Încep cu spusele reputatului specialist în zootehnie Stelian Dinescu, rostite cu ocazia cuvântului de deschidere a unei lucrări memorabile a profesorului universitar Nicolae Camalesa, care spunea: “Această lucrare reprezintă un mod unic particular de a prezenta în trecut, în prezent şi în viitor rasa de ovine Ţurcană, mult discutată, poate chiar controversată, dar ale cărei existenţă şi rol sunt fixate în programul de ameliorare, care reprezintă pentru o largă masă de crescători din ţara noastră un mijloc de cunoaştere a valorilor şi a potenţialităţilor unei oi pe care nici timpul şi nici unele intenţii n-au putut o facă să dispară”.

Dacă analizăm structura populaţională şi dimensiunea efectivului acestei rase în România, putem afirma cu toată convingerea că avem de-a face cu o subrasă, constituită din mai multe ecotipuri izolate oarecum reproductiv şi cu o mărimi suficiente pentru a putea fi declarate rase de sine stătătoare.
Asociaţia „Dacia” are în structura Registrului Genealogic un număr de aproximativ 400.000 capete de ovine, din 15 judeţe ale ţării.
Marea diversitate a condiţiilor de creştere face ca potenţialul productiv să difere de la o zonă la alta, dar şi în cadrul aceluiaşi areal, în funcţie de valoarea genetică a diverselor efective din anumite exploataţii. Condiţiile în care s-au format anumite ecotipuri şi selecţia făcută de anumiţi crescători – ce au avut ca obiective prioritare laptele, carnea, lâna, rezistenţa la condiţiile de mediu şi transhumanţa -, au creat, prin alegerea atentă a partenerilor în procesul de reproducere, una dintre cele mai valoroase rase din punct de vedere economico-social, crescută în arealul României şi nu numai.

Registrul genealogic şi repartizarea animalelor pe categorii
Registrul genealogic sau – mai bine spus – Cartea de rasă a oilor din rasa Ţurcană cuprinde 2 secţiuni, şi anume:
• Secţiunea principală, unde se înscriu ovinele care provin din părinţi şi bunici înregistraţi şi ei în secţiunea principală a rasei şi care sunt individualizaţi conform regulamentelor în vigoare, respectând cu stricteţe performanţele de producţie înscrise în programul de ameliorare al rasei. Secţiunea principală a cărţii de rasă reprezintă de fapt esenţa genetică a rasei Ţurcană.
• Secţiunea secudară cuprinde animalele aparţinătoare, ca tip rasial, rasei Ţurcană, identificate conform regulamentului registrului, în baza reglementărilor europene, dar nu au părinţi şi bunici înscrişi în secţiunea principală a registrului genealogic al rasei.
În secţiunea suplimentară sunt înscrise numai femele din rasa respectivă, după ce în prealabil le-au fost apreciate performanţele proprii şi dacă ele corespund cerinţelor minime de înscriere în această secţiune.
Animale comerciale: Ovinele asupra cărora nu s-a făcut aprecierea după performanţe proprii sau care nu corespund din acest punct de vedere (dezvoltare corporală, cantitate de lână tunsă, lungimea şuviţei de lână) se încadrează la categoria animale comerciale şi nu se înscriu în registrul genealogic. De asemenea, masculii vor fi foarte atent selecţionaţi şi nu se vor folosi la reproducere decât cei care îndeplinesc condiţiile genealogice pentru înscrierea în secţiunea principală, având părinţii şi bunicii înscrişi în secţiunea principală a cărţii de rasă.

Ecotipuri cu potenţial de rase de sine stătătoare
Sistemul de creştere isular, dictat de arealul în care s-au format populaţiile şi de modul în care au fost orientate lucrările de selecţie în aceste bazine geografice ale României, a creat o serie de varietăţi de culoare, cu anumite caracteristici de performanţe, sensibil diferite unele faţă de altele.
Astfel, în funcţie de folosirea la reproducţie, de-a lungul timpului, a unor indivizi înrudiţi, dar de aceeaşi culoare, s-au format ecotipurile de Ţurcană bucălaie, Ţurcană bală, Ţurcană brează, Ţurcană oacheşă, Ţurcană neagră, Ţurcană brumărie. Toate aceste varietăţi înrudite şi izolate reproductiv între ele au şansa şi pot să devină în timp rase de sine stătătoare, care pot îmbunătăţi patrimoniul genetic al speciei ovine în România şi în lume.
Pentru a diferenţia aceste populaţii între ele, personalul tehnic din cadrul instituţiei de conducere a registrului genealogic, coordonat de către Asociaţia “Dacia” Hunedoara, are ca obiective principale stabilirea şi omogenizarea turmelor din acest punct de vedere, prin organizarea reproducţiei în fiecare fermă, cu berbeci din aceeaşi structură genetică, pentru fixarea caracterelor fenotipice şi genetice ale acestor populaţii. Pentru a realiza acest lucru, fiecărui individ înscris în Registrul Genealogic, pentru început, i se acordă un simbol alfabetic care însoţeşte individul pe tot parcursul lucrărilor de selecţie.

Caracteristicile varietăţii de Ţurcană bucălaie
Ţurcana bucălaie are jarul de culoare castanie, mai închis sau mai deschis. Mieii oilor bucălai la naştere sunt fumurii, iar la vârsta de 5-6 luni devin albi, cu excepţia extremităţilor, care rămân castanii. Mieii care la naştere sunt fumuriu-închis, la vârsta adultă prezintă fire negre în cojoc, ceea ce reprezintă un defect în selecţia pentru producţia de lână şi sunt eliminaţi de la reproducţie. S-a constatat o corelaţie între intensitatea culorii jarului şi procente de fibre negre în cojoc la vârsta de adult. Oile bucălai se cresc cu precădere în bazinele Novaci, Crazna, Baia de Fier, Tismana, Peştişani – din bazinul Gorjului, Baia de Aramă, Mărăşeşti, Godeanu – din judeţul Mehedinţi şi Ursici, Luncani, Costeşti şi Cioclovina – din bazinul Hunedoarei. O caracteristică specială a acestei populaţii este aceea că ovinele sunt crescute la altitudinea de 1400-1500 m în Munţii Parâng-Lotru, Orăştie şi Retezat.
Crescătorii au apreciat dea lungul timpului rezistenţa mare la creştere în condiţii mai vitrege în zonele de munte şi rezistenţa – dată de unghiile negre – la transhumanţă în cele mai îndepărtate locuri.
Această varietate are trei tipuri reprezentative: unul cu jarul facial şi cel de pe membre de culoare negru lucios, unul cu jarul castaniu închis. Acest ecotip se află cu pondere mare în bazinul Hunedoarei, din zonele Luncani-Târsa şi bazinul Gorjului, cu zonele Novaci – Crasna- Tismana, până în masivul Godeanu cu localităţile Baia de Aramă – Mărăşeşti- Titerleşti- Obârşia Closani.
Pentru toate aceste zone, altitudinea de 1400-1500 m a creat o oaie masivă, rezistentă la condiţiile de mediu montane şi cu o rezistenţă pronunţată la transhumanţă. Potenţialul productiv în direcţia lânii, în cele mai bune turme, este de 4,5-5 kg pe fiecare oaie tunsă, fiind influenţată de temperaturile scăzute din aceste zone.
Creşterea tineretului în aceste zone reprezintă câteva particularităţi importante: tineretul de prăsilă se înţarcă la 90-100 zile. Tineretul mascul de prăsilă, ales din cele mai bune mame, este lăsat să sugă până se înţarcă, singur fiind hrănit suplimentar cu furaje de bună calitate, realizând la 60 de zile greutăţi de 22-24 kg, iar la 3 luni – 28-30 kg greutate vie.
Toate aceste practici de creştere, completate cu schimburile frecvente de reproducători între crescătoriile din bazinele amintite, au reuşit ca în timp să creeze o populaţie masivă, cu greutăţi cuprinse între 55 şi 75 kg la oile adulte, iar în cazul berbecilor de reproducţie, cu greutăţi de 80-120 kg, în anumite exploataţii destinate producerii de material genetic de prăsilă.
Ecotipul cu jarul negru mat şi cu fire negre extinse în zona gâtului, cu un procent mare de fire negre în cojocul de lână pe întreg corpul, în special de-a lungul spinării şi spetelor, este crescut cu precădere în zonele din sudul Olteniei (Oprişor, Pleniţa, Motatai, Maglavit).

Gheorghe NEAŢĂ
Director coordonator RG, Asociaţia ”Dacia” Hunedoara

OAIA MIXTĂ BUCĂLAIE – LÂNĂ, CARNE, LAPTE
• Producţia de lână, în cele mai bune turme, are un potenţial de 4,5-5 kg pe fiecare oaie tunsă. Caracteristica acestei populaţii este extinderea lânii uneori acoperind faţa până la nivelul ochilor şi a botului, precum şi membrele până în zona chişiţei şi a ongloanelor. O deficienţă constatată la aceste oi este prezenţa firelor negre în cojoc la un procent de 5-10% din efective, caracteristică ce impune eliminarea de la reproducţie a oilor care manifestă acest caracter.
• Producţia de carne este foarte importantă pentru oile din această populaţie în anumite zone (Hunedoara), atingând greutăţi competitive uneori caraselor din vestul continentului european, adică 70-80 kg la oi şi 100-120 kg la berbeci. În foarte multe turme, mieii se nasc cu greutăţi de 4,5-5 kg şi sunt înţarcaţi la 60 de zile cu greutăţi de 24-27 kg.
• Producţia de lapte la oile bucălăi din zona Novaci – Baia de Fier, selecţionate în această direcţie, e puţin mai mare decât la cele din alte bazine, dar în medie realizează o performanţă de 110-120 kg lapte pe lactaţia totală.

Un articol publicat în revista Ferma nr. 8/235 (ediţia 1-14 mai 2019)