Acum, majoritatea ovinelor sunt gestante sau în perioada de alăptare a mieilor. Chiar dacă unii crescători le asigură oilor necesarul zilnic de proteine, lipide, glucide și minerale prin hrănirea cu furaje grosiere (coceni, paie, vreji) și porumb, este de reținut că aceste furaje sunt deficitare în vitamine, elemente care au un rol hotărâtor în atingerea performanțelor de producție și de reproducere.

Rolul vitaminelor în controlul funcției de reproducere la oaie

În timpul campaniei de montă, când oile consumă iarbă (6-8 kg/zi), de regulă la discreție, nu apar carențe de vitamine, dar ele sunt frecvente după ce oile nu mai pășunează și sunt furajate cu grosiere și cu concentrate. Aceste carențe dispar după două săptămâni de la reluarea pășunatului.

Vitamina A (necesarul zilnic este de 15-30 mg) se găsește mai ales în furajele verzi sub formă de caroten (provitamina A), element considerat „regina” vitaminelor, având următoarele funcții: rol complex în multicarea și în oxidarea celulară; participă la sinteza hormonilor steroizi; intervine în spermatogeneză, ovogeneză, nidarea zigotului, dezvoltarea normală a fătului; contribuie la creșterea somatică și întărirea rezistenței organismului. Se asigură vara, excedentar, prin consumul zilnic a 8-9 kg de iarbă; iarna, prin consumul a 1,5 kg de fân bun și 1-2 kg sfeclă sau siloz de calitate sau prin consumul de 0,7-1 kg masă verde.

Deficitul de vitamina A apare frecvent în perioada de stabulație în cazul hrănirii ovinelor cu siloz de slabă calitate și/sau cu furaje mucegăite. Aparatul genital la oaie este foarte sensibil la carență, influențând negativ formarea gameților, implantarea embrionului în mucoasa uterină, dezvoltarea embrionului și a fătului, iar la tineretul femel provoacă atrofie utero-ovariană.

Vitamina E (necesar zilnic cca. 100 UI – unități internaționale), considerată până nu demult vitamina fertilității, în prezent este apreciată ca principalul protector al vitaminei A, acționând sinergic cu seleniul ca antioxidanți.

Totodată, stimulează sinteza hormonilor hipofizari, intervine în metabolismul calciului, a fosforului și acționează sinergic cu vitaminele A, C, K, B8, cu seleniul și molibdenul.

Carența apare tot în perioada de stabulație și este accentuată de furajele râncede și de saponidele din soia. În carență, se reduce sinteza de hormoni hipofizari și steroizi, având ca efect o frecvență redusă a oilor în călduri, modificări degenerative în ovar și a miometrului uterin și o viabilitate mai redusă a mieilor.

Pentru prevenirea carenței, la începutul lunii a cincea de gestație oile se tratează cu soluții de vitamina E și de seleniu, tratament obligatoriu în zonele cu pășuni sărăturate.

Vitaminele D (D1 și D6) acționează indirect, prin reglarea absorbției unor elemente minerale, importante pentru buna desfășurare a funcției de reproducere, dintre care menționăm calciul, fosforul, fierul, zincul, manganul, cobaltul etc.

Carențele provoacă reducerea ritmului de creștere la tineretul ovin, care rămâne subdezvoltat. În perioada de pășunat nu se întâlnesc carențe de vitamina D, iar în stabulație se pot evita prin consumul de fân de bună calitate uscat la soare sau prin scoaterea oilor la pășune, pe timp însorit, cel puțin 1-2 ore/zi.

Vitaminele B (B1-B12), cu excepția vitaminei B5 (nicotinamida), sunt sintetizate, în condiții normale de furajare, de către simbionții din rumen (bacterii, protozoare și levuri microscopice). Vitaminele B participă la buna funcționare a zonei hipotalamo-hipofizare și la desfășurarea normală a metabolismului.

Carențele apar rar, la începutul primăverii, la oile întreținute pe pajiști sărăturate care conțin săruri ce reduc absorbția cobaltului.

Vitamina C stimulează sistemul imunitar, protejează vitaminele A și E, participă la sinteza progesteronului și sensibilizează uterul la acțiunea progesteronului și a  estrogenului. La oile care pășunează, carența se întâlnește rar, în cazul unor boli parazitare precum fascioloza, parazitozele gastrointestinale și pulmonare.

Vitamina F este reprezentată de șase acizi grași esențiali, dintre care pentru reproducere prezintă importanță acidul arahidonic, precursor al prostaglandinei F2&, și acizii grași polinesaturați linolenic și linoleic.

Alături de vitamina C și de seleniu, vitamina F are rol de antioxidant pentru vitamina A.

În perioada de stabulație, vitaminele se pot asimila din fânuri de calitate, din masa verde sau suplimente farmaceutice cu minerale și vitamine.

Amânarea aplicării anumitor prevederi din Legea vânătorii (L 149/2015) până în primăvară a permis oierilor, mai cu seamă din zonele de șes și depresionare, să mai pășuneze oile din 6 decembrie 2015 până când zăpada a acoperit cu un strat gros suprafețele de pășunat.

Există voci, și nu puține, care susțin că oile trebuie să stea în saivane și să fie furajate în regim de stabulație. Nu este așa, deoarece un kilogram de iarbă conține 25-30 mg de caroten, iar necesarul zilnic la o oaie gestantă este în medie de 20 mg caroten. Iarba conține mai multe vitamine și minerale care lipsesc sau sunt în cantități foarte mici în furajele grosiere – hrana de bază a oilor în stabulație.

Chiar dacă pe o pășune, în această perioadă, iarba este puțină, asigurând un consum de numai 0,7-1 kg iarbă pe zi, mișcarea oilor pe pășune are efecte favorabile asupra sănătății oii, mai ales în ultimele șase săptămâni de gestație, și asupra producției de miei. 

În zonele unde se cultivă grâu și orz de toamnă, după ce terenul îngheață, se recomandă să se practice un pășunat la pas, îndeosebi pe suprafețele cu vegetație de talie înaltă, fără repercusiuni negative asupra producției de cereale. Dar nu noaptea în “porneală” și nu pe culturile altor persoane!

DESPĂGUBIRI PENTRU CULTURILE DISTRUSE DE OVINE 

După ce oierii au protestat pentru a obține modificarea Legii vânătorii, fermierii din vegetal au cerut și ei să fie despăgubiți de crescători când oile acestora le distrug culturile. Cum crede ministrul Agriculturii că se poate rezolva această dispută? „(…) În multe cazuri, crescătorii de ovine uită pe ce terenuri trec și provoacă daune importante, distrug culturi. Toate aceste aspecte o să le avem în vedere”, declara Achim Irimesciu. Așadar, cel mai probabil, Legea vânătorii va suferi mai multe modificări care vor ține seama și de pagubele pe care oile le fac fermierilor din sectorul vegetal. 

Dacă pagubele sunt provocate de sălbăticiuni (mistreți, căprioare, sturzi, șacali etc.,), fermierii au șansa să-și recupereze pagubele, în baza fostei legi a vânătorii, L 407/2006, modificată prin L 215/2008. Articolul 13 din actul normativ stipulează perioada de vânare în dreptul fiecărei specii și suma care se acordă ca despăgubire fermierului căruia i-au fost distruse culturile agricole sau i-au fost ucise animalele domestice. De exemplu, la mistreți, perioada de vânare este 1 august – 15 februarie. Sumele acordate ca despăgubire se cifrează la 1.000 de euro dacă mistrețul a distrus culturile în perioada de vânătoare admisă și 2.000 de euro dacă distrugerile au fost provocate când vânătoarea a fost interzisă. În funcție de situațiile evaluate, sumele sunt imputate gestionarului faunei cinegetice sau autorității de mediu pentru cazurile în care vânătoarea este interzisă și-n cazurile în care vorbim despre specii protejate. 

Articol publicat in revista Ferma nr.2(163) 1-15 februarie 2016