Pe lângă valoarea furajeră a trifoiului roşu, această leguminoasă produce cantităţi mari de azot biologic, prin fixarea azotului atmosferic, în urma relaţiilor de simbioză pe care le realizează cu bacteriile fixatoare de azot din specia Rhizobium trifolii. Din această cantitate de azot fixat, 20 la sută rămâne în rădăcini iar restul de 80 la sută intră în componenţa substanţelor proteice, cu rol foarte important în ridicarea valorii nutritive la această specie.

Pentru stimularea producerii de azot biologic, în zona tradiţională de cultură a trifoiului roşu, măsura tehnologică cea mai importantă este corectarea acidităţii solului şi efectuarea unor lucrări mai profunde de prelucrare a solului, care să mărească permeabilitatea acestuia.

Menţionăm că, şi în condiţiile în care se efectuează o inoculare bacteriană a seminţelor cu bacterii fixatoare de azot, dacă solul este acid aceste bacterii mor şi, în consecinţă, nu se realizează o activitate simbiotică normală.

Perioada de vegetaţie şi producţia de azot

Cercetările efectuate în ultimele decenii în ţara noastră, în diferite zone de cultură a trifoiului roşu, au arătat că această leguminoasă produce cantităţi însemnate de azot biologic, în mod diferenţiat, în funcţie de anul de vegetaţie:

• în primul an, între 120 şi 150 kg/ha;
• în anul al doilea între 160 şi 280 kg/ha;
• în anul al treilea (ultimul an de producţie), între 70 şi 100 kg/ha. Media ponderată, pe întreaga durată de folosinţă a culturii de trifoiu roşu, este de 147 kg/ha. Această cantitate este suficientă pentru nutriţia plantelor cu azot, fără a se mai aplica îngrăşăminte cu azot.

De asemenea, în perioada de vegetaţie activă (mai – septembrie), trifoiul roşu fixează peste 80 la sută din cantitatea totală de azot biologic produs, cu o rată zilnică de fixare a azotului între 1,5 şi 8,0 mg/zi/plantă.

Capacitatea de fixare a azotului în funcţie de destinaţia culturii

Modul de folosire a trifoiului roşu influenţează puternic capacitatea de fixare a azotului la această specie. Astfel, în cazul folosirii numai prin cosire, pentru producerea fânului, cantitatea de azot fixat este de două ori mai mare decât în situaţia în care cultura de trifoi roşu este păşunată cu animalele. Totodată, aplicarea de îngrăşăminte cu azot duce la scăderea cu 40-70 la sută a cantităţii de azot fixat, din cauza efectului negativ al azotului aplicat asupra bacteriilor fixatoare.

La pajiştile semănate, formate din cultura în amestec a trifoiului roşu cu unele graminee perene, în care proporţia de trifoi roşu este de 40-50 la sută, cantitatea de azot biologic fixat variază între 130 şi 150 kg/ha. Din această cantitate de azot produs, între 20 şi 30 la sută este transferat plantelor de graminee din amestec, în fiecare an de vegetaţie, prin moartea şi descompunerea unei părţi din rădăcinile plantelor de trifoi roşu.

În general, această cantitate de azot biologic pusă la dispoziţia gramineelor, variază între 20 şi 40 kg/ha/an. Din această cauză, şi la pajiştile semănate formate din amestecuri de leguminoase şi graminee perene, cantitatea de îngrăşăminte chimice cu azot de reduce cu 50 la sută.

În consecinţă, optimizarea tehnologiei de cultivare a trifoiului roşu, precum şi a celorlaltor leguminoase furajere perene, semănate în cultură pură sau în amestec cu gramineele perene, prin păstrarea şi potenţarea capacităţii de fixare a azotului atmosferic, are următoarele efecte:

• producerea unor cantităţi însemnate de azot biologic;
• transferul de azot fixat de la leguminoase la gramineele din pajişte;
• reducerea sau eliminarea aplicării de îngrăşăminte cu azot la aceste culturi;
• îmbogăţirea solului cu azot după încheierea perioadei de folosire a leguminoaselor;
• creşterea valorii nutritive a furajului şi, în final, a producţiei animaliere;
• eficientizarea întregului sistem de tehnologie.