Seceta prelungită din acest an ne-a adus în situaţia în care, deşi am intrat în luna octombrie, iar plantele cu recoltare târzie au eliberat ogorul, terenurile nu sunt pregătite pentru culturile care se seamănă toamna, deoarece nu s-au putut efectua arăturile.

Pe de altă parte, sistemele de irigaţii sunt nefuncţionale, în marea lor majoritate, iar cele mai roditoare zone ale ţării sunt afectate de lipsa apei.

În consecinţă, ne aşteptăm ca ţara noastră să aibă mult de suferit de pe urma acestor neajunsuri, în condiţiile în care vom cumpăra grâu de pe la alţii, adică tocmai de la aceia care sunt conduşi de oameni care ştiu să-i cinstească şi să-i ajute pe ţărani, nu cu vorbe şi cu zâmbete, ci cu fapte.

„Ce-i de făcut?”, aceasta este întrebarea la care trebuie să răspundem numaidecât. Aşteptăm ploile ca să putem ara? Acestea vor veni cu siguranţă, dar nu se ştie când, iar timpul nu ne permite să aşteptăm, fiecare zi de întârziere pentru înfiinţarea culturilor însemnând pierderi mai mici sau mai mari, în funcţie de cât de mult ne îndepărtăm de perioada optimă de semănat şi de cum va fi iarna.
 

Semănatul grâului în condiţiile unei toamne secetoase

Înfiinţarea culturilor de păioase, respectiv de grâu, în această toamnă, presupune adaptarea unora dintre verigile tehnologice la condiţiile specifice acestui an, în privinţa cărora vă facem recomandări în cele ce urmează.

• Revederea amplasării culturii grâului. Ţinând cont de faptul că la nivelul întregii ţări suprafaţele cultivate cu grâu şi cu porumb au fost destul de mari, trebuie să avem grijă ca o mare parte din terenurile care se vor cultiva cu grâu să aibă ca premergătoare porumbul.

Întrucât culturile de floarea soarelui s-au extins semnificativ în ultimii ani, o bună parte din aceste suprafeţe au fost utilizate ca premergătoare pentru grâu, până acum. Însă, seceta din această toamnă nu permite executarea lucrărilor de pregătire a terenului în condiţii bune, după aceste plante premergătoare.

Aflându-ne în această situaţie, cea mai bună soluţie este să cultivăm grâu după grâu, în cultură repetată, dar nu mai mult de un an. Acest lucru este posibil acolo unde, după eliberarea terenului, s-a efectuat arătura de vară, s-au aplicat îngrăşăminte cu fosfor şi potasiu, s-au acumulat nitraţi prin descompunerea materiei organice, s-a combătut o parte din buruieni şi s-a acumulat apa provenită din puţinele precipitaţii care au căzut în ultima vreme.

Astfel de terenuri, arate în vară, se pot pregăti pentru a fi cultivate cu grâul de toamnă în perioada optimă de semănat.

• Revederea soiurilor pe care le cultivăm. Cei care încă nu şi-au procurat sămânţa, ar trebui să se orienteze spre soiurile create în ţara noastră şi, chiar mai mult, spre cele obţinute la staţiunile de cercetare situate în zonele în care se vor înfiinţa culturile sau în apropierea acestora.

Cu cât ne îndepărtăm mai mult de cerinţele biologice specifice fiecărui soi şi cu cât condiţiile de semănat vor fi mai grele, cu atât mai mult trebuie să cultivăm soiuri autohtone, care sunt mai bine adaptate zonelor în care ne situăm.

• Încadrarea în perioada de semănat este o măsură tehnică care aduce importante sporuri de recoltă, fără a face investiţii suplimentare. Prin specificul său biologic, grâul are nevoie, încă de la răsărire şi până la data intrării în iarnă, respectiv până când temperatura scade sub 5oC, de 40-50 zile, pentru a înfrăţi, pentru a-şi forma un sistem radicular puternic şi pentru a acumula în frunze zaharuri în cantităţi cât mai mari, astfel încât să reziste peste iarnă.

În zonele de câmpie din sudul şi din vestul ţării suma gradelor necesară pentru parcurgerea acestor faze (cca. 500oC) se acumulează în perioada 1 octombrie-1 decembrie, iar în zonele de deal şi în cele mai nordice, în intervalul 20 septembrie-1 decembrie.

Din aceste considerente şi pe baza experienţelor efectuate în toate staţiunile de cercetare timp de zeci de ani, pentru ţara noastră s-au determinat următoarele perioade optime la semănatul de grâu: intervalul 1-20 octombrie, pentru câmpiile din sudul şi din vestul ţării, respectiv perioada 20 septembrie-15 octombrie, pentru zonele colinare şi cele mai nordice.

• Densitatea culturii trebuie adaptată condiţiilor de secetă din această toamnă, când solul este uscat şi, în cele mai multe situaţii, nepregătit pentru însămânţare. Astfel, ne vom orienta spre limita superioară a desimii, respectiv 600 boabe germinabile pe metru pătrat. Depăşirea acestui număr de boabe germinabile nu este motivată nici în cele mai vitrege condiţii de semănat.

• Adâncimea de semănat, în anii cu condiţii normale de răsărire, este de 4-5 cm. Dacă solul este uscat, adâncimea se poate mări cu 1,5-2 cm, însă fără a exagera, deoarece vom reduce înfrăţirea plantelor, iar pierderile de cultură din cursul iernii vor fi mari.

De asemenea, nu trebuie să pierdem din vedere faptul că adâncimea de semănat trebuie corelată cu lungimea coleoptilului, întrucât soiurile cu coleoptil lung se pot semăna cu 1-2 cm mai adânc decât cele cu coleoptil scurt.

Recolte de toamnă la porumb şi la sfecla de zahăr

• Recoltarea porumbului se desfăşoară în condiţii bune, majoritatea hibrizilor încheindu-şi perioada de vegetaţie. Totuşi, conţinutul de umiditate al boabelor ridică unele probleme la păstrare, îndeosebi hibrizii tardivi.

Pentru buna păstrare a porumbului proaspăt recoltat, în ultimii ani, se folosesc unele preparate pe bază de acid propionic (Pionicorn – produs englez, şi Luprosil, produs german), care opresc dezvoltarea microorganismelor, încălzirea şi deprecierea boabelor. Produsele nu sunt toxice pentru om, sau pentru animale.

Dozele folosite sunt de 0,5-2,1% din greutatea produsului, proporţional cu starea de umiditate a boabelor. Practica a dovedit că, aplicate în concentraţie de 0,75%, aceste preparate păstrează şi boabele de soia recoltate la umiditatea de 22%, timp de zece săptămâni.

• Recoltarea sfeclei de zahăr începe când temperatura scade sub 10oC, iar depozitarea până la predare se poate face la aceeaşi temperatură.

Decoletarea trebuie să se realizeze corect, iar în paralel cu această lucrare, se va tăia şi vârful rădăcinii, din porţiunea cu diametrul de 1 cm.

Pentru a preveni pierderea turgescenţei rădăcinilor, se impun următoarele măsuri:

– se recoltează doar cantităţile care pot fi decoletate în cel mult 24 de ore;
– transportul se efectuează în paralel cu recoltarea şi cu decoletarea;
– sfecla care nu se poate transporta imediat se depozitează în câmp în grămezi mari, de circa 1000 kg, şi se acoperă cu coletele rezultate prin decoletare.
– după recoltare, sfecla pentru zahăr nu trebuie să rămănă în grămezi pe câmp, deoarece pierderile în greutate sunt extrem de ridicate, fapt care obligă la organizarea în flux continuu a recoltării, a transportului şi a prelucrării.

Efectuarea arăturilor de toamnă

Arătura de toamnă este o lucrare de mare importanţă pentru culturile care se vor semăna în primăvara viitoare, întrucât lucrarea realizează în sol procese importante: refacerea structurii prin acţiunea îngheţului; distrugerea buruienilor; acumularea în sol a unor cantităţi importante de apă; combaterea şoarecilor de câmp, care au cuiburile în sol la adâncimea de 15-25 cm; combaterea bolilor prin îngroparea adâncă a sporilor; combaterea dăunătorilor.

Importantă este şi alegerea perioadei în care se execută arătura de toamnă, efectul fiind cu atât mai bun cu cât lucrarea se face mai devreme. În acest sezon, momentul optim pentru efectuarea ogoarelor adânci de toamnă este în bună parte condiţionat de precipitaţiile care vor cădea, datorită cărora lucrarea se uşurează, iar consumul de carburanţi şi uzura utilajului folosit se reduc semnificativ.

VERIFICAREA PRODUSELOR DEPOZITATE

Starea produselor depozitate se verifică periodic: în prima lună după recoltare se determină conţinutul de umiditate, iar temperatura se înregistrează zilnic. În timpul toamnei, evaluările se fac din cinci în cinci zile.

În paralel, se fac şi determinări privind depistarea eventualilor dăunători, iar periodic se stabilişte facultatea germinativă a loturilor semincere depozitate.

În timpul păstrării, dar şi la manipularea seminţelor, se înregistrează unele pierderi, care, în funcţie de cauzele care le produc, pot fi împărţite în pierderi admisibile şi pierderi inadmisibile.

Pierderile admisibile pot fi mecanice, survenite la transport şi la manipulare, fiziologice, sau produse prin condiţionare şi prin reducerea umidităţii.

Pierderile inadmisibile pot fi determinate de o depozitare necorespunzătoare, dar şi de dăunătorii animali, de insecte şi de acarieni, de sustrageri etc. Ele pot fi prevenite prin măsuri ferme de protecţie.


ŞTIAŢI CĂ …

• întârzierea semănatului grâului de toamnă peste perioada optimă reduce recolta viitoare cu 30-50 kg/ha pentru fiecare zi din cursul lunii octombrie şi cu 60-100 kg/ha pentru fiecare zi din cursul lunii noiembrie;
• culturile de grâu semănate târziu au rezistenţă scăzută la iernare, dar şi la secetă, din cauza neparcurgerii de către plantă a procesului de călire;
• tratarea seminţelor înainte de semănat împotriva bolilor şi a dăunătorilor este cel mai ieftin şi eficient tratament, dar şi cel mai puţin poluant, deoarece se folosesc cantităţi mici de substanţe;
• monocultura de grâu, respectiv cultivarea de grâu după grâu mai mult de un an, are efect deprimant asupra producţiilor viitoare, deoarece terenul se îmburuienează puternic, bolile şi dăunătorii specifici se înmulţesc, iar în sol se acumulează o floră bacteriană specifică, care prin produsele ei vitale dăunează dezvoltării rădăcinilor plantei de grâu.
• prin arătură, insectele care iernează în stratul superior al solului, pe paiele de mirişti, sau pe tulpinile de porumb, dacă se îngroapă adânc, nu rezistă condiţiilor anaerobe şi pier imediat. S-a constatat că o arătura adâncă de 18-20 cm a redus cu 60-70% numărul de larve ale dăunătorilor, precum sunt: viespea grâului, musca suedeză, musca de Hessa, sfredelitorul porumbului, dar şi larvele altor insecte vătămătoare pentru plantele cultivate.