Muscat Ottonel (Muscats în Italia, Moscatos în Portugalia)

• Origine. Acest soi a fost obţinut în Franţa, oraşul Angers, în anul 1852, dintr-un amestec de seminţe provenite din fecundări libere. După ultimele cercetări, se pare că este rezultatul hibridării dintre soiurile Muscat de Saumur x Chasselas doré.

• Caracterele ampelografice. Limbul frunzei este de culoare verde deschis, gofrat, cu marginile răsfrânte către faţa superioară, în formă de pâlnie, cu centrul în punctul peţiolar, peros pe nervuri, pe faţa inferioară.

Strugurii sunt mici spre mijlocii, cilindrici, uneori aripaţi, cu boabele aşezate atât de des pe ciorchine, încât se deformează. Bobul mijlociu, sferic, cu pieliţa groasă, are culoare verde-gălbui, acoperită cu pruină densă, ceea ce îi dă un aspect albicios; pulpa este semizemoasă, cu aromă de muscat. Lăstarii au vigoare mijlocie, meritale scurte, de culoare verde, cu striuri bronzate pe partea însorită.

• Însuşirile agrobiologice. Este un soi cu perioadă mijlocie de vegetaţie (165-175 zile) şi cerinţe termice reduse, necesitând 2500-2900°C bilanţ termic activ. Vigoarea de creştere este mijlocie, iar fertilitatea foarte ridicată, cu peste 85% lăstari fertili, frecvent cu două etaje de inflorescenţe. Maturează foarte bine lemnul lăstarilor şi diferenţiază mugurii de rod de la baza coardei. Dezmugureşte în a doua parte a lunii aprilie.

Pârga strugurilor are loc devreme, la începutul lunii august, iar maturarea se realizează la 1-2 săptămâni după soiul Chasselas doré (epoca a IV-a). Toamna, frunzele îngălbenesc devreme, ceea ce indică precocitatea soiului.

Este un soi cu toleranţă bună la ger (-20°C…-22°C), mai puţin rezistent la secetă, sensibil la mană şi făinare, mijlociu rezistent la putregaiul cenuşiu, sensibil la atacul moliilor strugurilor, mai ales în sudul ţării şi în arealele mai secetoase.

În ultimii ani, soiul Muscat Ottonel s-a dovedit a fi sensibil la putregaiul acid al inflorescenţelor, manifestat prin brunificarea unor părţi a inflorescenţelor după legarea boabelor.

• Însuşirile agrotehnice şi tehnologice. Se cultivă cu rezultate bune pe terenurile în pantă, cu expoziţii însorite şi pe soluri cu fertilitate mijlocie sau scăzută, dar cu umiditatea asigurată (treimea de mijloc a pantei). Cele mai fine vinuri se obţin pe solurile scheletice, calcaroase. Se pretează foarte bine la conducerea pe semitulpină în cordon bilateral, cu tăiere în elemente scurte de rod (cepi de 2-3 ochi), sau mijlocii (cordiţe de 5-6 ochi), încărcătura de rod fiind de 16-18 ochi/m².

Prin fertilizare şi irigare, se obţin sporuri importante de producţie. În Dobrogea, soiul suferă de secetă, fiind irigat cu o normă de 1500-200 m³/ha, aplicată în 2-3 udări, altfel pierde frunzişul încă din luna august.

Tămâioasă Românească (Tămâioasă de Moldova, Tămâioasă de Drăgăşani)

• Origine. Provenienţa acestui soi este necunoscută, se pare că este din vechea Eladă, cunoscut sub numele de „Anathelicon moschaton”. S-a răspândit în ţările din jurul bazinului Mării Mediterane. La noi, era cunoscut dinainte de invazia filoxerei, astfel încât este considerat soi autohton.

• Caracterele ampelografice. Frunza adultă este mijlocie, orbiculară, trilobată sau pentalobată, cu sinusurile laterale slab schiţate, alungite, închise, eliptice, mai rar în formă de V. Limbul frunzei este de culoare verde gălbui, uşor gofrat, peros pe faţa inferioară.

Dinţii sunt caracteristici, adică lungi, înguşti şi deşi, cu vârfurile gălbui. Strugurii sunt mijlocii, conici, sau cilindro-conici, uneori biaripaţi, deşi în boabe. Bobul mijlociu, sferic, are pieliţa de culoare galben verzui, cu pete ruginii pe partea însorită; pulpa este consistentă, cu gust dulce şi aromă de muscat.

• Însuşirile agrobiologice. Este un soi cu perioadă mijlocie de vegetaţie (165-175 zile) şi cerinţe ridicate heliotermice, necesitând 3200-3800°C temperatură globală. Are vigoare mijlocie de creştere şi fertilitate bună, cu 55-65% lăstari fertili.

Dezmugureşte târziu, la finele lunii aprilie, pârga strugurilor se declanşează devreme, la sfârşitul lunii iulie, iar maturarea se realizează la 2-3 săptămâni după soiul Chasselas doré. Rezistenţe biologice: este un soi pretenţios, sensibil la ger, la secetă sau la excesul de umiditate, puternic atacat de boli, de moliile strugurilor şi viespi.

• Însuşirile agrotehnice şi tehnologice. Pentru cultura acestui soi sunt necesare areale bine delimitate, datorită plasticităţii sale ecologice reduse. Preferă zone cu toamne lungi şi însorite, lipsite de precipitaţii, care să permită acumularea lentă a zaharurilor şi aromelor în must, supramaturarea strugurilor concomitent cu botritizarea lor.

Necesită portaltoi care să îi menţină potenţialul calitativ. Dozele optime de fertilizare sunt N100P200K150 kg/ha s.a., completate cu fertilizarea organică, respectiv 40 t/ha administrate o dată la 4-5 ani, condiţii în care se pot obţine sporuri de producţie de peste 30%. Producţiile de struguri sunt mici, de 5-8 t/ha, dar pot atinge şi 10-14 t/ha.

Busuioacă de Bohotin (Busuioacă, Busuioacă vânătă, Tămâioasă de Bohotin)

• Origine. Este adaptat foarte bine la condiţiile ecologice din centrul viticol Bohotin situat în podgoria Huşi. În Franţa există un soi asemănător, numit Muscat violet de Frontignan, din care se pare că provine şi soiul Busuioacă de Bohotin.

• Caracterele ampelografice. La dezmugurire, rozeta este de culoare verde, cu nuanţe de culoare galben arămiu, scămoasă. Frunza adultă este mijlocie, aproape orbiculară, tri sau pentalobată, cu sinusurile laterale puţin adânci şi închise, iar sinusul peţiolar deschis în formă de V. Limbul frunzei este de culoare verde intens, gofrat, uşor peros pe faţa inferioară.

Dinţii sunt ascuţiţi şi deşi, de culoare gălbuie. Strugurii sunt mijlocii, cilindro-conici, uneori aripaţi, deşi în boabe. Boabele mijlocii, sferice, cu pieliţa subţire, au culoare violet închis, cu nuanţe vineţii, fiind acoperite cu un strat fin de pruină; pulpa este zemoasă, cu aromă specifică soiului.

• Însuşirile agrobiologice. Faţă de soiul înrudit (Tămâioasă românească), care el însuşi are plasticitate ecologică limitată, Busuioaca de Bohotin este un soi cu cerinţe şi mai restrictive faţă de factorii ecologici. Are perioadă mijlocie de vegetaţie (170-175 zile), vigoare mai slabă de creştere şi fertilitate mai mare (70% lăstari fertili).

• Însuşirile agrotehnice şi tehnologice. Soiul este adaptat condiţiilor ecoclimatice din NE Moldovei, cele mai bune rezultate obţinându-se pe terenurile în pantă, cu expoziţie sudică, însorite, cu fertilitate mijlocie. Se pretează la conducerea pe semitulpină, cordon bilateral, cu tăiere în elemente mijlocii, sarcina de rod fiind de 16-18 ochi/m².

Producţiile de struguri care se obţin la acest soi sunt scăzute, mai mici decât la Tămâioasă, în medie de 6-8 t/ha. La maturarea deplină, soiul acumulează 185-200 g/l zaharuri, nu are capacitate prea mare de supramaturare, rareori depăşind 230-240 g/l, dar cu aciditate echilibrată, 4-5 g/l H2SO4.

Acumulează şi puţine substanţe colorante, de aceea vinurile au o culoare roşie vineţie, cu nuanţe cărămizii, aromă specifică şi zaharuri reziduale, însă culoarea rămâne deficitară.

Articol publicat în revista Ferma nr. 10(54)/2007