Weidemann este utilajul indispensabil fermelor - Revista Ferma
5 minute de citit

Weidemann este utilajul indispensabil fermelor

_MG_4555_b

S-a ivit oportunitatea să achiziționeze primul încărcător Weidemann, un model T 5522, în 2016, la expoziția de la Linz, din Austria, de unde este firma Mauch, firma-mamă a Tehnodiesel. Din momentul în care a ajuns în fermă, încărcătorul nu a stat nici o zi. „Aşa îţi dai seama de eficiența unui utilaj”, e convins Péter Tamás Nagy.

PARTENERIAT PE TERMEN LUNG

La acel moment, avea încă un încărcător de la o altă firmă și veneau oamenii de service în fermă pentru fiecare utilaj în parte. „Cei de la Tehnodiesel ne-au oferit un Weidemann nou-nouț de 30 CP, din aceeași categorie de putere, în schimbul încărcătorului pe care îl aveam deja de patru ani. Asta a fost cartea lor de vizită, cea mai bună mutare prin care au arătat că vor să devină un partener serios. Mi-am dat seama că ăsta este viitorul: să găsim parteneri foarte serioși cu care să dezvoltăm parteneriate pe termen lung. Așa a început colaborarea cu Tehnodiesel: de la primul încărcător Weidemann, la balotieră, apoi la primul tractor Massey Ferguson, la următoarele utilaje și la tot ce înseamnă parcul de utilaje astăzi. Avem utilaje cumpărate de la Tehnodiesel de aproape un milion de euro”, precizează fermierul.

A ales un singur furnizor de utilaje din considerente practice și economice: „un singur furnizor face deplasarea în fermă pentru service și probleme tehnice, folosim aceleaşi uleiuri pentru toată gama de utilaje, și, apelând la același service, poți negocia şi tarife mai bune. Îmi oferă service-ul și mentenanța utilajelor într-un timp foarte scurt și se găsește înțelegere pentru orice problemă”, adaugă Tamás Nagy.

_MG_4559_b

GAMĂ COMPLETĂ, DE LA MIC LA MARE

Ferma Red Angus Farm, din Stejeriş, jud. Mureş, înfiinţată în 2012 şi administrată de tatăl lui Nagy, are peste 380 capete de Red Angus şi exploatează în jur de 400 ha de teren arabil şi păşune. Aici se lucrează cu trei încărcătoare Weidemann, toate cumpărate de la Tehnodiesel prin credit furnizor – Weidemann 1240 LP, 3080 LPT şi T 5522. Cel mai mic încărcător Weidemann din fermă, modelul 1240 LP, va fi înlocuit cu un Weidemann 1380 LP, aflat deja în fermă pentru probă. „Avem nevoie de o putere ceva mai mare pentru lucrările din grajd. Dăm încărcătorul Weidemann mai mic la buy-back și plătim diferența prin credit furnizor”, spune Tamás Nagy.

Ferma Black Angus Farm din Măgherani, jud. Mureş, înființată de Nagy în 2016, deţine tot în jur de 380 de taurine de carne şi exploatează circa 360 ha de teren. Aici se lucrează cu două încărcătoare Weidemann, achiziționate tot de la Tehnodiesel, în 2019, printr-un proiect de modernizare a fermei cu fonduri europene nerambursabile – Weidemann 1160 şi Weidemann 3080 LPT CAB.

ÎNCĂRCĂTOARELE WEIDEMANN: ÎN FERMĂ ŞI ÎN CÂMP

Încărcătoarele Weidemann mari sunt folosite pentru tot ce înseamnă lucrul pe câmp şi muncă grea pe platforma zootehnică și în afara ei – încărcat, descărcat, stivuit baloți în fânare, încărcat bălegar pentru fertilizarea suprafețelor agricole, inclusiv împins zăpada de pe platformă. „Acum doi ani am avut zăpadă de aproape doi metri, viscolită, nu ne descurcam fără încărcătoarele Weidemann. Încărcătorul Weidemann T 5522 este mai stabil, iar modelul 3080 LPT telescopic este articulat la mijloc și este mai flexibil.

Sunt utilaje fiabile, de care sunt foarte mulțumit. Avem şi foarte multe accesorii pentru toate încărcătoarele Weidemann: furci de baloți, cupe, greifer, lame, inclusiv perie de măturat”, explică fermierul.

În ferma Black Angus, cu încărcătorul frontal articulat cu braţ telescopic Weidemann 3080 LPT se lucrează la tot ce înseamnă bază de cereale și furaj fibros: de la colectare și înmagazinare, stivuirea fânului în fânar, transport de pe câmp, la cereale pentru micro-FNC. Încărcătorul frontal articulat mai mic, Weidemann 1160, deservește grajdul de animale. „Este un utilaj indispensabil, de care nu cred că o fermă zootehnică ar putea să se lipsească”, afirmă Péter Tamás Nagy.

_MG_4606_b

ÎNCĂRCĂTOR FRONTAL ARTICULAT WEIDEMANN 1160

– Motor: Perkins, Tier 3, 32 CP, transmisie hidostatică;
– Dispozitiv hidraulic schimbare rapidă a accesoriilor, tracţiune integrală, 2 cilindri ridicare, 2170 daN, sarcina maximă 7 tone, articulaţie oscilantă cu gresor;
– Cinematică tip paralel, braţ fix acţionat hidraulic prin Joystick;
– Capacitate max. ridicare 994 kg, înălţime max. ridicare 2,74 m;
– Sarcina max. în cupă: nevirat 1.437 kg, virat 1.206 kg;
– Sarcina max. în furca paleţi: nevirat 970 kg, virat 866 kg;
– Cabină: acoperiş protecţie, scaun „Confort“ cu suspensie, faruri lucru;
– Cupă materiale uşoare 1,2 m;
– Accesorii lucru: furcă baloţi, lamă cauciuc împins gunoi 2 m, furcă gunoi cu închidere hidraulică (Kroko) 1,3 m.

ÎNCĂRCĂTOR FRONTAL ARTICULAT CU BRAŢ TELESCOPIC WEIDEMANN 3080 LPT CAB

– Motor: Turbo diesel Perkins 404 D-22, răcire cu apă, 4 cilindri, 44,7 kW/50 CP la 2.600 rot/min, Stage III A;
– Transmisie: hidrostatică cu tracţiune integrală, max. 20km/h, diferenţial blocabil 100% electro-hidraulic pentru puntea faţă şi spate, cu acţionare de pe manşa de comandă;
– Sistemul hidraulic: 2 cilindri ridicare 4428 daN, cinematică tip Z cu ghidare hidraulică paralelă a cupei, braţ telescopic acţionat hidraulic prin Joystick;
– Capacitate max. ridicare 2.435 kg, înălţime max. ridicare 4,99 m;
– Cabină confort, încălzire şi ventilaţie, geam protecţie faţă şi spate, scaun „Confort” cu suspensie;
– Cupă materiale uşoare 2 m;
– Accesorii lucru: cleşte baloţi înfoliaţi 0,9 -1,8 m; furcă paleţi 2,5 to, labe 1,2 m.

DATE DE CONTACT
Află mai multe detalii despre încărcătoarele Weidemann de la reprezentanții Tehnodiesel:
• Dudeștii Noi, jud. Timiș – tel. 0256.378.003
• Bonțida, jud. Cluj – tel. 0373.550.105

 

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →