Alături de materia organică, structura glomerulară stabilă reprezintă componenta esențială a fertilității solului. Solul este bine structurat când are peste 55% agregate hidrostabile cu diametrul de 0,25-7 mm.

Structura solului o realizează complexul coloidal argilo-humic care coagulează și unește particulele elementare de sol (praf și nisip) în agregate structurale.
Stabilitatea hidrică cea mai ridicată a structurii solului se realizează atunci când humusul conține acizi huminici și este saturat cu calciu iar argila este de tip montmorillonit.

PROPRIETĂȚILE SOLULUI CU STRUCTURĂ GLOMERULARĂ

1. În solul cu structură glomerulară stabilă, regimul aerohidric, termic și de nutriție se găsește la parametri optimi pentru creșterea și dezvoltarea plantelor, garantând recolte superioare, de bună calitate.
2. În solul bine structurat (peste 75%), materia organică ce descompune treptat și continuu iar procesele de humificare/mineralizare se găsesc în echilibru, asigurând elemente nutritive pentru plante, pe întreaga perioadă de vegetație, precum și humus care intră în rezerva solului. Această situație se poate întâlni atunci când sunt asolamente bine organizate, cu prezența solei săritoare de graminee și leguminoase perene. Așa de exemplu, stabilitatea hidrică a structurii după grâu a fost de 23,4% iar după lucernă 52%.
3. Solul cu structură glomerulară stabilă asigură o porozitate de 50%, din care 70% sunt pori capilari și 30% pori necapilari, în care procesele biologice se desfășoară în optim cu eliberarea de nutrienți și formarea de humus. Gazele rezultate din activitatea biologică din sol asigură o elasticitate solului cu aspect de teren dospit.
4. În aceste condiții se asigură cel mai bine acumularea și conservarea apei în sol. Solul bine structurat are un grad de afânare și o permeabilitate care asigură înmagazinarea a 80-90% din precipitații pe întregul profil de 100-125 cm (volumul edafic).
   Nu este indicată o afânare mai adâncă deoarece apa se poate pierde în pânza freatică. Totodată, după fiecare ploaie, stratul de agregate de la suprafața solului se usucă, își micșorează volumul și se desprinde de stratul umed întrerupând capilaritatea (mulci natural) evitând pierderile de apă prin evaporare la suprafața solului.
5. În solul cu structură glomerulară stabilă sistemul radicular crește nestingherit, fără mare consum de energie, explorând un volum mare de sol din care își procură apa și substanțele nutritive. Porumbul, de exemplu, când și-a adâncit rădăcinile cu 30 cm a folosit 50 mm apă în plus.
6. În solul astfel structurat, aerul și apa se găsesc în raporturi optime de 2/3 apă și 1/3 aer, condiții foarte favorabile creșterii și dezvoltării plantelor, respective obținerii de recolte bogate.
7. Gradul de afânare în solul cu structură glomerulară stabilă este favorabil creșterii și dezvoltării plantelor. Are densitatea aparentă (Da) de 1,0-1,40 g/cm3, porozitatea capliară 30-36% iar cea necapilară 18-24%. Dacă ne referim la sfecla de zahăr, care își dezvoltă partea recoltabilă în pământ și care este foarte pretențioasă la gradul de afânare, constatăm că nivelul producției în solul afânat, cu Da 1,38 g/cm3 a fost 100% iar în solul neafânat, cu Da 1,50 g/cm3, producția s-a redus aproape la jumătate, la 55%.
8. Solurile bine structurate se lucrează ușor la umiditatea optimă. Agregatele structurale se desfac pe linia de minimă coeziune și se varsă în urma plugului precum icrele. Rezistența opusă la tracțiune se reduce cu 40%, se reduce uzura utilajelor și consumul de combustibil iar productivitatea este maximă. Nu rezultă bolovani sau curele care necesită multe intervenții ulterioare care duc la prăfuirea agregatelor, praf care astupă porii solului, nu mai circulă aerul, apa, eliminarea CO2, se formează crustă etc.
9. Pe solul cu structură glomerulară stabilă gradul de afânare este optim, apa din precipitații se infiltrează, nu se scurge la suprafața solului cu provocarea fenomenului de eroziune. În caz contrar, praful astupă porii solului, apa băltește, se scurge, se evaporă, se pierde.
10. Solurile bine structurate asigură un regim aerohidric optim pentru activitatea microbiologică din sol. Materia organică este descompusă treptat și pe întreaga perioadă de vegetație, asigurând nutrienți pentru plante și humus care intră în rezerva solului.

Agregatele structurale rezistente la degradare trebuie să conțină 4-6% materia organică, 25-45% argilă și ioni de Ca, Mg.

Află care sunt cele 10 avantaje principale ale menținerii terenului permanent verde!

un articol de
VASILE POPESCU