„Am lăsat de izbeliște patrimoniul genetic – cel mai grav lucru care s-a întâmplat în cercetarea agricolă românească după ’90. Baza materială, patrimoniul funciar al unităților de cercetare sunt, cu siguranță, pagube, risipiri. Dar cea mai gravă este pierderea acestei proprietăți intelectuale, a acestui patrimoniu genetic valoros, șlefuit de înaintașii noștri, adaptat la condițiile țării noastre și care, din păcate, nemaitrecând prin programul de selecție conservativă, fie s-a depreciat – așa cum s-a întâmplat cu ardeiul iute Cornul caprei -, fie s-a pierdut definitiv”, spune reputatul cercetător.
Străinii fac comerț internațional cu vechile creații genetice românești, dispărute fără urmă în România
Potrivit lui Costel Vînătoru, interesant este că multe dintre creațiile noastre au pierit la noi, dar se găsesc în băncile de gene din afara țării. „Străinii au înțeles, au conservat acest patrimoniu genetic. De curând, am semnat un protocol cu banca de gene a Germaniei – și surpriză! Am găsit acolo Tomate de Țigănești (Teleorman), o populație locală de roșii care nu a mai fost cultivată de 50-60 de ani în România. Și mă întreb de ce acum în Germania s-a conservat material genetic românesc, iar la noi nu? Străinii au tomate Aurora, vinete bucureștene Danubiana, au sămânță de ceapă Aurie de Buzău, o creație a Stațiunii. Eu le știam din cataloagele vechi… Am găsit în SUA primul soi de ceapă creat în România, e destul de grav că la noi nu există! Nu am găsit o sămânță la noi, în banca românească!”, exclamă cercetătorul.
Păcatul mare este că la toate speciile s-a pierdut foarte mult. „Am catalogul oficial al soiurilor cultivate în România, editat în anii ’50; din ce e înregistrat acolo, nu mai avem nimic în cultură”, spune cercetătorul, întrebându-se care a fost raționamentul (dacă ar fi… existat!?) acestei pasivități.
Și cu toate că avem în țară Banca de Resurse Genetice Vegetale Suceava, multe din aceste creații binecunoscute au dispărut fără urmă. „Pentru noi, erau o bogăție. Din ele puteai obține alte soiuri. Acum cei care le dețin, din afara țării, ți le pot vinde ție, care le-ai creat, sub alt nume, unul comercial. Nu am reușit să ne protejăm creațiile noastre, strădaniile înaintașilor. Nu știți cât mă doare pe mine când, tomata de la Buzău, o populație locală, pe care au cultivat-o grădinarii mei, o văd adusă de o firmă prestigioasă din Franța sub un nume de cod 778 și vândută pe piață. Ce tristețe mă cuprinde când o sămânță românească este produsă în străinătate și o văd împachetată într-un plic foarte frumos sub numele generic de sămânță Hoby”, spune cercetătorul buzoian.
„Un gram de sămânță, un gram de aur!”
Pasiunea lui Costel Vînătoru pentru legumicultură a izvorât încă din anul 1984, de când a început să colecționeze populații locale de semințe de legume. „Am soiuri adunate încă din timpul liceului, de atunci am păstrat varietăți de tomate Inimă de bou. Sigur, de la mine au plecat în toată țara, celebra tomată a fost salvată”, dezvăluie Costel Vînătoru.
Când vine vorba despre ceea ce se întâmplă în „industria semințelor”, cercetătorul buzoian este categoric: „Sunt interese materiale foarte mari în joc. Piața semințelor e foarte profitabilă. Am mai spus-o: gramul de sămânța hibridă echivalează cu gramul de aur! Așadar, au venit aceste firme din străinătate, au racolat colegi din cercetare pe care au i-au folosit ca mercenari. Unii dintre aceștia au început să denigreze munca noastră, spunând că rodul cercetării românești, creațiile noastre nu sunt mai bune decât cele străine… Fals! Și ușor-ușor, prin subfinanțare, prin delăsare și dezinteres, s-au ruinat stațiunile de cercetare și s-a pierdut patrimoniul genetic. Nu mai vorbesc că foarte mult din patrimoniul genetic s-a și sustras”.
Statul nu protejează patrimoniul genetic național
Costel Vînătoru a atins o altă problemă sensibilă: din lipsa fondurilor, nu se pot securiza și proteja creațiile științifice realizate cu atâta trudă și migală. Statul, proprietarul de drept al acestora, care ar fi trebuit să fie primul interesat să le valorifice, se află în repaus… financiaro-vegetativ! „În stațiune, anual, ieșim cam cu patru-șase noi creații. Dar neavând întotdeauna bani pentru omologare și brevetare, pierdem foarte multe soiuri. Este ca un cerc vicios, pentru că toate aceste creații sunt ale statului; or, statul nu alocă nici măcar bani pentru păstrarea lor. Dacă nu sunt brevetate și omologate, se pierd, pentru că ele nu pot fi folosite sau scoase în piață. Au fost și cazuri când soiuri pe care nu le-am putut breveta au ajuns în străinătate. Am la îndemână exemplul unui castravete alb la care lucrez de zece ani. Nu am avut fonduri să-l brevetez; l-am prezentat totuși la un congres acum câțiva ani și după un timp l-am văzut produs în SUA”, arată Costel Vînătoru.
Omul de știință buzoian crede că dacă nu se va interveni pentru finanțarea unităților de cercetare, acestea vor pieri în timp. De fapt, unele au ajuns o ruină. „Acum, cine a rămas în cercetare a fost contaminat de microbul cercetării și are speranța că cineva va înțelege că fără cercetare nu există progres!”, a susținut Vînătoru.
Șeful Laboratorului de Ameliorare și Genetică al SCDL Buzău vorbește cu durere în suflet atunci când vine vorba despre starea unităților de cercetare: „Atunci când plouă afară, picură și la mine pe birou. Îmi strâng cărțile și mă mut cu calculatorul la altă masă. La stațiune, clădirile arată jalnic, nu s-a investit în dotare”.
Costel Vînătoru ne-a relatat discuția purtată cu un jurnalist care l-a întrebat dacă statul ajută cu ceva unitatea de cercetare din Buzău. „«Ne ajută!» – i-am răspuns. El, mirat: «Cum?!» «Ne-a lăsat puțin în pace! S-a potolit puțin să nu ne mai atace și bruma de pământ care ne-a mai rămas!», i-am explicat”.
În ultimii ani, rechinii imobiliari au jefuit SCDL Buzău prin deposedare de aproximativ 400 hectare, unitatea rămânând cu un patrimoniu funciar de circa o sută de hectare.
Locomotivă pe linie moartă
Omul de știință spune că cercetarea ar trebui să fie locomotiva învățământului și locomotiva fermierului. „Să vină fermierul la mine în stațiune și să vadă câmpuri demonstrative, așa cum vedeți la firmele din afară loturi demonstative pe la marginea drumurilor, așa trebuie să se vadă în cercetarea românească. Dar ea fost devalizată, a fost și ajutată să fie adusă în situația asta. Marele agronom Gheorghe Ionescu-Șișești spunea: «Nu se poate îndruma temeinic agricultura dacă nu vom avea întinse cercetări științifice aplicate la condițiile noastre de pământ și de climă, la plantele și animalele adaptate la mediul nostru, la organizarea cea mai potrivită pentru condițiile economice și sociale în care ne găsim»”, a încheiat Costel Vînătoru.
DIRECTORII SUNT PAZNICII STAȚIUNILOR!
„Se vorbește de așa-zisa reorganizare a sistemului de cercetare, dar în conceptul nostru reorganizarea înseamnă desființare, vor să scape de aceste unități de cercetare, se vor trezi târziu”, este de părere Costel Vânătoru. Acesta face o mărturisire: „De câte ori merg la Academie, vin întristat. Când am intrat în ASAS erau 120 de stațiuni și institute de cercetare. În 2014, am aflat că au mai rămas 62, acum am aflat, pe surse, că la o parte din aceste stațiuni directorii s-au transformat în paznici. Deci, an de an, când ajung la adunarea generală a ASAS, constat că un număr de unități clachează, nu mai suportă, nu mai rezistă fără finanțare”.
ȘCOALA, CERCETAREA ȘI BANII VIITORULUI
Toți cei care au venit în fruntea Ministerului Agriculturii au spus că avem nevoie de cercetare, dar când a fost vorba de finanțare, au tăcut mâlc. Și decizia de a salva cercetarea le aparține unor oameni care nu au montat în viața lor o experiență, care nu știu ce înseamnă selecție conservativă și nici acest tezaur neprețuit – patrimoniul genetic.
Vînătoru consideră că cercetarea agricolă nu se poate finanța printr-un program sectorial! Trebuie corect salarizată de la bugetul de stat. Iar soluții ar fi. Un exemplu plastic ni l-a oferit interlocutorul nostru: „Dacă s-ar fi alocat pentru o stațiune ca aceasta de la Buzău cât se cheltuie pentru o școală generală de 1-4, de exemplu, cercetarea legumicolă din această țară ar fi scos de mult capul în lume. Mai sunt cinci stațiuni, bugetele de la alte cinci școli elementare și problema ar fi rezolvată”.
Costel Vînătoru nu-i înțelege pe oamenii care conduc țara. Pentru că banii alocați în cercetare – spune el – înseamnă bani alocați în viitor, în veriga principală a învățământului. Firesc ar fi ca studenții de la Horticultură să fie duși într-o stațiune și să li se arate ce se poate face în România, să vadă rezultatele experiențelor montate în câmp.
Articol publicat in revista Ferma nr.4(165) 1 – 14 martie 2016
