Puţin apreciat în Europa, care din această cauză importă o cantitate importantă din America, sorgul are totuşi toate calităţile pentru a fi cultivat în România. Perioada de vegetaţie destul de scurtă, motiv pentru care reprezintă o bună cultură intermediară, necesarul redus de inputuri agricole şi adaptarea la încălzirea climatică sunt doar câteva dintre atuurile culturii. „Companiile de seminţe au lucrat mult la genetică. S-a obţinut o precocitate mai bună şi diminuarea diferenţelor de randament dintre hibrizii timpurii şi cei tardivi. Totodată, absenţa taninului a dus la o îmbunătăţire a digestibilităţii în hrana animalelor. Caracteristicile sunt practic similare porumbului. Pe lângă asta, sorgul are o expunere scăzută la activitatea bolilor sau a dăunătorilor şi, foarte important, este rezistent la secetă”, ne-a explicat Charles-Antoine Courtois, manager de proiect în cadrul organizaţiei Sorghum ID.
Potenţial uriaş, dezinteres total
O privire mai concretă asupra acestei culturi în România ne-a fost oferită de către Dumitru Manole, fermier din judeţul Constanţa, care în ultimii trei ani a organizat câmpuri experimentale cu hibrizi de sorg din portofoliul companiei Euralis. După ce a înregistrat producţii şi de peste 12 tone la hectar, acesta a făcut o serie de recomandări. În primul rând, spune fermierul, perioada optimă de semănat ar fi prima decadă a lunii aprilie şi aproape obligatoriu se impune alegerea unor hibrizi timpurii, pentru depăşirea perioadelor de arşiţă din timpul verii. Totodată, se recomandă eliminarea solelor care sunt infestate cu Sorghum halepense (costrei) şi asigurarea unei cantităţi minime de 120 kg/ha de azot. Pentru evitarea pierderilor la recoltare, administratorul societăţii Sport Agra din Amzacea recoltează la 15% umiditate şi foloseşte desicanţi, adică mult-blamatul glifosat, sub diverse formulări. Deşi ar dori extinderea suprafeţelor cultivate cu sorg, Dumitru Manole a recunoscut că lipsa unei pieţe stabile îl împiedică să facă acest lucru.
Charles-Antoine Courtois: „Sorgul este o cultură complementară, nu vine în competiţie cu porumbul sau cu floarea-soarelui. Prin programele de ameliorare europene se încearcă acum creşterea vigorii plantei la pornirea în vegetaţie, sporirea rezistenţei la frig şi dobândirea unei calităţi superioare a boabelor pentru pieţele de consum uman”.
Dumitru Manole: „Am luat legătura cu toţi traderii şi le-am spus că aş putea livra 20.000 de tone în 2018, însă nimeni nu a putut să-mi garanteze preluarea mărfii”.
O PIAŢĂ DEZORGANIZATĂ
Marea provocare pentru cultivatorii de sorg din Europa rămâne accesul pe pieţele internaţionale şi asigurarea unei cantităţi suficiente pe tot parcursul anului. Dacă la nivel mondial putem vorbi despre o producţie anuală de 63 milioane tone, din care circa 28 milioane tone au ca destinaţie sectorul zootehnic şi 30 milioane tone pentru consum uman, cota europeană nu depăşeşte 1,5%. Suprafaţa cultivată cu sorg-boabe oscilează între 130 şi 160 mii de hectare, Franţa şi Italia fiind principalele ţări cultivatoare de pe continentul nostru, în timp ce România ocupă poziţia a treia, cu aproximativ 12.000 ha. Europa este astfel obligată să importe în fiecare an între 150 şi 200 mii tone de sorg, pentru a-şi asigura necesarul, atât pentru furaj, cât şi pentru alimentaţia umană.
Un articol publicat în revista Ferma nr. 20/203 (editia 15-30 noiembrie)
