„Sura de Stepă a ajuns o curiozitate care locuiește într-un glob de sticlă”, este părerea sinceră a fermierului din Hamcearca, jud. Tulcea. Tudor Naum a făcut primii săi bani din comerțul cu animale de companie, dar, „poate că așa vrea Cel de Sus”, dragostea de ținuturile natale l-au făcut să investească în zootehnia aceea „mare” pentru care s-a pregătit un cincinal la USAMV București. Oricum, visele lui încep și acum cu stepa unde a fugărit și mângâiat vițeii în copilărie. Când vorbește de locurile natale, ochii i se aprind pur și simplu. Ca la animalele de pradă, noaptea. Iar formatul sprâncenelor îi trădează originea cazacă. L-am chestionat și așa am aflat că acum ceva vreme, strămoșii săi au venit din zona Zaporojie (Ucraina). Izgoniți de aramata rusă. Turcii le-au oferit posibilitatea unui refugiu în zona Dobrogei, la poalele munților, într-o zonă împădurită. Singura condiție a fost să-și facă loc printre copaci, „să stăpânească atât loc cât va arde pădurea”. Dar ghinda și-a văzut de viață în continuare pentru că, și acum, pășunile unde își cresc animalele sunt pline de stejari seculari. Unii dintre ei, posibil, martori ai acelor vremi tulburi.
Cazacii au adus cu ei și câteva vaci
Unii mai au și acum ceva strămoși din acel nucleu. Vaci libere ca și caii dobrogeni. Locuitorii își știau locul în care aveau turma și când era nevoie de carne, se duceau și prindeau cu funia sau pur și simplu le vânau. Animalele erau un bun comun. Atât vacile, cât și porcii. Doar păsările de curte erau în proprietate privată. Iar pescuitul a devenit ocupația de bază abia în epoca de aur. „Mai sunt și acum săteni care au turmele libere, ca pe vremuri. Nici măcar comuniștii nu i-au putut împiedica să o facă, oricât s-au străduit să împuște toate aceste vietăți care trăiesc în semilibertate. {tiu pe cineva care încă mai are 300 de cai și 200 de vaci libere”, povestește tânărul dobrogean.
Din ”globul de sticlă”, în ținuturile Deltei
Conform afirmațiilor sale, rasei Angus nu îi merge bine în Deltă. Mai ales din cauza tăunilor și a altor insecte. Nici Bălțata Românească nu se încadrează prea bine în decor. Au adus și tauri din această rasă, dar au pierit repede. {i acum doar rasele păstrate peste ani se simt în largul lor. Dorm sub cerul liber și doar ploile reci de iarnă le mai îmbolnăvesc. Așa că, Sura de Stepă ar trebui readusă acasă. Din păcate, spune fermierul, ei aduc material seminal de Sură tocmai din Ungaria. Pe când nucleul de Sură de Stepă românească, menținut cu mari sacrificii de dr. Vasile Pachițanu la SCDCB Dancu, Iași, este ținut „într-un glob de sticlă”, fără a se încerca extinderea efectivelor în țară.
Tudor Naum are o fermă de vaci de carne în Hamcearca, jud. Tulcea, cu 23 de vaci mamă, un taur Angus și 14 viței. A scăzut continuu numărul de vaci pentru că, din păcate, a devenit o afacere proastă. De aceea se gândește la încurajarea creșterii Surei de Stepă ca rasă, o rasă în pericol de dispariție. Pentru ca Sura de Stepă să nu rămână doar în fotografii și în tabloul lui Nicolae Grigorescu „Carul cu boi”.
Dar despre traiul din Deltă al crescătorilor de animale și frumoasele vise ale tânărului zootehnist, în numărul viitor al revistei.
Tudor Naum: „Mai sunt și acum săteni care au turmele libere, ca pe vremuri. Nici măcar comuniștii nu i-au putut împiedica să o facă, oricât s-au străduit să împuște toate aceste vietăți care trăiesc în semilibertate”.
Articol publicat in revista Ferma nr. 21 (182) din 1-15 decembrie 2016
