UE a stabilit ca până în 2030 să se reducă cu 20-25% cantitatea de îngrășăminte chimice folosite în agricultură. Iată 10 măsuri prin care se poate diminua necesarul de fertilizanți chimici, fără a afecta nivelul și calitatea recoltelor.

1. Alcătuirea de asolamente raționale, cu variate culturi din care să nu lipsească:

• Leguminoasele pentru boabe, care aduc în sol, prin simbioză, 60-130 kg N/ha, precum și
• Sola amelioratoare de graminee și leguminoase perene, care este echivalentă cu administrarea a 40-50 t/ha gunoi de grajd. Lucerna, de exemplu, după 3 ani de cultură lasă în sol 200-300 kg/ha azot organic folosit pe parcursul a 3 ani: I 55%, II 27%, III 22%. În acest fel, asolamentul poate reduce necesarul de azot cu 30-50% și pe cel de fosfor cu 20-40%.

2. Aplicarea gunoiului de grajd, care în medie conține 0,50% N, 0,25% P₂O₅, 0,60% K₂O. Cu fiecare tonă de gunoi de grajd, se asigură:

• 2 kg N/ha – aplicat direct;
• 1,5 kg/ha aplicat la plante premergătoare;
• 0,5 kg/ha la plante antepremergătoare.

Întrucât efectivele de animale au scăzut drastic, numai la taurine, față de 1990 – când erau peste 5,5 mil. capete -, în 2020 mai erau 1,79 mil. capete, motiv pentru care este necesar să se folosească cu mare atenție resturile vegetale.

3. Sursa cea mai sigură și mai ieftină de materie organică pentru sol o constituie resturile vegetale, care la recoltare sunt tocate și repartizate uniform pe teren de către combine. Se obțin 3-5 t/ha resturi vegetale, care conțin 0,7% N, 0,25-0,30% P₂O₅ și 1,2-1,5% K₂O. Prin încorporarea în sol, până la adâncimea de 12-15 cm, acestea sunt descompuse de către microorganismele aerobe formând humus și elemente nutritive pentru plante. Dacă sunt tratate cu anumite substanțe de tipul BactoFil 10, se grăbește descompunera și se reduce necesarul de azot cu 30-50%.
4. Folosirea îngrășămintelor foliare asigură o valorificare superioară a fertilizanților aplicați pe sol, prin efectele complexe produse în procesul de metabolism de către ionii și moleculele asimilate prin frunze. Ele cresc valorificarea N cu 6-18% și a P cu 6-9%. Prin frunze se asimilează 3-5% din totalul nutrienților, dar sporesc producția cu 20-35%.
5. Culturile verzi (de acoperire), înființate după cultura principală, se pot menține pe teren până în primăvară (martie), care pe lângă multiplele avantaje de protecția solului, de valorificare a îngrășămintelor neconsumate de cultura principală și de evitare a levigării nitraților, ele asigură o bogată materie organică prin descompunerea căreia se formează humus și nutrienți, reducând din necesarul de îngrășăminte chimice.
6. Prezența humusului în sol, rezultat din descompunerea aerobă a materialului vegetal, asigură 570 kg/ha humus de la leguminoase și 420 kg/ha de la cereale. Prin mineralizarea humusului se obțin elemente nutritive necesare plantelor. Fiecare unitate – indice de azot (IN) – eliberează 75-30 kg/ha N în anii secetoși, 50-60 kg/ha N în anii cu precipitații medii și 80-100 kg/ha N în anii ploioși.
7. Îngrășămintele verzi constituie o sursă importantă de materie organică și de nutrienți, care substituie o parte din îngrășămintele chimice. Se folosesc, de regulă, plante leguminoase ca: lupin, mazăre, bob, măzăriche, sulfină, dar și secară, floarea-soarelui, muștar, rapiță s.a., care se însămânțează în cultură principală sau în miriște, se toacă și se încorporează în sol în faza când conțin maximum de materie organică (de exemplu, muștarul și măzărichea la înflorit, lupinul și mazărea când au format păstăi, floarea soarelui când a format calatidii etc.).

Ele furnizează: măzărichea – 50-150 kg/ha N, 10-25 kg/ha P₂O₅, 50-70 kg/ha K₂O, iar rapița – 50-100 kg/ha N, 25-40 kg/ha P₂O₅, 80-180 kg/ha K₂O.

8. Sistemul de fertilizare contribuie la reducerea ncesarului de îngrășăminte chimice astfel:

• La fertilizarea clasică, randamentul de utilizare a îngrășămintelor este de 15-30%;
• Când se aplică îngrășăminte cu eliberare treptată/controlată, este 50-60%;
• Când se asociază cu fertilizarea foliară, cu biostimulatori, este 80-90%, însemnând că dozele de îngrășăminte se pot reduce la 1/3 sau chiar la jumătate.

9. Menținerea solului afânat, favorabil activității microbiologice: bacteriile respective pot realiza 10-30 kg/ha N prin fixare liberă, 70-90 kg/ha N prin fixare asociativă și 60-300 kg/ha N prin fixare simbiotică, reducând necesarul de îngrășăminte chimice cu azot.
10. Prin experiențe riguroase, s-a demonstrat că, spre deosebire de arătura de toamnă, suprafețele arate în timpul verii au înregistrat creșteri de nitrați în sol de 3-6 ori și de fosfor de 3-5 ori, contribuind în mod corespunzător la reducerea necesarului de îngrășăminte chimice.

un articol de

VASILE POPESCU