Creşterea producţiei agricole reprezintă principala preocupare a oricărui fermier orientat către performanţă. Din acest motiv, pe plan mondial se investesc sume uriaşe pentru obţinerea unor noi soiuri şi hibrizi cu potenţial productiv deosebit sau cu anumite caracteristici impuse de direcţia de utilizare a produsului agricol.
Fabricanţii de tractoare şi echipamente pentru agricultură au ajuns la un nivel de sofisticare deosebit, astfel că în fiecare an apar posibilităţi diverse de mecanizare.
Producătorii de îngrăşăminte sunt din ce în ce mai specializaţi, pentru a asigura un randament de utilizare a nutrienţilor din ce în ce mai ridicat, în condiţiile reducerii impactului negativ asupra mediului.
Controlul agenţilor dăunători presupune utilizarea unor produse cu impact foarte scăzut asupra mediului şi a operatorilor, dar menţinerea sau îmbunătăţirea stării de sănătate a culturilor impune alegerea celor adecvate pentru scopul propus.
Toate aspectele enumerate anterior, precum şi diversitatea condiţiilor edafo-climatice din diverse areale, incubă pentru orice cultură agricolă dintr-o anumită fermă un nivel complex de decizie tehnologică, în paralel cu flexibilitatea necesară.
Flexibilitatea tehnologiilor
Luând în discuţie cultura de rapiţă, care în ultimii ani a căpătat o importanţă deosebită şi în ţara noastră, atât pentru certitudinea valorificării produsului agricol rapid şi plata imediată, cât şi pentru profitabilitatea culturii, putem arăta că nevoia de flexibilitate este obligatorie.
Să exemplificăm:
• Pentru a evita infestările cu boli, pentru refacerea activităţii microbiologice utile din sol şi alte considerente, se recomandă revenirea pe acelaşi teren după 4-5 ani. Trebuie însă menţionat că pe terenuri nisipoase şi după culturi în care au fost controlate foarte bine bolile specifice, se poate reveni şi după 2 ani. Trebuie evitată succesiunea rapiţei cu plante de cultură care au boli comune şi consumuri nutritive asemănătoare, precum floarea-soarelui, şofrănel şi altele.
• În alegerea soiurilor sau a hibrizilor trebuie să avem în vedere, pe lângă potenţialul productiv, nivelul de rezistenţă la factori de stres ca: temperaturi scăzute în timpul iernii, atacurile de boli, rezistenţa la secetă, gradul de ramificare sau înălţimea de ramificare etc.
• Pregătirea solului pentru cultura rapiţei reprezintă o cheie, dar şi aceasta se face diferenţiat, în funcţie de tipul de sol pe care lucrăm. Astfel, un sistem „minimum tillage” se poate aplica pe solurile mijlocii şi uşoare şi mai puţin pe solurile grele, unde afânarea adâncă şi asigurarea pătrunderii rădăcinilor pe adâncime este strict necesară.
Într-un teren pregătit din timp, tasarea solului nu este de obicei necesară după semănat. Trebuie să menţionăm însă că în situaţia terenului pregătit chiar înainte de semănat, se impune tasarea solului înaintea semănatului, prin tăvălugire.
• Aplicarea pesticidelor din toamnă se impune diferenţiat, astfel:
– erbicide pentru combaterea buruienilor, dacă acestea nu au fost combătute pe mirişte;
– erbicide pentru combaterea samulastrei de cereale, dacă a rămas suficientă sămânţă în sol;
– insecticidele pentru combaterea dăunătorilor apăruţi în cultură vor fi acelea care iau în calcul speciile apărute, pentru a asigura înlăturarea lor corespunzătoare;
– aplicarea fungicidelor şi regulatorilor de creştere se face în funcţie de evoluţia culturii şi a bolilor;
– pentru acoperirea deficienţelor curente de microelemente sau oligoelemente se pot aplica fertilizanţi de sol şi foliari specifici;
• Verigile tehnologice din primăvară trebuie să aibă în vedere faptul că plantele de rapiţă trebuie să ramifice cât mai aproape de suprafaţa solului, pentru a avea o coacere cât mai uniformă a silicvelor.
Aplicarea îngrăşămintelor şi pesticidelor se va face având în vedere câteva aspecte esenţiale:
– prevenirea (în principal) atacurilor de boli şi dăunători şi nu combaterea lor după ce s-au instalat;
– acoperirea deficienţelor nutritive; atenţie la oligoelemente şi microelemente esenţiale pentru o producţie performantă la rapiţă, precum: sulf, magneziu, mangan, bor, care în România se întâlnesc în peste 70% din suprafeţe.
– protejarea şi stimularea speciilor folositoare, mai ales a albinelor.
Aspectele diferite ale tehnologiei pentru aceeaşi cultură, din acelaşi loc, în ani diferiţi, cu echipamente disponibile diferite şi mai ales cu evoluţie climatică greu de prevăzut, presupune întotdeauna abordarea flexibilă a tehnologiei, ce poate fi făcută doar de către profesionişti.
Căci, trebuie să ne-amintim că: „În viaţă ne visăm o cale / Uşoară, lată, foarte mare, / Dar multe lucruri duc la vale / Şi-atunci, urcăm pe o cărare!”. Agale!
