Activitatea de reproducţie se organizează şi se desfăşoară prin inseminare artificială (însămânţare), montă naturală autorizată, iar pentru animalele foarte performante, prin transfer de embrioni. Crescătorii de animale, în funcţie de pregătirea profesională şi de posibilităţi, sunt liberi să aleagă, pentru animalele din ferma proprie, unul dintre aceste sisteme de reproducţie.
Operaţiunea tehnică de inseminare artificială se execută numai de către prestatorii de servicii calificaţi în meseria de operator însămânţări artificiale, autorizaţi de Agenţia Naţională pentru Zootehnie (ANZ), instituţie care este în momentul de faţă „autoritatea competentă a statului în zootehnie”. Operatorii care practică inseminarea artificială sunt autorizaţi pe baza certificatelor de absolvire obţinut după promovarea cursurilor unui centru de instruire şi de formare specific. Doar medicii veterinari care doresc să practice inseminarea artificială sunt atestaţi de Colegiul Medicilor Veterinari şi apoi autorizaţi de ANZ.
Reproducătorii masculi utilizaţi de crescătorii de animale la monta naturală sunt autorizaţi de ANZ doar dacă îndeplinesc cerinţele sanitar-veterinare şi performanţele minime stabilite prin programul de ameliorare a rasei din care face parte.
Legea prevede ca materialul biologic, reprezentat de spermă şi embrioni, provenit de la animalele destinate pentru reproducere, se colectează, se prelucrează şi se depozitează de către o echipă autorizată de ANZ într-un centru de colectare şi/sau depozitare, conform legislaţiei Uniunii Europene în vigoare.
Dacă crescătorii de animale doresc să importe reproducători sau material biologic, acest import trebuie aprobat de autoritatea competentă a statului în Zootehnie (ANZ) la propunerea societăţilor/exploataţiilor de ameliorare sau a centrelor de colectare şi depozitare a materialului seminal (tip Semtest), cu respectarea strictă a legislaţiei sanitar-veterinare.
Totodată, autoritatea competentă a statului în zootehnie autorizează şi activitatea centrelor de transfer de embrioni, care aplică în practică biotehnologia transferului de embrioni şi a manipulării genetice, efectuate de institute de cercetări ştiinţifice şi/sau de facultăţi cu profil zootehnic. Consiliile locale ale Unităţilor Administrativ Teritorial (UAT), acolo unde este cazul, au obligaţia să organizeze şi să asigure buna funcţionare a staţiunilor şi a punctelor de montă.
Rasele locale în conservare
Legea Zootehniei nr. 32/2019 acordă o atenţie deosebită şi raselor de animale autohtone în pericol de dispariţie. Autoritatea competentă a statului în zootehnie, coordonată cu sprijinul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), iniţiază şi aplică măsuri de susţinere financiară şi programe de conservare a acestor rase şi gestionează conservarea şi menţinerea diversităţii genetice la speciile de animale de interes zootehnic.
Legea actuală a Zootehniei, prin obiectivele sale, a conturat clar atribuţiile şi responsabilităţile Agenţiei Naţionale pentru Zootehnie, care este, în prezent, autoritatea cea mai competentă a statului român în zootehnie, cea care îndrumă, efectuează controale, inspecţiile oficiale şi elaborează rapoarte de control.
Legea Zootehniei reprezintă un prim pas important în organizarea unor activităţi cu impact pozitiv în zootehniei românească. Crescătorii de animale români aşteaptă cu mare interes elaborarea şi publicarea normelor de aplicare ale acestei legi, mai ales cele referitoare la fermele de elită.
ATRIBUŢII ALE MADR
Noua lege prevede că Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale se implică direct în sectorul zootehnic prin următoarele atribuţii:
– elaborează strategia naţională de dezvoltare a zootehniei şi acte normative pentru promovarea şi implementarea acestei strategii;
– sprijină colaborarea cu alte state în domeniul zootehniei prin contracte de cercetare, vizite de lucru, simpozioane, expoziţii internaţionale etc.;
– plăteşte cotizaţiile la organismele internaţionale de profil zootehnic la care România este afiliată, cum ar fi Asociaţia Europeană a Producţiilor Animaliere (EAP).
Un articol publicat în revista Ferma nr. 5/232 (ediţia 15-31 martie 2019)
