțin în vara ce tocmai a trecut.

URSUL ÎȘI IA PARTEA, E ZONA LUI!

L-am întrebat pe Vasile, una peste alta, cum a fost în acest an cu oile la munte? ”A fost bine. A mai venit și ursul la stâni, a mâncat vaci și oi. A fost și secetă mare, ploi puține față de alți ani, pășunile slabe. Dar suntem obișnuiți, asta ne e viața”.

”Mai dăm cu petarde când vine ursul. Câteodată nu apucă să ia nimic, în alte dăți iau și ei, o oaie, o vacă, ce apucă, și ne mai lasă și nouă. Asta este, e zona lor, noi venim la ei, nu ei la noi. Urșii își iau partea și pleacă. Au mai intrat și prin cabane, la Rînca, de-au răscolit tot. E foamete la ei ca și la vite, nu avem ce face!”, povestește baciul de la munte.