Mai uităm, tot atât de des, că performanțele și, implicit profitul, depind de eficiența procesului reproductiv, adică, în ultimă instanță, de biologie. Or, de la această amnezie ni se trag majoritatea problemelor în ferme.
Problemele de reproducție dintr-o fermă au cauze multiple, însă, generic, acestea se împart în două categorii, respectiv cele induse de micro-organisme sau cele de natură managerială.
Pe toată durata ciclului reproductiv se constată prezența unor „elemente de risc” de care ar trebui să fim conștienți și să le prevenim impactul negativ asupra fermei ca entitate economică. De cele mai multe ori fermierii ne semnalează apariția unor probleme de „reducere a fertilității”, care este de fapt efectul, nu cauza reală. Și nici nu e de mirare, având în vedere că factorii care pot determina scăderea fertilității nu numai că sunt mulți, dar și greu de identificat clinic.
Dintre aceștia ne vom referi doar la câțiva, cei care își fac simțite efectele în diferitele faze ale ciclului reproductiv:
Scroafele și scrofițele în „așteptare”
În această fază atât prevenirea, cât și abordarea problemelor este nuanțată, având în vedere diferențele majore dintre scrofițe și scroafe.
Dacă în cazul scrofițelor principalele elemente de luat în considerare sunt echilibrul dintre vârstă și masa corporală, precum și expunerea la efectul feromonilor produși de vierii adulți, la scroafele multipare atenția se va îndrepta preponderent spre condiția fizică la ieșirea din maternitate și către starea de sănătate a aparatului uro-genital (cistite, metrite, efectul fătărilor dificile etc.).
Echilibrul vârstă/greutate la prima inseminare a scrofițelor va influența performanțele pentru întreaga viață productivă a animalului. De precizat, însă, că există diferențe semnificative între femelele ameliorate de companiile de genetică suină. Astfel, scrofițele PIC au fost selecționate în așa fel încât să se dezvolte suficient de rapid pentru a putea fi introduse la montă cu două săptâmâni mai devreme. Asta înceamnă implicit și economii substanțiale pentru fermier, atât la costurile fixe, cât și la cele variabile.
În cazul scroafelor, condiția fizică la înțărcare este crucială pentru re-apariția căldurilor. Scroafele slabe vor intra în căduri mai târziu față de intervalul optim de cinci zile, aspect ce are un efect negativ asupra ratei fătărilor. De altfel, practica fermelor performante consideră că peste 90% din scroafe ar trebui să intre în călduri în primele șapte zile după înțărcare.
Intervalul dintre inseminare și fătare
În acest interval de timp se înregistrează de regulă cele mai multe rateuri, începând cu depistarea defectuoasă a intrării în călduri, inseminarea incorectă sau la un moment inoportun, elemente ce conduc la apariția urmăroarelor situații nedorite:
• întoarceri regulate în călduri – la 18-23, 40-44 și 60-64 de zile;
• întoarceri neregulate în călduri – de regulă în intervalul 25-35 de zile;
• secreții vaginale anormale; avorturi; pseudo- gestație; fătare prematură.
Efectul economic negativ poate să fie amplificat și de lipsa unei calități adecvate a materialului seminal, provocată fie de vârsta înaintată a vierului sau de modul defectuos de procesare a spermei, fie de prezența unor boli cu impact asupra capacității fertilizante a spermatozoizilor.
Indiferent de situație, obiectivul major în acest interval este menținerea proporției întoarcerilor sub 10% și de a ne asigura că peste 90% din femele au fost inseminate cel puțin de două ori în perioada de estru.
Intervalul de la fătare la înțărcare
Fătarea este un eveniment crucial în activitatea reproductivă a scroafelor, având un impact major asupra profitabilității fermei. Ca orice fenomen biologic, procesul fătării este dificil de controlat de către om, întrucât presupune apariția unor corelații hormonale între femelă și fetuși. De aceea, principalele anomalii ce pot apărea la acest moment sunt extrem de importante și se referă la numărul total de: purcei fătați; purcei fătați morți; purcei fătați mumificați.
Pe lângă aceste elemente numerice sau procentuale, tot la acest moment se calculează rata fătării, reprezentând proporția de femele care au fătat din totalul femelelor inseminate într-un interval de timp, de regulă un an. Obiectivul oricărei ferme ar trebui să se situeze la o valoare a ratei fătării de peste 90%. Efectul unui singur procent al ratei fătării poate fi uriaș. Spre exemplu, într-o fermă cu 2500 de scroafe, scăderea cu 1% a ratei fătării poate însemna un minus de peste 700 de porci livrați către abator. Pentru a se atinge acest obiectiv, structura principalelor tulburări de reproducție la scroafe ar trebui să se înscrie în limitele din tabel.
Ceea ce rezultă clar din toate elementele analizate în tabel este faptul că existența și conducerea corectă a bazei de date ce cuprinde toate performanțele de reproducție devine un element vital pentru managementul profesionist al fermelor din zilele noastre. În consecință, totul trebuie să pornească de la o serie de „indicatori de performanță” clar stabiliți, dar și de la limitele în care aceștia trebuie menținuți constant. Depășirea acestor limite trebuie să determine declanșarea „luminilor de avarie”, iar luarea deciziilor să fie neîntârziată.
Fără nici un dubiu – cu excepția situațiilor în care starea de sănătate reproductivă a efectivului este compromisă – atingerea acestor parametrii este la îndemâna fermierilor, variația lor per total fermă depinzând în cea mai mare măsură de promptitudinea și de calitatea deciziilor, precum și de nivelul de pregătire și de motivare a personalului executant.
Ioan LADOȘI
PIC Romania
VALORI LIMITA PENTRU PRINCIPALELE TULBURARI DE REPRODUCTIE LA SCROAFE
Tipul % Total
Întoarceri <8,0 92%
Avorturi <0,5 91,5%
Secreții vaginale anormale <0,5 91,0%
Scroafe sterile <0,5 90,5%
Mortalitate scroafe <0,5 90%
Rata fătării 90%
Articol publicat in revista Ferma nr. 22(161) 15-31 decembrie 2015
