În România, peste o sută de fermieri produc sămânţă pentru compania Pioneer, iar vânzările societăţii cresc în fiecare an. în 2011, la cultura de porumb Pioneer a avut o cotă de piaţă de 38%, cei mai vânduţi hibrizii fiind cei din grupele FAO 300-400. La floarea soarelui, Pioneer deţine jumătate din cota de piaţă naţională.

La această cultură, hibrizii cu rezistenţă la erbicidul Express se cultivă pe aproximativ 400.000 de hectare. în România, Pioneer este singurul producător de soia, cu peste 90% din piaţă. în ceea ce priveşte rapiţa, în condiţiile secetei din toamnă, compania a vândut aproximativ 40.000 de saci de sămânţă.

“Pe noi, ca producători de seminţe, criza ne-a afectat în mod indirect. Am simţit-o din cauza faptului că fermierii s-au confruntat cu anumite probleme financiare. Criza s-a simţit în respectarea termenului de plată ici-colo, câte un pic, şi asta a fost tot. Dar vânzările noastre au crescut în fiecare an semnificativ”, ne-a declarat Maria Cîrja (foto), director tehnic şi de marketing al Pioneer HI-Bred România.

Raţii echilibrate în fibre şi amidon

Despre echilibrul optim al raţiilor furajere a vorbit Bill Mahanna, directorul ştiinţific pentru nutriţie animală la nivel global al companiei Pioneer HI-Bred, originar din America de Nord.

Nutriţioniştii americani recomandă ca la realizarea silozului, fermierii să facă analize de laborator pentru a determina digestibilitatea fibrelor din furaj, dar şi gradul de absorbţie a amidonului.
Pentru a afla digestibilitatea fibrelor, fermierii americani realizează testul NDF (fibră detergent neutră).

„Fibrele şi amidonul sunt două ingrediente importante ale unei raţii furajere. în America, avem mai multe modalităţi prin care efectuăm măsurători în laborator pentru digestibilitatea fibrei, pe baza căror se pot echilibra raţiile. Noi folosim conceptul NDF – fibră detergent neutră. Acest procedeu descrie mai bine digestibilitatea şi ce anume limitează ingerarea fibrei de către animal”, a explicat Bill Mahanna.

Spre exemplu, lignina – acea componentă a tulpinii porumbului care asigură stabilitate plantei – este o fibră greu digerabilă. „Dacă avem prea multă fibră, vom reduce digestibilitatea şi conţinutul de energie din furaj. De asemenea, se reduce şi ingestia, prin urmare animalul va mânca mai puţin într-o zi.

Dacă avem prea puţină fibră, atunci platoul ruminal nu se mai dezvoltă suficient şi nici rumegarea nu mai e suficientă, căci animalul nu mai mestecă. Când se ajunge la acidoză, vaca se alimentează mai puţin, ceea ce se vede în lapte”, a adăugat Mahanna, precizând că pentru 50 litri de lapte, nivelul de NDF din raţie trebuie să fie destul de redus. Nutriţioniştii americani recomandă o raţie totală de fibră de 28-30% din totalul de NDF.

Un alt test recomandat de Bill Mahanna este cel al cantităţii de amidon din bălegar, o pierdere care se poate evita. Digestibilitatea amidonului depinde de starea de fermentaţie a furajului sau a boabelor uscate. “Foarte mult amidon ajunge în bălegar. Dacă depăşeşte 6%, atunci avem o mare problemă. Or atunci când ai o procesare foarte proastă a silozului şi a boabelor, foarte adesea ajungi la 10-12% amidon în gunoiul de grajd”, a mai spus Mahanna.

Valorificarea optimă a silozului

Pentru o mai bună digestibilitate a fibrelor relevantă este şi dimensiunea de tocare a silozului, animalele respingând fibrele tăiate mai lung. „La noi, silozul de porumb se toacă, de obicei, la o dimensiune de 19 mm, iar silozul de fân, la circa 13 mm, pentru a se asigura o fibră mai eficientă din punct de vedere fizic (pe NDF).

Dacă furajul rezultat în urma tocării, depozitării sau amestecurilor este prea scurt, atunci nu avem altă soluţie şi adăugăm 0,5-1 kg de paie sau fân peste TMR (n.r. – raţie amestecată total), pentru a ajuta dezvoltarea matricei platoului ruminal şi pentru a stimula rumegatul”, a prezentat directorul în nutriţie.

Specialistul american, care în timpul şederii în România a vizitat câteva ferme de creştere a bovinelor, a observat că fermierii români preferă să adauge paie în raţie, ceea ce fermierii americani evită să facă. Potrivit acestuia, paiele sunt uscate, nefermentate şi n-au valoare nutritivă. „Problema pe care o reprezintă paiele este că ocupă spaţiul furajelor cu nivel energetic mai mare, necesare vacilor de mare productivitate.

Nu dăm paie animalelor, pentru că de multe ori paiul aduce micotoxine, are o valoare nutritivă mică şi pur şi simplu aduce fibră fizică în rumen. Dacă pot să fac aportul de fibră din silozul de porumb, atunci îl tai un pic mai lung şi dacă animalul mănâncă este un avantaj deosebit. Nu mai e nevoie să adăugăm paie, căci avem fibră lungă fizică cu grad mare de digestibilitate. Paiele tocate nu trebuie să fie mai lungi de 2,5-5 cm, astfel vacile pot să sorteze uşor.

Raţia trebuie să aibă un nivel de umiditate corespunzător, altfel există riscul respingerii de către animal”, a mai spus Mahanna. Compoziţia silozului în fibră fizică poate fi verificată prin folosirea unor site sau ciururi prin care se trece tocătura.