Porcul a ajuns simbolul unei crize fără precedent în zootehnia românească: costurile de producție cresc accelerat, în timp ce prețul cărnii continuă să se prăbușească.

O vorbă din popor spune: un necaz nu vine niciodată singur! Iar realitățile actuale nu pot decât să o confirme. Preţul carburanților a explodat simultan cu scăderea preţului cărnii de porc pe toată piaţa UE, dar mai ales în România.

În paralel, răspândirea pestei porcine africane în Spania a blocat exportul cărnii de porc către câteva dintre țările mari importatoare din Asia, fapt ce a condus la un excedent pe piața europeană care trebuia să ajungă altundeva. Ori acest altundeva nu putea fi decât România, una dintre puținele țări ale Uniunii Europene cu un deficit major de carne de porc.

Dacă la toate acestea adăugăm tradiţionala scădere a consumului de carne de porc din primele luni ale fiecărui an, peisajul devine clar și îngrijorător în acelaşi timp.

Prețul carburatului și costul de producție al cărnii

Pe de altă parte, dacă cineva își închipuie că războiul inutil și absurd din Iran nu va face victime și în producția cărnii de porc, se înșeală amarnic, pentru că orice creștere a prețului carburanților conduce, mai devreme sau mai târziu, la explozia costului de producție pentru fiecare kilogram de carne ce iese pe poarta fermei. Și încă ceva, fermierul nu are absolut nici un control asupra pieței carburanților nicăieri în lume.

Prețul cărnii de porc a rămas ca acum 10 ani

Pe lângă toate acestea, nu putem să nu remarcăm că prețul cărnii de porc din ultimele trei luni în România s-a situat la valori cuprinse între 4,3 și 4,8 lei/ kg în viu, adică la un nivel similar celui înregistrat acum mai bine de 10 ani, însă atunci la un cost mult mai redus al motorinei, de doar 4,5 lei/litru! Astăzi costul mediu estimat pentru producerea unui kg de carne de porc depășește valoarea de 6,5 lei, rezultând că fermele produc în pierdere.

La vremuri de criză fermierii nu au alte opțiuni decât focalizarea pe reducerea costului de producție, cu precădere asupra acelor elemente pe care le pot controla.

Soluții pentru scăderea costului de producţie

Deci, ce e de făcut? În încercarea de a găsi răspunsuri şi soluţii realiste la această întrebare, am făcut o incursiune virtuală în opiniile şi ideile fermierilor şi consultanţilor din domeniu, ajungând la elementele care urmează. Dar, până la urmă, concluzia e una simplă: scăderea costului de producţie, prin orice mijloace, este singura soluție!

Focus pe managementul furajării

Primul element se referă la managementul furajării şi presupune o serie de măsuri care conduc la o limitare a pierderilor sau de îmbunătăţire a eficienţei utilizării furajului. În acest context se poate discuta despre următoarele acţiuni:

1. Repararea şi reglajul constant al instalaţiilor şi buncărelor de furajare. În mod normal, această acţiune ar trebui să se deruleze tot timpul, nu numai în perioadele cu cost ridicat al furajului, iar obiectivul e unul firesc: limitarea risipei! În acelaşi sens, concret, se recomandă ajustarea şi verificarea hrănitoarelor doar în funcţie de consumul real, prevenindu-se concomitent umidificarea furajului şi apariţia de „poduri”.
2. Pentru cei care îşi produc propriul furaj în fermă, elementele de luat în considerare ar fi următoarele:

• Reglajul eficienţei morilor, astfel încât dimensiunea particulelor – măcinişul – să fie controlabilă. Este de luat în calcul şi verificarea eficienţei de fabricare a peletelor, evident acolo unde se aplică această prelucrare. Se ştie că peletarea conduce la o limitare a pierderilor, dar nu oricum. În cazul în care în hrănitori ajung mai mult de 20% pelete zdrobite înseamnă că trebuie acţionat rapid, pentru că însăşi fabricarea peletelor nu este în regulă, sporind risipa.
• Scăderea dimensiunii particulelor măcinişului, de la 750 microni la 600, conduce la o îmbunătăţire a eficienţei utilizării furajului de către animal. Pentru cei care se gândesc la riscul apariţiei ulcerelor gastrice, trebuie să precizăm că, la această dimensiune a particulelor, astfel de probleme nu ar trebui să apară.
• Reluarea repetată a procesului de optimizare a raţiilor în funcţie de ingredientele disponibile, concomitent cu verificarea acurateţii cântarelor şi a calităţii amestecului. Abaterile pot genera costuri suplimentare ce pot fi prevenite!

3. Calitatea ingredientelor. În ciuda presiunii preţului, evitaţi achiziţia şi utilizarea cerealelor de calitate slabă, infestate cu mucegaiuri, pentru că acest „câştig” este unul iluzoriu. Nu veţi face altceva decât să vă intoxicaţi animalele, să scadă sporul şi, implicit, să crească costul de producţie!
4. Separarea animalelor. Acolo unde fluxul şi spaţiul disponibil permite, opţiunea separării castraţilor de femele poate fi, de asemenea, o idee de luat în considerare. Efectul? O îmbunătăţire considerabilă a eficienţei.
5. Luaţi în considerare crearea unei noi raţii pentru ultimele zile de finisare, premergătoare livrării, o raţie care să fie ajustată la cerinţele animalului, dar în care proporţia anumitor ingrediente „scumpe” poate fi limitată.

Căi de valorificare superioară a furajului

Creşterea cu numai 10% a numărului de porci vânduţi per scroafă conduce la o scădere a costului cu furajul (al scroafei) cu un echivalent al 5 kg furaj/porc vândut.

Dacă toate ideile expuse anterior pot să reprezinte soluţii de aplicat imediat, altele au o bătaie mai lungă şi au de-a face inclusiv cu capacitatea de conversie furajeră a genotipului exploatat. Există multe căi de valorificare superioară a furajului:

• Chiar şi numai prin managementul productivităţii per scroafă. Spre exemplu, creşterea cu numai 10% a numărului de porci vânduţi per scroafă conduce la o scădere a costului cu furajul al scroafei cu un echivalent al 5 kg furaj/porc vândut.
• Atunci când temperatura din adăpost iese din limitele de confort ale porcului, acesta nu face altceva decât să consume furaj aiurea, în tendinţa organismului de a-şi aduce temperatura în zona neutră. Deci, alţi bani aruncaţi pe fereastră.
• Dacă la toate acestea adăugăm şi efectele nefaste ale unor boli de fermă asupra eficienţei utilizării furajului şi transformării acestuia în carne, putem să ne facem o imagine generală asupra motivului pentru care companiile de genetică acordă o atenţie extremă ameliorării conversiei furajere. Din păcate, acesta este un caracter destul de dificil de ameliorat, pentru că e greu de măsurat, necesitând investiţii majore în sisteme electronice de înregistrare. De aceea, în multe cazuri, conversia furajeră este estimată indirect şi incomplet, prin selecţie pe baza sporului mediu zilnic şi a grosimii stratului dorsal de grăsime.