Inginerul Călin Mihai Zaharia, din satul Gălbiori, este un veteran al agriculturii, un om care din anul 1964 s-a înfrățit cu ogorul înverzit. De origine din „dulcele târg al Ieșilor”, Călin Mihai Zaharia a fost vreme de aproape patru decenii director la IAS Copou și mai apoi inginer-șef la SMA Pantelimon, din județul Constanța, de unde a ieșit la pensie. „După Revoluție, a fost bine, până prin 1996 agricultura a prosperat, aveai unde vinde, erau prețurile bune, puteai să irigi, făceam peste 12 tone de porumb boabe la hectar. La păioase, nu ieșeam mai jos de 6 tone/ha”, susține Zaharia. 

Agronomul ne spune că s-a așezat aici, la Crucea, a cumpărat teren, și-a ridicat casă pentru a fi mai aproape de fiica sa, studentă la Medicină în București. După un stagiu de câțiva ani la Institutul Fundeni, ca medic în chirurgia cardiovasculară, tânăra a susținut un doctorat în capitala Franței și a rămas să profeseze medicina în „Orașul luminilor”. Așa că „am venit degeaba la Constanța”, oftă Călin Mihai Zaharia.

Gălbiori, satul cu doi crescători

Călin Mihai Zaharia a ținut cinci văcuțe cu lapte înainte vreme, când toți sătenii aveau un animal – două în curte. Acum, în Gălbiori, au mai rămas doar doi crescători mai răsăriți. Odată ce izlazul s-a împuținat, s-au dus și cârdurile satului. Efectivele de animale au scăzut drastic, laptele este vândut la 60-70 de bani litrul, iar în anumite perioade, prețul se duce în jos la 45 de bani/l. Carnea, laptele se vând mai pe degeaba! Cândva, satul Gălbiori avea 138 de vaci. „Ion era ciurdarul, eram foarte apropiați, eu îi țineam banii, eu îl tundeam, îl ajutam, aveam grijă de el”, vorbește cu duioșie Zaharia. 

Oamenii îmi spun că este un cioban venit din Vâlcea care ține tot timpul oile pe pășune. Se aude că an de an ar face stricăciuni trecând cu turmele prin culturile sătenilor. „La mine nu strică, nu au intrat oile, că am… pușca la mine!”, spune zâmbind agronomul. 

Ion Brad, din stirpea veche a oierilor

La cei 78 de ani ai săi, Ion Brad, din neam de oier, se ține verde ca… bradul. Poartă o mustăcioară de când i-a dat tuleiele! Ne spunea că s-a dus vremea când în Gălbiori, vestit sat de crescători de animale, erau șapte cârduri de oi. După Revoluție a scăzut numărul lor. „E bătaie de joc cu lâna și laptele, cu carnea e la fel. Eu, la vârsta mea, mai țin câteva oi cu un nepot de-al meu, predăm laptele la… hoții ăștia de aici, cu 2,80 lei litrul, prețul era de 3 lei, dar a scăzut”, a rostit cu amărăciune în glas crescătorul. Îl întreb dacă se mai poate trăi din creșterea oilor? „Greu! Și ăștia vor să ne ia și câinii de la stână! Dar, dacă aș lua viața de la capăt, tot așa aș face; că asta mi-a fost chemarea, suntem oieri din tată în fiu, din moși strămoși!”

Laptele și prețul „baronilor” locali!

În satul Șiriu, stăm de vorbă cu câțiva fermieri nemulțumiți de ceea ce se întâmplă cu laptele. Aflăm că sunt doi procesatori în zonă, Lacto Panait în Vulturul și Lacto Baron în Hârșova, neamuri între ei. Ei fac prețul laptelui. La cel de vacă, de la 80 de bani pe litru, prețul a scăzut la 60. „În Șiriu, cireada satului număra sute de vaci; între timp, oamenii au îmbătrânit, nu mai este putere, mulți s-au lipsit și au vândut animalele și or să vândă și cele câte mai sunt. Noi, cei din care am mai rămas, ne chinuim să ne ținem pe linia de plutire. Dar e destul de greu”, susțin sătenii. 

Și au dreptate. „Un balot de lucernă e 20 de lei la vremea asta, o vacă mănâncă un balot pe zi; dar îi trebuie și tărâță, și urluială… Văcuța dă 20 litri de lapte la zi, mai suge și vițelul, iar ce rămâne, vinzi la un preț destul de scăzut; la urmă, tragi linie… Ai muncit degeaba?”, se întreabă fără să aștepte un răspuns Vasile Costin, crescător de animale care exploatează 70 de vaci. 

Nu tot laptele produs ajunge la procesare

Întreb ce e de făcut! „Trebui întreprins ceva la nivel național, județean, comunal. Nu poate să mai meargă așa. Eu livrez 250 litri de lapte la zi, pot și mai mult, dar nu se merită. Laptele meu se duce pe piață cu 80 de bani litrul, iar cumpărătorii îl iau din raftul magazinelor cu 3 lei!”, susține Vasile Costin. 

Din discuțiile cu crescătorii din satul Șiriu mai aflăm că la îngrășătorie, mieii se dau ieftin. Prețul pentru un tăuraș adus la 650 kg este de 5,5 lei/ kg, dacă ți-l dă și pe ăsta! În zonă nu este un abator autorizat, singurul din județ este în comuna Lumina. Dacă ai o vacă reformă, vorbești la telefon, vine să-ți vadă animalul, îți trimite mașină, ți-l ia și prețul ți-l face după tranșare. Pentru lapte, se mai încheie cu procesatorii și contracte în… alb?! În baza acestora, scad prețul după cum vrea… „grăsimea” lor!! Deja au început șuturile între producători și procesatori. „Mie mi-a zis că e laptele foarte gras; i-am trimis probe de laborator să se convingă. Eu sunt înscris și în COP, și la asociația mare, la nivel național; vine periodic și îmi ia probe. Procesatorul zice că eu bag untură și margarină în lapte?! Eu nu am mai auzit vorba asta. Multora le-au lăsat laptele acasă, nu l-au preluat, că se brânzește! Se caută motive”, a explicat Vasile Costin. 

Pășunea cu probleme

Marian Leu, crescător de animale din tată-n în fiu, are în Gălbiori 170 de oi (metiș de Merinos, de Spancă și Țigaie) și o suprafață de 7,3 ha de pășune, împărțită în două locuri. Abia a obținut-o anul trecut de la primărie. Recunoaște că este insuficientă pentru animalele sale, dar și cu… probleme! „Cu toate că s-au actualizat, hărțile nu corespund cu blocurile fizice. Am fost de trei ori la APIA Constanța, că în hartă era una, și alta în teren. În final, s-au reajustat suprafețele, tăindu-ne câte 2500 mp de la mine și de la vecini. Mai mult ne-a încurcat împărțirea pășunii, pentru care a fost mare luptă în comună!”, constată Marian Leu.

Marea problemă a fermierului este întârzierea subvenției. Trebuie să primească cam 17.000 lei cu tot și are mare nevoie de bani în campania agricolă de primăvară. Deține șapte hectare de teren arabil moștenit de la părinți, pe care vrea să pună trei sferturi grâu și pe un sfert orz. Recolta o va face urluială.

Oieritul nu acoperă cheltuielile

Aflăm că de pe la 15 aprilie, se înțarcă oile și încep mulsorile. În primele două luni se obține un lapte bun, după care scade producția. „Începusem să vând laptele cu 2,5 lei litrul, acum a scăzut la 2,2 lei. Dacă era luat în considerare procentul de grăsime, trebuia să primesc prețul dublu, am avut 12,4% grăsime, pentru laptele de oaie procentul minim este 6%”, explică fermierul dobrogean. Marian Leu susține că la 2,2 lei/l nu-și acoperă cheltuielile. Are angajați doi ciobani pe care se bazează; sunt mai de Doamne-Ajută, nu te lasă când ți-e lumea mai dragă, cum fac alții. 

Marian Leu ne spune că în fermă sunt asigurate furajele în cantități suficiente până la ieșirea la pășunat: „Nu-mi fac probleme; am 500 baloți de lucernă, iarbă de Sudan, 300 baloți de paie, trei tone de porumb și tot atâtea de orz, câteva tone de grâu”. Nu folosește o rețetă specială de furajate cu premixuri sau cu alte ingrediente. 

„Nu am scos oile din stână, că sunt fătările. Voi obține o sută de miei, pe care am să-i vând la arabii din zonă. Au fermă de carantină pentru export cu bază de preluare a mieilor în Gălbiori și în Crucea. Prețul este 6,5 lei kg, la jumătate cât fusese în anii buni. Nu ies în câștig. Într-un timp, mă bătuse gândul să vând ferma… Am 48 de ani și nu întrezăresc un viitor pentru noi, crescătorii de animale”, ne-a mărturisit dobrogeanul. 

MAZĂREA LASĂ AZOTUL ÎN SOL ȘI PROFITUL ÎN BUZUNAR

„Într-o viață de agronom, am semănat cu grâu și porumb o suprafață cât… îi Dobrogea de mare”, ne-a declarat râzând complice Călin Mihai Zaharia. Agronomul a făcut trecerea de la cele câteva mii de hectare lucrate în arendă, pe când era tehnolog-șef la SMA, la aproape 15, cumpărate mai mult pentru întreținerea fizică și spre a avea o ocupație permanentă. „Pun mazăre furajeră și grâu; fac cinci tone de «aur» la hectar fără să dau prea multe îngrășăminte, mazărea lasă azotul în sol. La cultura leguminoasă obțin 3 tone/ha, vând recolta cu 1 leu kilogramul. Prețul la grâu se apropie de un leu pe kil… Nu-mi trebuie mai mult”, explică agronomul. 

L-am întrebat de costuri. „Nu le-am socotit, nu m-au interesat prea mult, dar nu ies în pierdere; cheltuielile se justifică. Spre exemplu, cumpăr numai sămânța de mazăre, la un hectar vine cam 500 lei. Apoi, lucrările solului – aratul, pregătitul -, semănatul, cam tot atâta. Eu nu am utilaje și îmi fac fermierii din sat lucrările agricole sub asistența tehnică acordată de mine. La mazăre, nu aplic nici un tratament că nu este nevoie; urmează recoltatul, transportul… În mare, cu totul, ajung la 12-1300 de lei cheltuiți pe hectar. Producția, în medie de 3000 kg, o vând la un leu, deci câștig aproape de trei ori mai mult”, a detaliat „tânărul” pensionar. 

 „E TRIST CĂ NU AVEM O ASOCIAȚIE!” 

„Am vrut să ne constituim în asociație comunală, dar nu ai cu cine. E trist că într-o comună cum este Crucea, cu peste 10 mii de animale, nu există asociație a crescătorilor. Prin ’97 a fost o inițiativă, s-a ținut o ședință, s-a ales conducerea, dar și-a vârât coada Primăria și după un timp s-a desființat! Știm că viitorul va fi într-o structură asociativă, cooperatistă. Ne gândim la așa ceva, dar pe partea de procesare”, ne-a declarat Marian Leu. 

Articol publicat in revista Ferma nr.6(167) 1 – 14 aprilie 2016