1. Administrarea furajului de lactaţie până la momentul montei/inseminării. E esenţial ca scroafa să consume acum cât mai mult, pentru a acumula masă corporală. Unii crescători recomandă chiar furajarea la discreţie în acest interval.

2. Gruparea în aceeaşi boxă de aşteptare a scroafelor cu vârste şi dimensiuni corporale extreme ar trebui evitată. Cele slabe, prea mici sau fricoase nu vor putea face faţă concurenţei şi le veţi pierde curând.

3. Asigurarea de spațiu suficient în boxele comune de aşteptare, cel puţin 1,8 mp pentru scroafele mici şi 2,2 mp pentru cele mari. Altfel, incidenţa pierderii lor va creşte semnificativ.

4. Acolo unde este posibil se poate face transferul scroafelor înţărcate direct în boxele individuale de montă/inseminare, tocmai pentru a putea fi hrănite corect şi a se evita luptele pentru ierarhie. Chiar şi în acest caz, evitaţi să plasaţi scroafe mari lângă cele mici.

5. Apa trebuie să fie suficientă pentru a elimina riscul apariţiei cistitelor.

6. Asigurarea de lumină cu intensitate suficientă în acest interval (16 ore de lumină şi 8 de întuneric) pentru că stimulează apariţia şi intensitatea căldurilor prin mecanisme hormonale.

7. Startul contactului cu vierul pentru stimularea căldurilor poate începe din ziua 2, câte 20 minute/zi, cel puţin. Începând cu ziua a 3-a este de preferat ca depistarea căldurilor cu vierul să aibă loc chiar de 2 ori pe zi, dacă fluxul şi programul o permite.

8. De considerat amânarea inseminării, până la ciclul următor, a femelelor care au slăbit prea mult.

PERIOADĂ CRUCIALĂ PENTRU RENTABILITATEA FERMELOR

Secretele reproducției scroafelor sunt extrem de numeroase, iar cele descrise în aceste rânduri se referă doar la scurta perioadă de timp de la înțărcarea purceilor până la apariția următorului ciclu de călduri. Cu toate acestea, această perioadă de așteptare este crucială pentru continuitatea producției de carne de porc, indiferent de dimensiunea fermei.

Mai ales în fermele comerciale, animalele sunt privite, de cele mai multe ori, ca un „grup productiv” şi mai rar ca o mulţime de indivizi diferiţi. Din acest gen de abordare apar atât „defecţiunile pe flux”, cât şi rezultate productive sub aşteptări.

Nutriţioniştii reușesc să înţeleagă tot mai bine funcţionarea sistemului digestiv al porcului, reuşind astfel să formuleze raţii furajere cu o digestibilitate sporită continuu. Click AICI şi află de ce stă eficienţa fermei în furajarea suinelor!

un articol de

IOAN LADOȘI

USAMV Cluj-Napoca