Dar cum putem defini și exprima în cuvinte acele aspecte care fac un animal să arate bine, să te impresioneze?

Selecția după trăsăturile de rasă
În principiu, aceste aspecte sunt numite trăsături de rasă și merg de la descrierea unor însușiri care sunt banale, dar obligatorii pentru a recunoaște că animalul face parte din rasa Charolaise (de exemplu: culoarea alb-crem), până la trăsăturile dezirabile, care sunt exprimate la modul ideal, deși nu le găsim prezente la toate animalele aparținând rasei (exemplu: cap scurt, cu fruntea lată, bot lat). Pentru recunoașterea și înțelegerea lor, crescătorul trebuie să aibă o anumită experiență în creșterea rasei, iar selecția după trăsăturile de rasă constituie o etapă de rafinament în crearea unui nucleu valoros de animale. Desigur selecția după trăsăturile de rasă se poate face și în faze mai incipiente în cadrul procesului, dar prea multe criterii de selecție aplicate concomitent pot determina ca doar o foarte mică parte din animalele deținute să poată fi folosite ca material de prăsilă, ceea ce nu este practic și nici viabil economic.

Abordarea metodică a trăsăturilor de rasă
În continuare ne vom referi la acele trăsături de rasă care nu sunt specifice tuturor animalelor, ci contribuie la acel plus de rafinament pe care îl putem observa sau aproba în cazul unor exemplare, dar îl putem mai greu explica fără o îndrumare de specialitate. De menționat că doar o parte a acestor trăsături au și o importanță cu încărcătură economică/practică, de unde poate apărea și o oarecare doză de subiectivism în aprecierea lor corectă.
O abordare metodică a trăsăturilor de rasă se poate face luând în considerare analiza părților corporale importante ale animalelor: cap, gât, trunchi și membre, precum și a două perspective de ansamblu (generale) privind animalul: armonia de ansamblu, precum și mersul și ținuta, în cadrul procesului de bonitare. În țările cu tradiție în creșterea rasei, aceste trăsături se apreciază în cadrul concursurilor pe rasă, unde cele mai reușite exemplare sunt comparate și punctate, dar și cu ocazia bonitării în ferme, ca instrument care ajută fermierul în munca de selecție.
• Aprecierea armoniei de ansamblu a exemplarului va avea în vedere modul în care elementele corporale se îmbină unele cu altele, proporția dintre dimensiunile acestora, elemente care pot conferi animalului o imagine mai mult sau mai puțin agreabilă. De exemplu există animale cu un cap disproporționat de mare în raport cu corpul sau la care partea posterioară nu este suficient dezvoltată în raport cu partea sa anterioară, elemente care dau un aspect deloc estetic și armonios animalului.
Se apreciază pozitiv animalele cu trunchiul cilindric, cu linia spatelui orizontală paralelă cu linia inferioară a corpului, care indică potențialul în privința producției de carne și longevitatea. Se depunctează animalele care sunt prea burtoase, care sunt prea lungi și cu o masă musculară slab dezvoltată sau cele cu picioare prea înalte și firave. Un punctaj inferior obțin masculii care au un aspect feminin și femelele care au un aspect masculin. Conformația sau aspectul nepotrivit cu sexul este un indicator al fertilității reduse. În general, asemenea defecte sunt destul de rapid sesizabile de ochii unui crescător experimentat și la o analiză mai detaliată va descoperi și sursele lipsei de armonie a animalului.
• Capul trebuie să fie cât mai mic posibil, scurt (nu alungit), cu fruntea și botul cât mai largi. Explicația economică este aceea că un cap mare este un balast la abatorizare, dar și faptul că dă naștere complicațiilor la fătare. Un bot lat/larg este asociat în mod pozitiv cu capacitatea sporită de a paște/de a ingera furaje. Linia de profil a feței (privind din profil animalul) trebuie să fie dreaptă.
• Gâtul – cu privire la lungimea gâtului, standardul din Franța prevede că acesta trebuie să fie scurt, însă opinia noastră este că el trebuie să fie potrivit în lungime spre lung, deoarece un gât prea scurt lipsește animalul de o bună cantitate de carne de calitate care crește pe ceafă! Evident, toată lumea este de acord că trebuie să fie cât mai musculos.
• Trunchiul trebuie să aibă aspect cilindric, linia spatelui paralelă cu cea a abdomenului, bine îmbrăcat în musculatură. Defectele majore constau în: linia deformată a spatelui, burta prea mare sau lipsa musculaturii.
• Membrele trebuie să fie potrivit de solide, cu aplomb mare, de lungime medie spre scurtă. Defectele majore sunt: membre excesiv de groase sau prea subțiri, picioare prea lungi sau cu defecte de conformație. Explicația este că picioarele prea subțiri denotă fragilitate și predispoziție pentru accidente, iar defectele de conformație împiedică animalele să își exercite funcțiile normale. De asemenea, picioarele prea lungi au ca efect scăderea randamentului carcasei, dar conferă și o imagine mai firavă animalului, mai puțin specializat în direcția producției de carne. Picioarele prea lungi se observă în general la animalele care provin, ca origine, din alte zone decât Franța (în special SUA și Canada).
• Mersul și ținuta. Mersul trebuie să fie unul ușor, lejer, lipsit de efort, fără ca animalul să își încline în lateral partea din spate a corpului când pășește, chiar și la animalele masive. Mersul ușor (cu picioarele puțin ridicate, ca la caii de rasă) este asociat cu o longevitate mare a animalelor, precum și cu capacitatea de a-și exercita funcțiile normale (păscut, efectuarea de salturi în cazul taurilor etc).
Tinuta animalelor se referă la poziția pe care acestea o iau atunci când sunt făcute atente și la capacitatea de a o menține. Astfel sunt apreciate animalele care pot sta cu capul ridicat cât mai mult timp posibil (baza coarnelor fiind puțin deasupra nivelului liniei spinării), ca și cum ar dori să pozeze într-o ținută cât mai maiestuoasă. La polul opus găsim animalele care nu au personalitate, care nu au un aer elegant, marțial și acestea nu pot impresiona prin aspectul lor.
La fel ca și trăsăturile care privesc producția de carne, trăsăturile de rasă se pot selecționa foarte ușor pe baza aspectului fenotipic al animalelor de prăsilă, în special prin alegerea corespunzătoare a taurilor folosiți la reproducție. Este recomandat ca fermierul să viziteze câteva ferme care au animale Charolaise importate din locații diferite, pentru a realiza o comparație între valoarea și aspectul animalelor văzute, prin comparație cu animalele din ferma sa. Desigur, concursurile pe rase, organizate în special în Franța, oferă o imagine și mai bună asupra direcției pe care trebuie să o urmărească în munca de selecție.

Emil POPA
Cosmin POPA
taurinedecarne@yahoo.com
 

ELEMENTE DEFINITORII PENTRU UN NUCLEU VALOROS DE CHAROLAISE
Când animalele din fermă au un nivel ridicat în privința celor trei aspecte (aptitudini reproductive, producție de carne și trăsături de rasă), ferma va fi cu siguranță în topul preferințelor clienților, va fi eficientă financiar și vă va provoca și o satisfacție deosebită legată de munca depusă de dumneavoastră pentru a ajunge la acest nivel!
Depinde de fiecare dacă vrea să se concentreze asupra părții creative, plăcute și chiar amuzante din această activitate sau dacă rămâne blocat în aspectele mai puțin plăcute!

Articol publicat in revista Ferma nr.4(165) 1 – 14 martie 2016