Rezultatul a fost poluarea fructelor şi a solului, cu acumularea unor cantităţi tot mai mari de toxine, periculoase pentru consumatori.
Chimizarea agriculturii, inclusiv a pomiculturii, respectiv îngrăşămintele, erbicidele, pesticidele şi alte substanţe şi produse ale industriei chimice, a sporit considerabil recoltele şi le-a îmbunătăţit calitatea. Însă, folosirea în exces a produselor chimice n-a întârziat să-şi arate şi părţile dăunătoare.
Astfel, îngrăşămintele chimice folosite fără a cunoaşte momentul şi cantitatea optimă de aplicare au determinat distrugerea microorganismelor care contribuie la transformarea materiilor organice în humus, schimbarea raportului dintre componentele chimice ale solului, acidifierea lui şi alte fenomene, însumate sub denumirea de poluare a solului şi a apei.
Prevenirea poluării prin metode culturale
Sub denumirea de agricultură ecologică, bazată pe prevenirea riscurilor prin folosirea unor soiuri de piersic adaptate, rotaţia culturilor (nu se recomandă plantarea piersicului după piersic), menţinerea structurii solurilor prin lucrări adecvate (subsolaj, discuiri), conservarea faunei utile în sol (râme, insecte şi animale de sol), folosirea metodelor alternative de combatere (lupta biologică, lupta integrată, lupta chimică), specialiştii încearcă să obţină fructe cât mai sănătoase.
Pentru producătorii particulari care doresc să obţină piersici ecologice, recomandăm următoarele metode şi posibilităţi de prevenire a poluării mediului, inclusiv a fructelor, uşor de aplicat.
Solul. Oriunde e posibil, îngrăşămintele chimice vor fi înlocuite cu îngrăşăminte organice, respectiv gunoi de grajd bine fermentat, mraniţă, compost.
Îngrăşămintele chimice se vor aplica numai pe baza buletinelor de analize, eliberate de laboratoare specializate, care ţin seama de componentele chimice existente în sol, de cantitatea de elemente consumate pentru recolta anului precedent, de rezerva existentă în ramuri.
Îngrăşămintele respective se aplică o singură dată pe an, toamna – după sau la începutul căderii frunzelor, odată cu arătura de bază (singura care se face anual).
Repetatele lucrări ale solului (discuirile, praşilele) – care se fac pentru distrugerea buruienilor şi pentru menţinerea umezelii în sol, se vor înlocui cu mulcirea solului (material vegetal) în strat gros de 10-15 cm. Mulcitul impedică dezvoltarea buruienilor, menţine structura, porozitatea, afânarea şi umezeala solului şi se efectuează prin încorporare în sol toamna.
Plantele. Combaterea integrată a patogenilor şi dăunătorilor la piersic este relativ complicată din cauza numărului mare de tratamente, precum şi a sensibilităţii soiurilor existente în cultură la băşicarea frunzelor, a făinare, monilioză, afide, acarieni etc.
Toate acestea îi obligă pe fermieri să execute un număr ridicat de tratamente cu pesticide
(10-13 pe sezon), care, atrag după ele o serie de neajunsuri, precum: reziduuri toxice în sol şi pe fructe, apariţia de noi organisme mai rezistente faţă de pesticide, distrugerea faunei folositoare din ecosistem.
Simplificarea măsurilor de protecţie fitosanitară
Pentru a evita o parte din aceste neajunsuri şi pentru a simplifica măsurile de protecţie fitosanitară la piersic, se recomandă:
– folosirea soiurilor rezistente sau tolerante la virusuri, la băşicarea fructelor, la făinare şi sortimente care necesită doar 3-4 tratamente contra insectelor.
– monitorizarea principalilor dăunători cu ajutorul capcanelor cu feromoni (atractanţi sexuali). Prin monitorizarea insectelor dăunătoare cu ajutorul capcanelor feromonale (Atramol şi Atralin), numărul de tratamente se reduce până la 1-2 pentru unii dăunători, cum ar fi Grapholita molesta şi Anarsia Lineatella.
– diminuarea concentraţiilor până la obţinerea eficacităţii, utilizarea aparatelor de stropit cu volum ultra redus, alături de folosirea pesticidelor ecologice, precum şi aplicarea metodelor ce pot reduce mult din costul aplicării tratamentelor fitosanitare (25-30%).
– crearea unei compoziţii floristice pentru atragerea şi refacerea faunei parazite şi prădătoare; pe intervalul dintre rândurile de pomi se cultivă specii anuale de plante nectarifere: Lolium multiflorum, Sorgum bicolor, Vicia faba, Vicia panonica, Fagopyrum esculentum (troscot), Anason, Chimion, Sinapis alba (muştar).
În biosistemul creat în livada de piersic, ca urmare a cultivării intervalului dintre rânduri cu plante nectarifere, se formează un număr mare de specii prădătoare şi parazite. Aceşti zoofagi cauzează moartea naturală a populaţiilor de afide (păduchi de frunze), fără a mai fi necesare tratamentele chimice cu produse specifice (insecticide).
În astfel de ferme, păduchele verde al piersicului (Myzodes persicae) a avut valori sub pragul economic de dăunare (P.E.D.). De asemenea, populaţiile de tetranichizi (acarieni şi păianjeni) au scăzut sub P.E.D.
