Se impune completarea alimentaţiei cu alte categorii de furaje, caracteristice stabulaţiei sau, după caz, menţinerii animalelor în adăpost.

Prelungirea stabulaţiei – între necesitate şi posibilităţi

Fermierii care dispun de furaje caracteristice perioadei de stabulaţie pot continua folosirea acestora până când masa verde de pe păşune se reface în urma precipitaţiilor.

Iată cinci variante furajere care pot completa raţia şi pot înlocui temporar masa verde din păşune.

1. Furajele grosiere (paie, coceni sau ciocălăi de porumb), pe care mulţi fermieri încă le au pe stoc, corelat cu necesarul de substanţă uscată a raţiei. Acestea asigură balastul raţiei şi eliberează o cantitate mare de energie. Se pot toca sau măcina, crescând ingesta cu 18-30%. De asemenea, se poate practica saramurarea cu soluţii de 1-2% sare, folosindu-se cca. 300 l saramură/tona de furaj, melasarea cu apă melasată care conţine 2-3% melasă (250-350 l/t) sau folosirea unor soluţii complexe, bazate şi pe utilizarea substanţelor azotate sintetice neproteice (uree) asociate cu melasă. În acest caz se utilizează 0,5% uree şi 4,5% melasă, cantitatea utilizată la umectare fiind de 250-350 l/t. Se va avea în vedere cantitatea de furaj administrată pentru a asigura o doză de 20-30 g uree/100 kg greutate corporală. Administrarea furajelor astfel pregătite se face după 24 ore de la preparare, interval de timp în care are loc o uşoară fermentaţie în masa furajului.
2. Tăiţeii de sfeclă, acolo unde fermierii au posibilitatea să îi achiziţioneze de la fabricile de zahăr, pot fi folosiţi în structura amestecurilor furajere sau în amestecuri simple cu furaje grosiere tocate sau măcinate. Pot participa în proporţie de 35-50% din structura raţiei, asigurându-se un consum de cca 20-25 kg la vacile în lactaţie.
3. Borhoturi. La prepararea furajelor grosiere, borhoturile de la fabricile de spirt se folosesc în cantităţi de 30-35 l/100 kg amestec. La vacile în lactaţie se pot administra 10-15 kg. Borhotul de bere proaspăt se dă în cantităţi de 8-12 kg la vacile în lactaţie. Acest borhot este un stimulator al producţiei de lapte, iar prin conţinutul ridicat în proteină contribuie la echilibrarea proteică a raţiilor destinate vacilor în lactaţie.
4. Folosirea grâului şi a orzului ca masă verde cosită. Cei care au semănat în toamnă orz şi grâu şi au culturile compromise, le pot folosi ca masă verde sau le pot cosi şi balota pentru păstrare. La vacile în lactaţie se administrează în raţie 40-60 kg.
5. Înfiinţarea de culturi rezistente la secetă, cum ar fi iarba de Sudan sau sorgul furajer. Iarba de sudan se foloseşte începând cu înălţimea de 40-50 cm şi până la înspicare (15-20 de zile). Nu se recomandă administrarea la tineret şi la vacile gestante.

ATENŢIE LA TOXICITATEA PLANTELOR DE SORG!

În anii secetoşi, sorgul conţine cantităţi mari de glucozizi cianogeni, acid oxibenzoic şi glucoză. La unele soiuri de sorg, în prima fază de vegetaţie (primele 45 de zile de la răsărire) conţinutul în acid cianhidric ajunge la 0,15% şi scade la înspicare la 0,01%. Toxinele se acumulează în frunze. Doza toxică este de 0,1 mg/kg corp. Prin ofilire timp de 3 ore scade conţinutul acestuia cu 50%, iar după alte 3 ore îşi pierde toxicitatea.

HRĂNIŢI, NU ÎMBOLNĂVIŢI!
Toate carenţele, dar şi excesele şi dezechilibrele nutritive la vacile de lapte pot să determine aşa-numitele boli nutriţionale. Click AICI şi aflaţi care sunt cele mai întâlnite tulburări de nutriţie care pot afecta sever producţia de lapte.

un articol de
LAVINIA ŞTEF