În primul rând, factorii climatici pot influenţa foarte mult momentul când fermierii recoltează porumbul. Apoi, acesta depinde şi de precocitatea şi maturitatea hibrizilor pe care îi au în fermă. În mod clar, un hibrid semi-tardiv şi tardiv riscă să fie recoltat mai târziu.
CE SE ÎNTÂMPLĂ DACĂ FERMIERII ÎNTÂRZIE RECOLTATUL?
„Dacă avem presiune mare de boli şi dăunători, cum se întâmplă acum cam peste tot în ţară, avem atac mare de Ostrinia şi de Helicoverpa, care atacă în special ştiuletele şi tulpina porumbului, aceşti dăunători deschid porţi de intrare pentru boli, care reduc atât cantitativ din producţie şi diminuează şi din calitate.

Cătălin Tănaţcu
Odată ce se instalează ciupercile, în special Gibberella şi Fusarium, care provoacă putregaiul tulpinii şi al ştiuleţilor de porumb, în momentul în care depozităm producţia pot apărea micotoxine, care duc la apariţia aflatoxinei, ceea ce face ca porumbul să nu mai poată fi utilizat nici în furajarea animalelor”, spune Cătălin Tănaţcu, reprezentant tehnic Bayer România pe zona de vest.
GRÂU SEMĂNAT TÂRZIU: PIERDERI DE 100 KG/HA PE ZI!
O altă consecinţă, dacă se întârzie recoltarea porumbului, este ca fermierii să întârzie foarte mult pregătirea terenului pentru cultura ce urmează să fie înfiinţată pe terenul respectiv, astfel încât lucrările se fac deficitar şi târziu. „De exemplu, la grâu, dacă nu reuşim să semănăm în perioada optimă, fiecare zi de întârziere se poate traduce în pierderi de producţie de până la 100 de kilograme pe hectar pe zi”, mai spune Cătălin Tănaţcu.
CE SOLUŢII AU FERMIERII!
„De cele mai multe ori, fermierii sunt limitaţi de factori care nu ţin neapărat de ei. Unii factori îi pot însă controla, şi anume, să aleagă un mix de hibrizi de porumb din grupe de maturitate diferite, ca să poată eşalona recoltatul, astfel încât să finalizeze lucrările în timpul optim”, recomandă Cătălin Tănaţcu.
Ştiulete afectat de ciupercă
HIBRIZI CARE PIERD APA RAPID
O caracteristică unică şi uşor de recunoscut a hibrizilor de porumb Dekalb este aceea că, la maturitate, ştiuleţii stau îndreptaţi în jos şi nu sunt acoperiţi complet de pănuşi. Astfel, boabele pierd apa mai repede. Orientarea în jos a ştiuletelui de porumb oferă şi protecţie împotriva încolţirii boabelor.
Ce se întâmplă cu porumbul iernat în câmp? Cum diminuaţi riscul pierderii recoltei!
un articol de
VIOLETA MÂŢ






