Acum câţiva ani, România nu avea nici un produs alimentar protejat la nivel european. Alte ţări, în schimb, aveau zeci de produse înregistrate. Gheaţa a fost spartă de producătorul magiunului de prune Topoloveni. Au urmat apoi telemeaua de Ibăneşti, novacul afumat de Ţara Bârsei, scrumbia de Dunăre afumată, salamul de Sibiu şi cârnaţii de Pleşcoi. Telemeau de Sibiu este, potrivit unui comunicat al MADR, al şaptelea produs românesc protejat la nivel european.
”Nu mai merge cu şmecherii!”
MADR informează: ”Laptele folosit pentru fabricarea produsului «Telemea de Sibiu» provine de la animale crescute în zona geografică delimitată şi hrănite în principal pe păşune. Totalitatea factorilor ce vizează modalitatea de creştere şi alimentaţie a animalelor, precum şi tehnicile de prelucrare locale determină specificitatea laptelui ca materie primă şi contribuie la asigurarea caracteristicilor şi calităţii produsului «Telemea de Sibiu». Particularitatea acesteia este dată de gustul intens şi plăcut, discret acrişor, sărat, care după degustare lasă o senzaţie onctuoasă”. Florin Dragomir confirmă precizările făcute de minister: ”Oierii care vor să se înscrie în asociaţia noastră, să producă şi să vândă brânza cu denumirea de telemea de Sibiu, trebuie să pască oile pe teritoriul judeţului nostru. Un oier, chiar dacă îşi înfiinţează o exploataţie pe teritoriul judeţului Sibiu, dar paşte oile în altă parte, nu este eligibil. Nu mai merge cu şmecherii”.
Condiţii de îndeplinit
Dacă această primă condiţie este îndeplinită, un oier sibian trebuie să aibă un centru de prelucrare a laptelui autorizat de DSVSA Sibiu. Desigur, are apoi de consultat şi respectat o sumedenie de cerinţe din caietul de sarcini, pus la dispoziţie de asociaţie. Dacă le îndeplineşte, înaintează o cerere către asociaţie. Aceasta face verificările de rigoare şi, dacă totul este în regulă, notifică un organism de control, cum este de pildă Cert Ind. Dacă firma respectivă emite certificatul necesar, oierul se poate deja considera în drept să vândă brânza cu eticheta telemea de Sibiu. Mai sunt, însă, câteva detalii de bifat. Are nevoie de eticheta respectivă, pe care o poate comanda unei firme de profil, după modelul pus la dispoziţie de asociaţie. Oierul trebuie să-şi individualizeze eticheta, cu numele său şi al localităţii unde se află stâna, denumit mai nou, tehnic, centru de prelucrare a laptelui. Numai că folosirea etichetei respective nu e cea mai uşoară treabă. Ca să dovedească publicului şi autorităţilor că vinde în mod autorizat telemea de Sibiu, oierul e obligat să deţină o hologramă cu denumirea specifică. Holograma este produsă de o firmă din Cluj-Napoca, potrivit cererii făcute de preşedintele asociaţiei.
Clienţi informaţi
S-au înghesuit oierii sibieni să se înscrie în asociaţia ”Telemea de Sibiu”? Deocamdată, sunt zece crescători de oi, persoane fizice şi juridice, şi trei asociaţii, printre care şi Eco Mioriţa. Cei zece oieri sunt din comunele Răşinari, Marpod, Sadu, Jina şi Vurpăr. Doi dintre ei au magazine deschise în Ploieşti şi Câmpina, unde vând, fireşte, şi telemea de Sibiu, cu hologramă. ”Anul trecut am produs în cadrul asociaţiei 200 de tone de telemea. Cererea a început să crească, avem tot mai multe solicitări”, precizează Dragomir. Oierul ar vrea să şi exporte, mai ales că produsul este acum protejat la nivel european, dar cerinţele sunt, deocamdată, greu de îndeplinit. Ar trebui să înfiinţeze o făbricuţă, care să preia producţia din stânele autorizate de DSVSA. Plus, desigur, multe alte obligaţii. Demersul va fi probabil urmat cândva, dar nu în viitorul apropiat. Până atunci, Dragomir intenţionează să consolideze asociaţia: ”Sper ca la anul să mai aduc încă zece oieri în asociaţie”. După o existenţă milenară, telemeaua de Sibiu a ajuns să fie vândută cu hologramă, ca urmare a înregistrării la Bruxelles ca produs cu Indicaţie Geografică Protejată. Desigur, noua etapă din istoria acestui produs alimentar cu valoare identitară s-ar putea să-i fi indignat deja pe unii sibieni care nu sunt, încă, membri ai asociaţiei care a câştigat dreptul de a folosi denumirea de telemea de Sibiu. Oierii care s-au născut în acest judeţ şi cresc oi din generaţie în generaţie, dar nu au devenit membri ai asociaţiei, sunt obligaţi de lege să nu mai folosească denumirea respectivă, iar acest lucru s-ar putea să-i nemulţumească. De asemenea, comercianţii care pretindeau că vindeau brânză achiziţionată te miri de pe unde ar putea fi şi mai nemulţumiţi. Dar, cu această înregistrare, apele s-au limpezit în foarte mare măsură, dacă, desigur, legea este respectată şi administratorii pieţelor agro-alimentare o aplică întocmai. S-au limpezit în sensul că publicul consumator are acum garanţia că, într-adevăr, cumpără brânză de Sibiu. Sau măcar îi este garantat atât de producători, cât şi de instituţiile statului că dă banii pe un produs autentic. Iar pe lângă autenticitate, mai este un câştig: acela al trasabilităţii. Pe etichetă sunt menţionate numele producătorului şi localitatea unde se află stâna autorizată. Un lucru esenţial pentru un client care vrea să fie bine informat.
A fi sau a nu fi în asociaţie
Din perspectiva fermierilor care sunt, deocamdată, în afara asociaţiei, lucrurile au devenit un pic mai complicate. Dacă vor să intre în asociaţie şi, finalmente, să primească holograma de aplicat pe ambalaj, au de parcurs un traseu birocratic solicitant. Unii probabil şi-l vor asuma şi asociaţia se va consolida. Alţii nu vor vrea să se înhame şi vor găsi soluţii individuale. Cea mai la îndemână este să vândă comerciantului cantitatea de brânză disponibilă, să încaseze banii, iar mai departe, treaba negustorului cum vinde marfa. Ar mai fi varianta să meargă în piaţă, la tarabă, dar nu aşa uşor. Mulţi acuză existenţa unei ”mafii a pieţelor” care nu-i lasă nici măcar în preajma Paştilor să-şi vândă mieii, dar să stea cu săptămânile la tarabă, să vândă telemea! Unii reuşesc, totuşi, şi încasează preţul maxim pentru brânza scoasă la piaţă. De scris pe etichetă, dacă sunt sibieni, nu vor mai avea voie să scrie telemea de Sibiu, fiindcă nu sunt în asociaţie. Prin obţinerea protecţiei la nivel european, oierii sibieni din asociaţia Telemea de Sibiu au căpătat un statut privilegiat, dar, vorba aia, ”obrazul subţire, cu cheltuială se ţine”. Ca să scoată pe piaţă brânza respectivă, oierii trebuie să respecte nişte condiţii, iar acest lucru necesită cheltuială. Ei vor trebui să promoveze telemeaua, iar promovarea, de asemenea, costă. Ei trebuie să meargă la târguri, iar participarea costă, mai ales la cele din ţară. Ei vor livra hypermarketurilor, dar acolo sunt multe alte sortimente pe raft, deci vor avea de înfruntat o concurenţă acerbă.
Florin Dragomir: “Anul trecut am produs în cadrul asociaţiei două sute de tone de telemea. Cererea a început să crească, avem tot mai multe solicitări”.
POATE UN COMERCIANT SĂ VÂNDĂ TELEMEA DE SIBIU?
”Desigur, sunt câteva magazine din Bucureşti care vând deja telemea de Sibiu, dar au achiziţionat-o de la membrii asociaţiei. Nimeni, însă, nu mai are voie să folosească în pieţe şi în magazine denumirea «Telemea de Sibiu», dacă nu este autorizat sau dacă nu a cumpărat de la un membru autorizat. Nu mai pot scrie pe etichetă nici măcar «brânză sibiană». Îi pot spune «produs de Sibiu» sau «brânză de oaie» sau «telemea de oaie». După înregistrarea la Bruxelles, ministerul a informat administraţiile pieţelor agro-alimentare să nu mai permită comercianţilor utilizarea denumirii înregistrate de noi”, răspunde Florin Dragomir.
Articol publicat în revista Ferma nr. 20/247 (ediţia 15-30 noiembrie 2019)
