În cele ce urmează, vom încerca să abordăm acești factori punctual, dar și sintetic în același timp. Punctul de vedere va fi, evident, cel al amelioratorilor și al mijloacelor pe care companiile de profil le au la dispoziție pentru a îmbunătăți din punct de vedere genetic rezistența scroafelor.

Direcții de ameliorare a caracterelor esențiale pentru longevitatea productivă a scroafelor
Cum spuneam, majoritatea caracterelor de care depinde durata vieții productive a scroafelor sunt fie dificil de măsurat, fie determinările sunt extrem de subiective.
• De exemplu, corectitudinea aplomburilor – de care depinde funcționarea aparatului locomotor – se notează prin atribuirea unui punctaj (de la 1 la 5 sau de la 1 la 10) de către personal calificat, dar strict pe baza examinării vizuale. De fapt, procesul de evaluare nu e altceva decât ceea ce cunoaștem sub denumirea de „bonitare” care, oricum l-am lua, este un exercițiu încărcat la maxim de subiectivismul evaluatorului. Cu toate acestea, reținerea la reproducție doar a exemplarelor cu aparat locomotor funcțional rămâne esențială în procesul de selecție.
• Pe de altă parte, integritatea sistemului reproductiv rămâne un element la fel de dificil de ameliorat, întrucât depinde mult de modul și de mediul în care este întreținută femela. Ca atare, imprimarea unei rezistențe indusă genetic nu poate fi fezabilă decât în contextul ameliorării rezistenței la boli. Igiena din adăposturi este principalul factor limitativ, întrucât aparatul genital este unul dintre cele mai sensibile la acțiunea agenților patogeni.
• La fel de important este statusul general al sănătății în fermă, știut fiind că, mai ales prezența PRRS induce deteriorarea semnificativă a funcției reproductive.
• Atunci când avem în vedere structura genetică a femelelor și corelația acesteia cu durabilitatea acestora în sistem, ne referim la diferențele dintre rasele pure și hibrizi. Întotdeauna va fi de așteptat manifestarea unei sensibilități sporite a femelelor din rasele pure, indiferent care ar fi acestea. Acesta este și unul dintre motivele pentru care scroafele „comerciale” sunt, cel mai adesea, hibride, deci mai rezistente la condițiile exploatării industriale.
• Nutriția este un factor mult prea vast pentru a-i putea prezenta aici, pe scurt, implicațiile asupra rezistenței productive a scroafelor în sistem. Ceea ce este însă esențial de remarcat e faptul că orice compromis privind calitatea furajului de gestație și lactație are efecte majore asupra echilibrului metabolic al animalului și, implicit, asupra duratei vieții sale productive.
• Rezultatul direcționării ameliorării spre un ritm de dezvoltare accelerat și productivitate maximă a condus la o accentuare a labilității organismului, cu efecte implicite și asupra sistemului locomotor, scheletul membrelor devenind prea fragil pentru a susține o masă corporală atât de mare, la o vârstă fragedă. Dacă creșterea extrem de rapidă este benefică în cazul generației destinate abatorizării, nu același lucru se poate spune și despre femelele de reproducție, pe care le dorim prezente în fermă cel puțin până la a 5-a sau a 6-a fătare.
Din punct de vedere al amelioratorului, “rezistența membrelor” este antagonică cu „sporul mediu zilnic”, motiv pentru care, la PIC, aceste caractere au fost introduse simultan în programul de ameliorare al mai multor linii, rezultatul pozitiv datorându-se exclusiv utilizării BLUP (informații de la toți indivizii înrudiți) și a markerilor genetici (40 utilizați exclusiv pentru ameliorarea calității membrelor).
Dovada certă a acestui antagonism este corelația dintre hormonul de creștere și incidența osteocondrozei. Adică, cu cât concentrația acestui hormon este mai mare – situație tipică pentru porcii actuali cu o creștere rapidă -, cu atât apar mai frecvent simptomele osteocondrozei, respectiv defectele de aplomb, osteocondroza fiind o „defecțiune” generalizată a scheletului care afecteză negativ creșterea cartilagiilor articulare.
• Așa cum am amintit și anterior, condițiile de cazare și microclimat sunt esențiale pentru durata vieții productive a unei scroafe. Oricât de mult am încerca să ameliorăm prin selecție acest caracter, nu putem să ne așteptăm la miracole. Animalele vor avea în continuare nevoie de condiții de cazare caracteristice fiecărei perioade a vieții. La fel și în cazul microclimatului. Ar fi complet nerealist să presupunem că prin selecție se va putea majora semnificativ toleranța scroafelor la variații termice foarte mari, sau la prezența gazelor nocive în adăposturi.
• Ameliratorii speciei suine au făcut și vor face în continuare multe lucruri bune în beneficiul fermierilor însă, un lucru este cert: să nu avem pretenția ca aceștia să „construiască” animale rezistente la managementul defectuos. Managementul a fost, este și va rămâne misiunea noastră, a fermierilor.

UTILIZAREA MARKERILOR GENETICI ÎN AMELIORARE
Concluzia majoră este aceea că pentru a ameliora rezistența și longevitatea productivă a scroafelor, metodele actuale ale geneticii cantitative sunt utile, dar nu și suficiente. Acesta este motivul pentru care PIC a decis să utilizeze în ameliorare markerii genetici, cu ajutorul cărora se pot depista acei indivizi care au o robustețe genetică naturală, indivizi care să fie reținuți în efectiv pentru producerea următoarei generații.

Articol publicat in revista Ferma nr. 18 (179) din 15-31 octombrie 2016