Întrucât vremea rece s-a instalat destul de repede în acest an, crescătorii de animale vor trece animalele pe regimul de stabulație mai devreme față de alți ani. Trecerea la acest regim înseamnă furajarea cu nutrețuri conservate, care au un aport mai scăzut în unele elemente minerale.

Conținutul nutrețurilor în substanțe minerale este influențat de o serie de factori cum ar fi: specia plantelor, faza de recoltare, tipul solului, factorii climatici, tehnologia de conservare și depozitare etc. Pentru a asigura aceste elemente minerale (deficitare), care includ calciul și fosforul, sunt necesare furajele minerale.
În organismul animal, Ca și P reprezintă cea mai mare fracțiune minerală (65-70% din totalul substanțelor minerale). Ele sunt acumulate în cea mai mare parte în țesutul de susținere. În scheletul taurinelor se găsește 99% din Ca și 80% din P. Diferența este prezentă în fracțiunea extraosoasă, respectiv în plasma sanguină, interstițială și în celelalte țesuturi.

Furaje cu aport de calciu și fosfor
Suplimentele minerale pot fi asigurate prin diverse surse, pe care le prezint în continuare.
• Sursele de calciu: creta furajeră, cojile de ouă, făina din cochilii de scoici. Aceste surse au un aport de 37-39% calciu și pot fi introduse în proporție de 1-1,5% în amestecurile de concentrate pentru rumegătoare, precum și în nutrețurile combinate pentru păsări și porci. Excepție de la aceste valori fac păsările ouătoare, la care ponderea carbonatului de calciu ajunge la 6,5-7%. De asemenea, există situații în care ponderea surselor de calciu poate ajunge la 2,0-2,5%, și anume dacă rația de bază este pe bază de fân de graminee, siloz de porumb sau sfeclă furajeră, prin urmare dacă predomină gramineele (acestea sunt sărace în calciu).
Pentru contracararea acidității date de acizii organici din siloz și a acidului oxalic din frunzele și coletele de sfeclă, sunt necesare 1,5-2,0 g cretă furajeră/kg siloz sau /kg frunze și colete de sfeclă.
• Sursele de fosfor: fosfatul monosodic, disodic, tripolifosfatul. Aportul de forsfor este cuprins între 21 și 25%. Ele se introduc în proporție de 0,5-1% în amestecurile de concentrate destinate rumegătoarelor și în nutrețurile combinate pentru păsări și porci.
• Surse comune de calciu și fosfor: fosfatul monocalcic, dicalcic sau triclacic. Aportul nutritiv este de 24-26% Ca și 12-18,5% fosfor.

Raportul optim pentru diferite specii de animale
Cele două macroelemente își îndeplinesc funcțiile în organism dacă se află în raporturi corespunzătoare specifice diferitelor specii și categorii de animale.
În principiu, raportul calciu-fosfor optim la majoritatea speciilor și categoriilor de animale este de 1,5-2 /1.
La porcine raportul Ca/P obișnuit este de 1,2-2/1.
La păsări este de 1,1/1, excepție fac păsările ouătoare la care raportul trebuie să fie de 3,7/1.
La taurine, în perioada colostrală, acest raport are valori foarte strânse, după care valorile cresc astfel încât la sfârșitul lactației ajung la valori de 1,4-1,6/1. La rumegătoare organismul are posibilitatea de a se acomoda și la valori mai mari, de până la 6/1, datorită producției intense de acizi organici (din fermentația ruminală) și menținerii pH-ului chimului gastric prin tamponare cu carbonați și fosfați salivari, prin care se asigură complexarea calciului, evitându-se formarea fosfaților de calciu insolubili. Aceștia se formează însă în intestinul monogastricelor, dacă raportul Ca/P este foarte ridicat, generând o scădere bruscă a digestibilității P.
La ovine, și anume la tineretul ovin, raportul Ca/P poate ajunge până la 2,5/1, în cazul oilor în gestație avansată – până la 2,5/1, iar în lactație – 1,3/1.
Nerespectarea acestor valori poate duce la numeroase repercusiuni negative în organismul animal. Prin urmare, în amestecurile de concentrate și în furajele combinate sursele de calciu și fosfor sunt de nelipsit, mai ales la animalele cu un potențial productiv ridicat.

ATENȚIE LA CARENȚA/EXCESUL DE CA ȘI P
• Carența în calciu și fosfor duce la scăderi în greutate, inapetență, tulburări de reproducție, pareze și demineralizări ale țesutului osos. Raportat la specia de animale, carența se poate manifesta astfel:
– la taurine poate cauza febra vituleră sau coma hipocalcemică postpartum a vacilor de lapte, tetania de lactație, osteoporoza, rahitismul, osteomalacia și osteofibroza;
– la păsări poate duce la rahitism, osteofibroză, iar la păsările ouătoare – apariția ouălor fără coajă și chiar canibalism. Efectele carenței în calciu asupra producției de ouă sunt evidente dacă se are în vedere faptul că la o găină cu greutatea medie de 2 kg, cantitatea de Ca în schelet este de 24 g, ceea ce corespunde cu Ca existent în circa 12 cochilii de ou; or, doar jumătate din cantitatea de calciu din schelet este mobilizată, prin urmare rezerva existentă este suficientă doar pentru 6 ouă;
– la suine apare rahitism, osteofibroză, tetanie de lactație
– la ovine și caprine duce la osteofibroză și urolitiază.
• Excesul de Ca și P duce la valorificarear edusă a furajelor, formarea de calculi renali și vezicali.
• Un aport masiv de calciu și redus de fosfor determină valorificarea redusă a furajelor, diaree, rahitism, hipofosfatemie.
• Excesul de P și aportul redus de calciu determină osteopatii (rahitism, osteomalacie, osteofibroză).

Articol publicat in revista Ferma nr. 19 (180) din 1-15 noiembrie 2016