Chiar şi pentru cei care credeau că „alimentaţia bio” este un moft al modernităţii, devine tot mai clar faptul că trebuie să dăm o atenţie specială provenienţei hranei noastre şi felului în care aceasta este produsă.

Fermele bio din Ungaria reprezintă un model care funcţionează, acestea reuşind să aprovizioneze o piaţă pe care cererea de astfel de produse este tot mai mare. Fructele produse fără aditivi şi chimicale sunt căutate atât în forma proaspătă cât, mai ales, conservate.

Gemurile, compoturile şi sucurile devin astfel adevărate delicii şi izvoare de sănătate atestate de comisii de specialitate, care certifică faptul că producătorii respectă normele stricte ale producţiei bio.

Într-o vizită recentă la Szeged, al patrulea oraş ca mărime din Ungaria, am avut ocazia de a cunoaşte în detaliu modul de lucru al fermierilor din domeniul agriculturii ecologice.

La Zákányszék, o localitate tipică de şes, l-am întâlnit pe László Papp, un tânăr inginer agronom care, împreună cu părinţii, sora şi soţia sa se ocupă de cultivarea piersicilor în regim bio. Conversia de la agricultura tradiţională s-a realizat în urmă cu cinci ani, când au primit certificarea bio din partea autorităţilor.

Pe cele zece hectare deţinute sunt cultivate nu mai puţin de 24 de soiuri de piersic, astfel că din iunie şi până la mijlocul lui septembrie se tot recoltează fructele – un aspect foarte important în ceea ce priveşte menţinerea legăturilor comerciale, după cum avea să ne mărturisească gazda noastră. „Şi aşa este cam puţin, dacă ne gândim că în Italia şi Grecia există posibilitatea recoltării aproape pe tot parcursul anului”, susţine tânărul fermier.

Rentabilitate bio

Într-un an normal, fără intemperii, la ferma familiei Papp se recoltează în medie 15 tone la hectar. În 2010, din cauza inundaţiilor, s-a obţinut o producţie de doar 8-10 tone la hectar. După recoltare, fructele sunt sortate în funcţie de mărime, iar apoi sunt ambalate în lădiţe.

Piersicile sunt culese la maturitate deoarece se doreşte obţinerea unui gust cât mai bun. „Pentru noi acesta este un avantaj major faţă de piersicile din import”, remarcă László.

Aproape toată producţia este comercializată în piaţa bio din Budapesta. Cele mai aspectuoase fructe sunt însă valorificate în Austria, unde şi câştigul este mai mare. Vara trecută, piersicile bio s-au vândut la piaţa din Budapesta chiar şi cu 500 de forinţi kilogramul (aproximativ 7,8 lei), în condiţiile în care preţul piersicilor cultivate clasic a fost, în Ungaria, de numai 150 până la 250 forinţi.

O parte din fructe sunt transformate în compot, gem sau nectar având, desigur, certificarea bio. Deşi produc şi pălincă de piersici, încă nu au obţinut certificarea bio pentru aceasta.

Costurile de producţie sunt cu siguranţă mai mari decât în cazul agriculturii tradiţionale, dar guvernul maghiar încurajează prin instrumente financiare culturile bio. Pe lângă subvenţia pe suprafaţă, care este în jur de 200 euro la hectar, producătorii bio mai primesc din partea ministerului încă 550 euro pentru fiecare hectar.

Tehnologie bio

Puieţii sunt cumpăraţi din Italia, direct altoiţi în funcţie de soi. Tăierea de plantare se face la 30 cm de sol, iar puieţii nou plantaţi intră pe rod în anul 3-4. Distanţa dintre pomi este de circa 3 metri, iar între ei nu există vegetaţie, doar pământul nisipos. Pe perioada iernii, se împrăştie paie pe fiecare rând. Asta face ca şi în perioadele fără ploi solul să păstreze umiditatea.

Un alt aspect important este faptul că acest strat de paie contribuie la dezvoltarea naturală a unor insecte care sunt utile în mărirea productivităţii culturilor bio, favorizează ecosistemul şi parazitează anumiţi dăunători.

Protecţia solului se obţine prin operaţia de mulcire. Crengile şi frunzele care rămân de la tăierile de primăvară sunt măcinate şi apoi împrăştiate pe întreaga suprafaţă cu un utilaj special. Mulcirea începe primăvara şi se continuă pe tot parcursul verii.

Tot primăvara se stropeşte cu un produs pe bază de melasă, acel „reziduu” vâscos provenit de la sfecla de zahăr, care este foarte bogat în vitamine şi minerale. „Prezenţa potasiului dă culoare fructelor şi păstrează aroma”, ne-a precizat fermierul maghiar.

Irigarea se face doar pe perioada verii, după apariţia fructelor. Dar numai dacă este necesar, nefiind adăugate nici un fel de substanţe nutritive. În această toamnă au avut mari probleme cu excesul de precipitaţii. Din cauza terenului nisipos, dar şi a faptului că pânza freatică este aproape de suprafaţă, solul nu a putut absorbi în totalitate apa.

Iniţiativa acestei vizite în Ungaria a aparţinut Camerei de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timiş, partener coordonator al Proiectului „Bio-agricultura, păstrarea culturilor în comunităţile din zonele specializate în obţinerea de produse agricole, zootehnie şi pomicultură”, finanţat prin Programul de Cooperare Transfrontalieră Ungaria-România 2007-2013.

Combaterea dăunătorilor

Pentru că agricultura e în regim ecologic, nu se folosesc decât anumite substanţe care au certificare bio. În luna mai, când au dat deja frunzele, se stropeşte cu DiPel, un insecticid biologic ce are în compoziţie tulpină de Bacillus thuringiensis (Bt), izolată din flora spontană. Substanţa nu este absorbită de plantă, ci acţionează ca un scut împotriva dăunătorilor.

Afidele (păduchii de frunze) sunt stârpite cu săpun de potasiu (săpun moale). Ca fungicid, se foloseşte o substanţă pe bază de sulfat de cupru.