În comuna Fitioneşti, situată în nordul judeţului, deţine o mică suprafaţă de viţă-de-vie, de aproape un hectar, şi o mică livadă de 3.000 mp, în mare parte structurată pe prun, măr şi mai puţin păr şi cireş. O parte din teren a primit-o de la socrul său, iar o altă parte a cumpărat-o de la un sătean. Terenul este alimentat din plin cu izvoare de coastă. Aşadar, nu va fi nicicând vreo problemă cu apa!
Plantaţia viticolă a lui Paul Dragu este formată din soiuri nobile de struguri, precum: Fetească şi un pic de Ceasla. „La momentul actual, viţa-de vie se prezintă în condiţii destul de bune, ca şi pomii fructiferi; cele două plantaţii au ieşit destul de bine din iarnă. Deja m-am îngrijit să aplic din timp stropirile de iarnă. În perioada de repaus vegetativ, în livadă am făcut prima stropire «în albastru» cu zeamă bordeleză, în concentraţie de 0,5%, iar pentru combaterea dăunătorilor care iernează în crăpăturile scoarţei ramurilor şi ale tulpinilor sau la baza mugurilor, am stropit cu ulei horticol – Confidor OIL, concentraţie 1,5%. La viţa-de-vie am aplicat un tratament cu produsul Envidor”, ne-a declarat Paul Dragu.
Forţă de muncă tot mai scumpă şi rară
În această perioadă, în plantaţii se realizează lucrările de tăiere. Producătorul agricol are o formaţie de trei muncitori despre care ne spune că i-a găsit cu mare greutate. „Cel puţin în zona noastră, forţa de muncă a devenit foarte scumpă şi tot mai rară; e din ce în ce mai greu de găsit. Ziua de muncă pleacă de la 70 de lei şi poate ajunge şi la 100 de lei! Plus ţigări, că mâncare mai gătim noi! La vremea culesului, multe persoane în etate nu au venituri suficiente să angajeze oameni cu ziua la muncă şi atunci încearcă să recolteze ele singure”, a explicat vrânceanul Paul Dragu.
Acesta continuă subliniind un alt fenomen: arendarea suprafeţelor viticole. Şi iată din ce motive: „În judeţul Vrancea se constată arendarea suprafeţelor pentru că mulţi dintre proprietarii de viţă- de- vie sunt la o vârstă destul de înaintată; ei nu pot munci singuri în plantaţie şi nici nu pot plăti pe altcineva să-i ajute la realizarea lucrărilor specifice sezonului. Şi apoi, tinerii nu sunt interesaţi să muncească în agricultură, ei au alte idealuri”.
De asemenea, în Ţara Vrâncioaiei, viticultorii se plâng că nu este organizată o „bursă a strugurilor”. „Noi, micii producătorii, nu avem o piaţă să desfacem constant strugurii. Ne chinuim care cum putem să vindem. De cele mai multe ori preţurile sunt extraordinar de mici şi nu acoperă eforturile financiare şi munca fizică depuse”, este de părere Paul Dragu.
Fermierul este un om cumpătat. Cu toate că nu produce în cantităţi mari, îi ajung băuturile de la un an la altul. „Eu mai am şi la această dată vin acasă din producţia anului trecut. Pe toamnă fac până la 700 litri de vin şi puţină ţuică, mai mult pentru consumul propriu. De pe suprafaţa pe care o lucrez, produc circa 10 tone de struguri. În anii mai buni obţin şi mai bine! Livada are peste 100 de pomi fructiferi: 70-80 de pruni, din care 40 sunt plantaţi în ultimii ani, zece meri în creştere care nu sunt intraţi pe rod, precum şi peri şi cireşi. Într-un an normal, prunii îmi dau câteva tone de fructe”, a susţinut micul fermier.
PARADOX: ŢUICA DE PRUNĂ E LA MARE CĂUTARE ÎN PATRIA VINULUI!
Discuţia purtată cu Paul Dragu a atins un subiect ceva mai sensibil – şi anume costurile anuale de producţie. Oare merită tot efortul? „La o socoată făcută de mine, cheltuielile anuale se apropie de 10.000 de lei cu totul. Nu obţii un profit suficient de bun. Cu pomii fructiferi e mai bine, ai ceva câştig. Cu via nobilă ieşi mai mult în pierdere; e prea greu de întreţinut. Pe piaţă, strugurii sunt vânduţi la 1,2 lei kilogramul, însă abia dacă ne acoperim cheltuielile. Cu pomii e altă situaţie. Vând prunele pe piaţa liberă atunci când preţurile-s crescute. Dacă nu, le transform în ţuică. Un litru de ţuică de prună costă în sat 12 lei. Cum ai deschis gura că ai de vânzare, a doua zi dau năvală în curte muşterii! În judeţul Vrancea, patria vinului, merge mai bine ţuica decât vinul!”, a concluzionat Paul Dragu.
Un articol publicat în revista Ferma nr. 6/233 (ediţia 1-14 aprilie 2019)
