“Soveja e chiar în mijlocul pământului, după cum a fost Delphi pentru greci şi muntele Meru pentru vechii indieni” (S. Mehedinţi)
Împreună cu Ludmila Elena Ţuţui, referent cultural la Centru Cultural „Simion Mehedinţi” din Soveja, am încercat să intrăm pe tărâmul legendelor ale „perlei munţilor Vrancei”.
Aşezată în inima celei mai întinse păduri de brazi din Vrancea, Soveja este leagănul în care s-a născut balada Mioriţa. “În 1846, «răzvrătitorul ordinei publice», Alecu Russo, sosea surghiunit la Soveja, ca să „se ţie la cea mai aspră opreală, fără a i se da de scris sau a primi scrisori, ci a se aşeza pe hrană de fasole şi pe canon de rugăciuni, spre a-şi veni de pocăinţă şi la ispăşirea păcatelor”. Ce se întâmplase? O piesă de teatru scrisă de el, «Jicnicerul Vadră», jucată la Teatrul Naţional din Iaşi, în care un ţăran cânta următoarele două versuri: «Din Focşani la Dorohoi/Ţara-i plină de ciocoi», deranjase autorităţile vremii.
Egumenul mănăstirii din vremea aceea i-a permis să meargă la stânele din împrejurimi, să asculte muzică şi să primească vizite, prilej cu care aude Mioriţa pe care, ulterior, o trimite lui Vasile Alecsandri s-o publice”, ne-a relatat Ludmila Elena Ţuţui.  
Interesantă ni s-a părut opinia lui Toma Avram, un cunoscut artist popular vrâncean, din Negrileşti, care susţine că “Mioriţa, «acea inspiraţiune fără seamăn, acel suspin al brazilor şi al izvoarelor de pe Carpaţi» (Mihai Eminescu), nu e o baladă populară, ci e un bocet de la Negrileşti. A fost culeasă de Alecu Russo peste deal, la 6 km, la Soveja. Mioriţa asta a fost; un bocet din Negrileşti, parte din Vrancea arhaică, nu din Soveja unde trăiesc oameni veniţi prin transhumanţă din zona Rucăr-Bran!”.

”Cu un capăt în hrisoave şi cu altul în legendă”
“Istoria Sovejei este ca o punte cu un capăt în hrisoave şi cu altul în legendă”, cum frumos scrie într-un reportaj despre “perla Vrancei” scriitorul şi jurnalistul Dumitru Manolache în ziarul “Lumina”. Comuna a existat ca aşezare daco-carpică. La 1616, apare cu numele său arhaic Sohoveja într-un document semnat de Radu, voievodul Moldovei, care întărea un uric vizând mai multe părţi de moşie pentru starostele „Drăguţul Bogdan… a căror ispisoace şi urice de la Petru Voievod, Ieremia Voievod şi Ştefan Tomşa Voievod, i-au fost prădate de leşi…”.
Legat de originea numelui Soveja, sunt cercetări care susţin că ar fi de origine daco-romano-slavă, cumană (în care ar însemna „apă sărată”), bulgară, sârbă („noapte” şi „bufniţă”), maghiară etc.
Rapsodul sovejan Nicolae Nedelcu (1862-1954) scrie în „Istoria satului Soveja şi a locuitorilor săi”, că numele aşezării decurge de la apa Şuşiţei, care la începuturi se numea Şuviţa şi, cu timpul, s-a ajuns la Soveja. Explicaţia toponimică traduce numele localităţii ca fiind „capătul aşezărilor”, adică locul de unde încep „pustietăţile nelocuite”.
Legenda spune însă că numele comunei ar proveni de la păstorul Sovoş şi de la baba sa Eja şi ar însemna „Plaiul lui Sov şi al Ejei”.

Mănăstirea – ctitorie a voievodului Matei Basarab
Soveja are foarte multe legende, unele dintre ele nu sunt plăcute, poartă drama unor vremuri apuse. Una dintre ele spune că din cauza deselor incursiuni ale turcilor care veneau din Transilvania, oamenii căutau adăpost în pădurile dese, în locuri ferite, săpând bordeie în pământ. Într-una din aceste acţiuni de pradă, a fost suprinsă o femeie cu un copil de câteva luni. Aceasta, a aşezat bebeluşul în tufe, l-a acoperit cu basma şi a fugit să se salveze. Auzind plânsul copilului, turcii l-au găsit şi l-au dezvelit cu sabia, lăsându-l în bătaia soarelui, năpădit de furnici.
Soveja este atestată documentar înainte de 1645, când a fost zidită Mănăstirea Soveja de către Matei Basarab, odată cu aşezarea pe aceste pământuri a primelor grupuri de ţărani moşneni din Rucăr şi Dragoslavele, ţinutul Muscelului de Argeş, care fugeau de rumânie (şerbie). Vreo 50 de familii au bejenit în zonă, migrând spre Ţara Bârsei, prin pasul Branului, şi au întemeiat satele Rucăreni şi Dragosloveni, ce aparţin comunei. “Şi acum se mai pot vedea ruinele primei mănăstiri de călugări a părintelui Partenie, venit din Neamţ, după cea de la Schitul Babele. Legendele spun că în urma deselor incursiuni ale turcilor, zidurile au fost dărâmate. Atunci, călugărul Partenie s-a înfăţişat mitropolitului Vaarlam al Moldovei să-l binecuvânteze cu un loc de închinăciune. Lăcaşul monahal i-a fost identificat aici, la Soveja”, a precizat Ludmila Elena Ţuţui.    

Şipotul şi comoara haiducului Bucur
Aceasta a continuat spunând că “O legendă veche răspândită în zona Soveja-Câmpuri, pomeneşte de Şipotul lui Bucur, despre care se spune că ar fi fost un haiduc vestit al Vrancei, care ar fi ascuns prada luată de la boieri în aceşti munţi. Unii bătrâni au găsit monede vechi pe coasta Dealului Rachitaşul de unde se prelinge, cristalin şi rece, acest pârâu ce izvorăşte din Comoara lui Bucur. De asemenea, legendele bătrâneşti susţin că sub Rachitaşul, într-o tainiţă săpată în stâncă haiducul îşi păstra comorile”.    
O altă legendă „vie” aminteşte despre un şarpe imens omorât pe aceste plaiuri în urmă cu zeci de ani. Se crede că „monstrul”, ar fi fost expus la Muzeul de Istorie Naturală „Grigore Antipa” din Bucureşti şi poate fi văzut.

 
Mistuită de flăcări
“În urmă cu 76 de ani, în 1943, Soveja, localitatea cu cel mai ozonat aer din Europa, a ars aproape din temelii într-un mistuitor incendiu. Atunci şi-au găsit moartea 19 localnici şi 386 de gospodării au ars din temelii, inclusiv primăria, şcoala, postul de jandarmi şi alte construcţii. Dezastrul a pornit de la neatenţia unui militar neamţ. În centrul satului era conacul lui Neculai Spânu în care unde fusese cazaţi ofiţerii comandamentului german de radioemisie. Nemţii au băut toată seara şi la o oră târzie în noapte au vrut să facă de mâncare scrob. Unul dintre soldaţii de la bucătărie a înmuiat un material textil în butoiul cu benzină şi a făcut dâră până să aprindă focul”, a precizat referentul Centrului Cultural din Soveja.
Iată ce scria şi comunicatul de atunci al Jandarmeriei: „În seara zilei de 2 spre 3 martie 1943, la orele 23.30, din cauza neglijenţei de la bucătăria Postului de Telegrafie fără Fir German, ce era instalat în localul femeii Maria N. Spânu, vecin cu Postul de Jandarmi Putna, s-a ivit un incendiu. Alimentat şi de un vânt puternic, clădirea a fost cuprinsă în flăcări şi apoi, în mod uimitor, focul s-a întins peste localul Postului de Jandarmi, precum şi peste toate locuinţele situate în satul Dragosloveni şi cătunul Golăşei, mistuind până la temelie numeroase locuinţe. Jandarmii s-au preocupat, în primă fază, de scoaterea victimelor dintre ruine şi salvarea armamentului din dotare”.  

Legende comuniste la… foc cu foc!
Legende au circulat şi în epoca ceauşistă. În timpul cooperativizării, opunându-se din răsputeri regimului comunist, se spune că Gheorge Niţă, un vestit merar, şi-a câştigat libertatea cu o… găleată de miere de albine.
La Soveja, Nicolae Ceauşescu avea o cabană de vânătoare În anul 1980, dictatorul comunist a luat trofeul mondial la urs. De asemenea, în vara lui 1982, în staţiune, „prinţişorul” – Nicu Ceauşescu şi pietenii să de pahar au făcut o beţie de pomină, udată din belşug cu “Galbenă de Odobeşti”. La un moment dat, a ieşit în noapte afară să… ude un stâlp din faţa hotelului. Huiduit de turiştii care nu ştiau cine-i „beţivul”, „prinţişorul” s-a enervat, a scos pistolul şi a tras în becul de pe stâlp. S-a produs o pană de curent în staţiune care a fost remediată după mai bine de o săptămână.
Tot prin anii ’80, s-a produs un eveniment neplăcut în timp ce cuplul prezidenţial, Nicolae Ceauseşcu şi „tovarăşa”, se plimbau la vreme de seară pe aleile din incinta cabanei de vânătoare. Astfel, s-a auzit o rafală de pistol automat. Unul dintre ofiţerii ce asigurau paza, aţipise urcat într-un brad şi din greşeală a apasat trăgaciul. Considerând incidentul drept un posibil atac la adresa sa, dictatorul şi-a luat tovarăşa şi împreună au zburat cu elicopterul la Bucureşti, chiar în aceeaşi noapte.
Dincolo de „capătul aşezărilor”, aşa cum este denumit toponimic ţinutul Sovejei, începe tărâmul viu al legendelor!

Marian MUŞAT
Nicoleta DRAGOMIR
foto: Leonard STAFIE, Claudiu BOROBEI