În acest sens există o zicală: “Toate animalele Charolaise sunt albe, dar nu orice animal alb este un Charolaise”, care subliniază tocmai faptul că, în cadrul rasei sau în afara ei, există exemplare fără aptitudini bune de producție a cărnii, care nu au o valoare economică sau genetică reală.

Viteza de creștere a animalelor până la vârsta de aproximativ doi ani
Viteza de creștere a unui animal este destul de simplu de apreciat, deoarece se poate face în mod obiectiv, prin cântărire și calcularea sporului mediu zilnic. Cântărirea se face la naștere, în jurul vârstei de patru luni, șapte luni apoi la un an și la doi ani. Există mai multe sisteme, care impun diferite vârste la care trebuie făcută cântărirea, dar esența este aceeași, adică identificarea acelor animale care cresc mai repede în comparație cu altele, în diferite stadii de ale exploatării.
Trebuie menționat că viteza de creștere poate varia semnificativ de la o fermă la fermă, în funcție de condițiile de furajare și în continuare ne vom referi doar la comparațiile pe care fermierul le poate face în cadrul efectivului propriu, din aceeași fermă.
Este bine de știut că până la 4 luni și chiar până la 7 luni (până la înțărcare) pot exista viței cu un spor zilnic ridicat, care vor fi însă depășiți ulterior de alte exemplare în privința vitezei de creștere. Acest lucru se datorează faptului că unele vaci sunt mai bune de lapte (cantitativ și calitativ), astfel că vițeii lor se vor dezvolta mai rapid în timpul suptului. Odată ce vițeii nu mai sunt alăptați, fiecare va crește exclusiv pe baza capacității proprii de a ingera și valorifica furajele cu care îi hrănim.
Mai merită amintit și faptul că unele animale au un ritm de creștere mai lent în comparație cu altele, dar la maturitate pot avea un gabarit corporal mai mare decât cele cu viteză de creștere ridicată. Creșterea animalelor din rasa Charolaise este mai intensă până la vârsta de 3 ani și apoi continuă din ce în ce mai lent până la vârsta de aproximativ 5 ani.
Crescătorul va trebui să-și selecteze acele animale care corespund condițiilor sale de furajare și obiectivelor economice. Pe noi, crescători de animale de reproducție într-o zonă în care perioada iulie – septembrie este deficitară sub aspectul disponibilității furajelor din cauza secetei, ne interesează acele animale cu un ritm moderat de creștere, care la maturitate însă vor avea un gabarit destul de mare. Chiar dacă am selecționa animalele cu cea mai rapidă viteză de creștere, această aptitudine nu ar putea fi pusă în valoare din cauza unei furajări insuficiente, astfel creșterea s-ar încheia prea rapid, iar animalele ar avea la maturitate un gabarit mai mic, neavând cu ce să își pună în valoare potențialul de creștere. De asemenea, ne interesează ca animalele să valorifice extrem de bine furajele grosiere, având în vedere că rația constă în paie, fân de lucernă și o cantitate mică de concentrate produse în fermă.
Fermierii interesați de valorificarea tineretului mascul pentru abatorizare, căruia pot să-i asigure o furajare mai complexă la iesle, vor dori desigur animale cu o viteză de creștere cât mai mare, care să încheie ciclul de maturizare cât mai devreme posibil.
În privința acestui criteriu, selecția se poate face în jurul vârstei de 20 de luni, când este evident că animalele care nu cresc suficient nu merită a fi păstrate pentru reproducție. Cea mai sigură metodă este cântărirea și determinarea sporului mediu zilnic, exprimat în kg/zi, prin formula: SMZ = (G-Gn) / V (SMZ – spor mediu zilnic, G – greutatea la data cântăririi, Gn – greutatea la naștere, V- vârsta în zile a animalului la data cântăririi).
Cântărirea și compararea rezultatelor se efectuează de regulă pentru grupurile de animale care au o vârstă apropiată, între care nu există o diferența mai mare de trei luni. Evaluarea exclusiv pe baza aspectului animalelor poate fi înșelătoare, deoarece animale cu aproximativ același gabarit pot demonstra diferențe semnificative în ceea ce privește greutatea, dar și din cauza diferențelor de vârstă dintre ele.

Conformația animalelor
În privința conformației, în acest capitol sunt de interes acele trăsături care demonstrează că animalul este un bun producător de carne.
Osatura. În primul rând este de dorit ca animalele să aibă o osatură dezvoltată, deoarece este nevoie și de un anumit volum pentru a avea carne multă. Însă osatura nu trebuie să fie grosolană – care la Charolaise se manifestă de regulă printr-un cap prea mare, membre excesiv de groase (fluierele membrelor, zona jaretului), omoplați ieșiți mult în relief și un trunchi prea adânc, în special la tauri -, deoarece asta ar însemna că randamentul în carcasă va avea de suferit (prea mult os în detrimentul cărnii). În plus, un schelet grosolan al părinților produce și dificultăți la fătare.
Musculatura. Apoi trebuie observat dacă animalul are o musculatură bine dezvoltată în trei regiuni majore ale corpului: pe toată lungimea spatelui, în regiunea coapselor și feselor și în regiunea gâtului. Desigur, un ochi mai experimentat va putea surprinde și îmbrăcarea cu musculatură a altor regiuni corporale, precum zona coastelor, piept, partea superioară a membrelor, dar acestea au o pondere mai puțin importantă în cantitatea totală de carne disponibilă de la un animal. Pentru exercițiu, se alege de exemplu animalul la care gâtul este cel mai bine îmbrăcat cu musculatură și cu el se compară restul animalelor. Se poate folosi un sistem de punctare sau bonitare a animalelor cu note pe o scară de la 1 la 5, în care nota 5 se acordă animalului desemnat ca cel mai bun și apoi restul de clasifică în funcție de acesta la fiecare criteriu precizat anterior.
Probabil, este de prisos să precizăm că evaluarea nu ar trebui să se facă în perioada în care un animal este bolnav ori în alte situații când starea animalului are de suferit în raport cu situația sa normală, din cauza lipsei de furaje, a refacerii după fătare etc.

Aptitudinea de a-și menține masa musculară
În condiții foarte bune de furajare sau de îngrășare intensivă, aproape toate animalele Charolaise se comportă excelent, adică depun o cantitate mare de masă musculară și foarte puțină grăsime, la orice vârstă. Dacă sunt evaluate după faza de îngrășare, este destul de dificil a face o diferențiere între animale sub aspectul conformației, în ceea ce privește producția de carne. Însă în condiții de fermă, animalele nu sunt supuse îngrășării, ba chiar trebuie să se acomodeze cu perioade în care cantitatea și calitatea ierbii nu sunt tocmai satisfăcătoare, astfel că majoritatea apelează la rezervele corporale și slăbesc.
Totuși, o parte dintre animale, care sunt și cele mai prețioase, nu resimte acest neajuns și reușesc să păstreze o stare de îngrășare foarte bună, aproape permanent. Acest lucru este vizibil de regulă în perioadele de secetă, când se pot remarca femelele care reușesc să-și mențină masa musculară foarte bine, valorificând excelent resursele mai sărace existente. De asemenea, se observă și la tauri faptul că unii își pierd condiția corporală mai rapid în timpul sezonului de monte, slăbind foarte mult, în timp ce alții sunt foarte puțin afectați de acest efort.
Considerăm că menținerea condiției corporale are la bază mecanisme biologice care permit o valorificare mai bună a furajelor ingerate, dar și a unor trăsături de natură psihosomatică ce determină unele animale să ingereze o cantitate mai mare de furaje sau mai des.
Femelele care își pierd greu condiția corporală și “arată foarte bine” aproape tot timpul trebuie avute în vedere pentru selectarea, din rândul produșilor lor, a viitorilor tauri de prăsilă pentru ferma proprie sau a femelelor de înlocuire, desigur dacă și celelalte trăsături dorite sunt prezente la un nivel satisfăcător.

Alegerea corectă a taurului
În încheiere, precizăm că spre deosebire de aptitudinile reproductive, unde este dificil de apreciat valoarea la reproducție a masculilor fără informații despre linia (familia) din care provin, aptitudinile privind producția de carne se ameliorează ușor la generațiile viitoare obținute în fermă, prin alegerea corectă a taurului pentru reproducție. Evaluarea fizică a taurului în privința celor trei aspecte anterior precizate este un bun indicator asupra calității noii generații de viței.
Așadar, vă recomandăm ca în privința aptitudinilor reproductive să selectați viitorii tauri reproducători atât după performanțele mamei taurului, cât și a bunicii după tată, iar în privința cărnii, este suficientă cunoașterea performanțelor proprii ale taurului.
Desigur, selecția este un proces care necesită atenție, perseverență și se desfășoară pe parcursul mai multor ani și generații de animale. Dar când există pasiune, munca este o plăcere!

Emil POPA
Cosmin POPA
taurinedecarne@yahoo.com

CRITERII DE ANALIZĂ A APTITUDINII DE PRODUCȚIE A CĂRNII
Considerăm că analiza valorii unui animal în ceea ce privește producția de carne poate fi realizată la nivelul fermei prin prisma a trei criterii majore:
• Viteza de creștere a animalelor până la vârsta de aproximativ doi ani;
• Conformația animalelor;
• Aptitudinea de a-și menține masa musculară.

Articol publicat in revista Ferma nr.3(164) 15-29 februarie 2016