În viaţa cotidiană auzim adesea zicala „curiozitatea a omorât maimuţa”, aspect la fel de adevărat şi în cazul porcilor pentru că, de la naştere chiar, porcul este unul dintre animalele cu cel mai acut simţ al curiozităţii faţă de tot ce îl înconjoară.

Creşterea acestui animal în condiţiile intensive ale fermelor actuale, al căror obiectiv prioritar este „producţie maximă cu eforturi minime”, a condus la apariţia şi perfecţionarea unor sisteme de exploatare care nu mai au nimic în comun nici cu „coteţul” din fundul curţii şi, cu atât mai puţin, cu mediul natural în care trăieşte strămoşul său mistreţul.

Ori, absenţa din fermele noastre moderne a resurselor de satisfacere a curiozităţii native reprezintă elementul declanşator al viciului ce poartă generic denumirea de canibalism şi ce se exteriorizează prin muşcarea repetată şi reciprocă a cozilor şi urechilor.

Cum prevenim canibalismul?

Întrucât acest viciu apare fie din cauza acţiunii unui factor stresant, fie pur şi simplu din cauza plictiselii, strategia de prevenire a muşcării cozilor/urechilor presupune în primul rând menţinerea sub observaţie permanentă a oricăror schimbări de microclimat, dar mai ales a oricăror reacţii comportamentale la aceste schimbări.

Prevenirea canibalismului determinat de imposibilitatea satisfacerii curiozităţii – deci din plictiseală – se rezolvă de regulă simplu, prin introducerea în boxă a unor „jucării”: mingi, anvelope uzate, flacoane de plastic, paie etc.

Lotizările repetate, chiar dacă determină o amplificare a „luptelor” de ierarhizare, nu conduc neapărat la declanşarea canibalismului. Dacă totuşi fenomenul apare, cauza este mai degrabă aplicarea unor tehnici de lotizare greşite.

Combaterea muşcăturilor

Având în vedere că apariţia acestui viciu reprezintă o deviaţie comportamentală, înseamnă că, la un moment dat, a acţionat un factor declanşator care, de cele mai multe ori, poate fi extrem de dificil de identificat.

Impulsul imediat al oricărui fermier după constatarea apariţiei canibalismului este de a folosi întreg arsenalul de trucuri şi tactici cunoscute pentru stoparea acestui viciu. Aceasta este strategia „pompieristică” care, chiar dacă rezolvă problema, ne împiedică să depistăm clar ce anume a declanşat-o.

De aceea, strategia corectă ar fi cea „pas cu pas”, a cărei primă condiţie este observarea zilnică a subtilelor modificări comportamentale pe care le manifestă porcii. Pe scurt, această strategie presupune:

• Urmărirea zilnică şi atentă a comportamentului porcilor în boxele în care se observă animale cu cozi/urechi muşcate şi sângerânde;

• Notarea cauzelor posibile care ar fi putut conduce la apariţia viciului;

• Stabilirea de acţiuni prioritare care să conducă la stoparea viciului şi aplicarea lor imediată. Atenţie! Nu se vor aplica simultan decât una sau maxim două astfel de acţiuni, pentru a putea evalua corect efectul, dar mai ales pentru a stabili cauza.

• Ajustarea măsurilor luate sau adoptarea altora noi în cazul în care primele acţiuni implementate nu au avut efect. Atenţie! Corecţiile de natură nutriţională sunt cele mai costisitoare, atât pentru că furajul rămas va trebui valorificat cumva, cât şi pentru că efectele modificării compoziţiei raţiilor nu pot fi evaluate mai curând de 12-14 zile!

Alimentaţia şi starea de sănătate

În condiţiile actuale în care raţiile furajere ale porcilor pot fi alcătuite într-o manieră profesionistă, alimentaţia în sine nu ar trebui să devină un factor declanşator al canibalismului. Totuşi, pentru a evita greşelile, ar fi util să urmăriţi:

– menţinerea concentraţiei sării din furaj la 0,5-0,75%;

– reglarea conţinutului în celuloză la o valoare apropiată de 3%;

– evitarea, cu precădere la purceii din creşă, a dozelor exagerate de biostimulatori furajeri, pentru că aceştia accentuează starea de agitaţie;

– asigurarea frontului de furajare acolo unde alimentaţia e restrictivă, în scopul evitării supraaglomerării din timpul tainurilor;

– verificarea concentraţiei micotoxinelor, mai ales că unele provoacă agitaţie suplimentară.

Nu în ultimul rând, ar fi de luat în considerare şi elemente ce privesc starea de sănătate a efectivului.

Afecţiunile pulmonare scapate de sub control, însoţite de tuse continuă, sporesc starea de agitaţie a animalelor. Nu mai puţin important este controlul şi eliminarea scabiei care, inducând scărpinatul continuu, determină stres, agitaţie şi, nu de puţine ori, declanşarea acestui viciu extrem de păgubos.

Chiar dacă nu e uşor de estimat impactul manifestării canibalismului, majoritatea celor care au facut astfel de calcule economice consideră că pierderile pot să reducă profitabilitatea fermei în medie cu 10-15%. Ceea ce, în condiţiile actuale, poate să reprezinte diferenţa dintre profit sau pierdere.

CAUZE FRECVENTE ALE CANIBALISMULUI

Atunci când elementele de microclimat ies din parametrii optimi apare stresul, care conduce la agitaţie şi în final la canibalism.

Cele mai frecvente situaţii ce pot determina apariţia viciului de muşcare a cozilor/urechilor sunt:

– Reducerea ratei de ventilaţie în perioadele reci ale anului din spirit de economie, greşit înţeleasă, aspect ce conduce la creşterea concentraţiei gazelor toxice (amoniac, CO2);

– Creşterea încărcăturii de praf în suspensie, provocând iritarea căilor respiratorii şi, implicit, a unei agitaţii inutile a animalelor;

– Excesul de lumină – atât ca intensitate, cât şi ca durată – determină menţinerea îndelungată a animalelor în stare activă, prin eliminarea sau denaturarea raportului de timp dintre perioada de zi şi noapte;

– Fluctuaţii majore ale temperaturii pe durata zilei;

– Creşterea vitezei curenţilor de aer la peste 0,2 m/secundă în perioadele reci ale anului;

– Menţinerea permanentă a pardoselilor murdare şi umede, fapt ce împiedică derularea normală a perioadelor de odihnă.