Pentru ca lactaţia să-şi atingă scopul este obligatoriu să o înţelegem ca fiind coordonarea perfectă dintre comportamentul şi fiziologia scroafei – pe de o parte – şi cea a purceilor săi, pe de alta.

RELAȚIA SCROAFĂ – PURCEI

În plus, trebuie să realizăm că această coordonare este într-o continuă schimbare, întrucât relaţia scroafă-purcei evoluează în fiecare zi, pe toată durata lactaţiei şi chiar dincolo acest moment. De aceea cei care au în grijă scroafele lactante ar trebui să cunoască modul în care funcţionează acest cuplu desăvârşit: scroafa cu purcei.

Pentru a preîntâmpina multiplele greşeli care se fac în fermă, fie din neştiinţă sau ignoranţă, în cele ce urmează vom încerca să lămurim câteva lucruri ce concură la asigurarea succesului lactaţiei şi, implicit, la obţinerea unor purcei viabili, de calitate.

1. MUTAREA SCROAFELOR ÎN MATERNITATE

S-ar spune că motivul principal al mutării e obişnuirea scroafei cu boxa de fătare şi cu mediul diferit din maternitate, iar afirmația ar fi corectă, dar incompletă. Lipsa acestor zile de adaptare, premergătoare fătării, conduce la acumularea unui stres imens, care dereglează toate mecanismele hormonale ce se desfăşoară în corpul scroafei la acest moment.

Iată doar două exemple:

• blocajul hormonal al dezvoltării ţesutului lactogen din glanda mamară conduce la o limitare a cantităţii de lapte ce va fi produsă;

• stoparea mecanismului de producţie a colostrului şi, mai grav, a acumulării de anticorpi în compoziţia acestuia, are ca efect îmbolnăvirea purceilor în primele zile după fătare şi pierderea acestora într-o proporţie însemnată.

2. HORMONII LACTAȚIEI: OCITOCINA ȘI PROLACTINA

Fără a avea în intenţie să complicăm lucrurile, înţelegerea rolului acestor doi hormoni în producţia de lapte a scroafei rămâne esenţială.

Ocitocina – care în greacă înseamnă „naştere rapidă” – are implicaţii atât în timpul fătării, cât şi în stimularea declanşării producţiei de lapte, la fiecare repriză de supt. Astfel, devine evident că orice perturbare a „producției” acestui hormon poate conduce la complicaţii în timpul fătării, precum şi la dereglarea eliberării laptelui, la fiecare supt.

Prolactina stimulează secreţia de lapte în ţesutul mamar şi acţionează împreună cu ocitocina la declanşarea eliberării laptelui în timpul suptului.

Iată de ce maternitatea trebuie să fie locul din fermă unde orice factor de stres care ar putea acţiona asupra scroafelor (zgomote, lipsa apei sau a furajului, temperaturile extreme) ar trebui evitat!

Spre deosebire de vaci, la care producţia de colostru începe cu mai multe zile înaintea fătării, la scroafe transportul anticorpilor către glanda mamară are loc doar cu puţin timp înaintea fătării, atunci când se eliberează în circulaţia sangvină o cantitate mare de ocitocină.

Aceiaşi hormoni amintiţi sunt responsabili şi de comportamentul pe care îl manifestă scroafa şi purceii pe toată durata lactaţiei, dar şi de interacţiunea dintre cele două părţi implicate.

3. MOMENTELE LACTAȚIEI

Elementul principal este cel al declanşării lactaţiei şi eliberării laptelui, care este dictat prin acţiunea de „masaj” al glandei mamare realizat de către purcei. De reţinut că fiecare dintre glandele mamare a scroafei acţionează ca o unitate distinctă, independentă de celelalte.

Astfel, dacă înainte de primul supt fiecare glandă este „programată” să producă o anumită cantitate de colostru (şi ulterior de lapte), funcţionalitatea ei ulterioară depinde exclusiv de stimularea purceilor: dacă şi cât lapte a fost extras prin supt.

Acele glande din care laptele nu a fost supt în mod regulat vor deveni nefuncţionale extrem de rapid, de obicei în maxim 3 zile. Şi mai grav este însă faptul că dacă una dintre glande devine nefuncţională la prima lactaţie, aceasta va fi afectată şi la fătările ulteriore, producând mai puţin lapte.   

4. GENETICĂ ȘI ÎNTREȚINERE

Producţia lactată a scroafei este influenţată şi de o serie de factori ce ţin de animalul în sine (rasă, stadiul lactaţiei, sănătatea glandelor, vârstă etc.), dar şi de condiţiile în care acesta este întreţinut (cantitatea şi calitatea furajului, mediul înconjurător).

De asemenea, glandele mamare diferă ca productivitate în funcţie de locaţie (cele anterioare fiind mai productive), dar şi de intensitatea suptului. Astfel, pe măsură ce creşte numărul de purcei la supt, creşte şi producţia lactată, până la momentul în care numărul purceilor îl depăşeşte pe cel al sfârcurilor (glandelor) funcţionale. Din acest moment, cantitatea de lapte disponibilă per purcel scade cu fiecare purcel adăugat în cuib.

Toate aceste elemente au implicaţii şi asupra unei manopere frecvent întâlnite în fermele comerciale: transferul de purcei între cuiburi pentru uniformizare. Succesul maxim al acestei manevre este asigurat doar dacă se face în prima zi de lactaţie. Pe de altă parte, dacă un sfârc funcţional nu mai este supt regulat, ca urmare a dispariţiei purcelului care l-a „cucerit”, cel mai adesea acesta nu va fi preluat de către un alt purcel, din cauza regulilor poziţiei acestora la supt. 

PURCEII NU TREBUIE SĂ ”SARĂ PESTE MESE”!

Este util de ştiut că glandele mamare ale scroafei se golesc complet la fiecare supt şi că volumul de lapte iniţial se reface în numai 35-40 de minute, după fiecare supt.

De asemenea, e de notat faptul că scroafa va elibera tot laptele acumulat în mai puţin de 20 de secunde. De aici şi importanţa deosebită ca purceii să nu „sară peste mese”. Cei care o fac din diverse motive, nu vor mai putea concura cu fraţii lor şi ar putea muri de foame.

CUM SALVĂM CEI MAI VULNERABILI PURCEI?

Depinde doar de fermier implementarea unor soluţii de maximizare a numărului de purcei ce ajung la înţărcare. Însă degeaba scroafele fată constant peste 12 sau 14 purcei dacă, dintre aceştia, doar 10 supravieţuiesc până la înţărcare. Restul e doar o poveste, extrem de „dureroasă”… financiar!

Click AICI și află ce trebuie să faci în prima zi de viață a purceilor!

un articol de

IOAN LADOȘI

USAMV Cluj-Napoca