Incomparabil, ca amploare, cu alte reuniuni din domeniul jurnalismului agricol, congresul IFAJ ne-a dat posibilitatea să explorăm relațiile internaționale dincolo de întâlniri protocolare și conferințe ultra specializate, punând bazele unei colaborări care sperăm să reziste peste timp. Scoția, țara aleasă gazdă în acest an, s-a dovedit a fi destinația ideală pentru un asemenea eveniment de excepție. Tărâmul whisky-ului și al bovinelor Angus a servit drept sursă de inspirație pentru cei peste 200 de jurnaliști veniți din 37 de țări. Fără să îmbrace tradiționalele kilturi, dar ghidați de sunetul cimpoaielor, cei prezenți au avut parte de patru zile deosebit de interesante.
Am nimerit la Aberdeen într-un context extrem de agitat, cu nici două săptămâni înainte de referendumul pentru independența față de Marea Britanie. Practic, țara era divizată între cele două opțiuni, cu dezbateri aprinse, cu argumente pro și contra. Până la urmă s-a decis rămânerea alături de Regatul Unit, decizie salutată de Londra, dar și de autoritățile de la Bruxelles, care nu și-au dorit sub nici o formă scindarea. Nu de alta, dar Scoția deține 20% din stocurile de pește ale Uniunii Europene, 60% din rezervele de petrol și 20% din potențialul UE de a produce energie din surse regenerabile.
Licitații de animale
Primul meu contact cu agricultura scoțiană a fost cu adevărat spectaculos și a avut ca punct de reper Thainstone Exchange Centre, cea mai mare piață de licitație de animale din Scoția, operată de grupul ANM (Aberdeen and Northern Marts). Proprietatea a nu mai puțin de 7.000 de fermieri, grupul funcționează ca o cooperativă și are ca activitate de bază comerțul cu animale, dar pe lângă asta se ocupă și cu tranzacții de terenuri, licitații non-agricole, industria de catering și organizarea de evenimente. Având în spate o experiență de 142 de ani, ANM Group reprezintă în momentul de față una dintre cele mai dinamice și progresiste afaceri care deservesc sectorul agricol din Marea Britanie, cu vânzări anuale de peste 90 milioane de lire sterline. În ziua în care delegația IFAJ s-a aflat la Thainstone, au fost vândute 512 bovine, 8.317 ovine și 234 baloți de furaje. Chiar am asistat la câteva tranzacții și totul pare extrem de bine organizat. Animalele sunt introduse în arenă, după care începe licitația. Locul este ca un amfiteatru, iar cei mai vocali fermieri se poziționează de regulă în jurul padoc-ului. Licitația nu durează mai mult de câteva minute.
După această experiență inedită, am avut parte de o vizită la una dintre cele mai „verzi” ferme din Marea Britanie, unde se produc înghețata și chips-urile Mackie’s. O afacere de familie, foarte bine închegată, care are în proprietate 650 hectare de teren arabil, 300 vaci de lapte din rasele Holstein și Jersey, și o cifră anuală de afaceri de 22 milioane de lire sterline. Independența energetică și-a dobândit-o după instalarea celor trei turbine eoliene, cu o capacitate de 2,5 MW fiecare, și a panourilor solare ce furnizează 175 kW pe oră. Un model de business sustenabil, la care și-au adus aportul patru generații de fermieri.
Aberdeen Angus – mândria scoțienilor
Evident, nu putea lipsi din program o întâlnire cu crescători de vite pentru carne din rasa Aberdeen Angus. Șansa noastră a fost să ajungem chiar în apropiere de Tillyfour, locul unde pe la 1830 agronomul William McCombie punea bazele primului program de ameliorare genetică a acestei rase. Mânați de aceeași pasiune, Neil Wattie și fiul său Mark și-au dedicat activitatea de zi cu zi creșterii vacilor Angus, reușind să le aducă la un nivel de performanță de invidiat. Tauri din ferma lor au câștigat premii importante la competiții de prestigiu din Marea Britanie. În prezent, un exemplar bine crescut atinge greutatea de o tonă în doar 18 luni. Selecția nucleului de reproducție este esențială. Numai cei mai bine dezvoltați tăurași sunt păstrați în fermă, restul fiind vânduți. După înțărcare, vițeii destinați abatorizării sunt hrăniți în fiecare zi cu 3 kg de nutreț, un amestec de 85% orz și 15% suplimente concentrate, până la vârsta de 12 luni, sau în tot procesul de finisare. În schimb, tăurașii selectați pentru reproducție beneficiază de o dietă bogată energetic, alcătuită din ovăz, orz, pulpă de sfeclă roșie și suplimente nutritive. Familia Wattie deține în prezent 120 de exemplare de Angus în rasă pură și 160 de hectare de teren, dintre care numai 20 sunt cultivate cu cereale, restul fiind pășune.
Carnea de vânat, o alternativă pentru gurmanzi
Pe lângă creșterea vitelor și a oilor, cu care se mândresc atât de mult, unii scoțieni și-au îndreptat atenția spre piețele de nișă. Ali Loder, de pildă, este proprietarul unei ferme de… căprioare roșii. În numai zece ani, acesta și-a clădit o afacere solidă, în condițiile în care cererea pentru carnea de vânat în Marea Britanie, dar și în alte regiuni ale lumii, este din ce în ce mai mare. Situată la poalele munților Cairngorm, ferma Culquoich adăpostește 160 de căprioare pentru reproducție, 10 cerbi și 122 de cârlani. „Creșterea căprioarelor poate părea o chestie ciudată, dar principiile sunt aceleași ca și în cazul bovinelor pentru carne sau al ovinelor. Puii sunt crescuți în spații închise pe perioada iernii, iar adulții stau pe pășune tot timpul anului. Desigur, când dă înghețul, animalele sunt hrănite cu siloz și cereale, iar pentru asigurarea unui echilibru nutrițional complet se adaugă suplimente minerale”, ne-a mărturisit fermierul.
Deși creșterea căprioarelor este exclusă de la plata subvențiilor, acesta ne asigură că afacerea este cât se poate de profitabilă. „Carnea de vânat este la modă acum, iar comercianții vor să se asigure că au furnizori de încredere”, susține Ali. Prețurile sunt negociate la începutul sezonului, în acest an valoarea pornind de la 0,529 lire pe kilogram, dar pe parcurs se acordă bonificații pentru îndeplinirea caietului de sarcini. În general, finisarea are loc pe timpul verii, iar în octombrie animalele sunt trimise spre a fi abatorizate. Costurile de producție sunt relativ scăzute, cea mai mare cheltuială fiind legată de transport, circa 1.600 lire pentru o încărcătură de o sută de animale. Scoția produce anual aproximativ 3.500 de tone de carne de vânat, dar numai circa 2% reprezintă carne de căprioară sau de cerb. Pentru a satisface cererea, Marea Britanie importă în fiecare an în jur de 25.000 de carcase.
În concluzie, Scoția mi-a lăsat o impresie foarte bună, oamenii sunt primitori și, în contrast cu sobrietatea britanică, par mereu puși pe glume. Și nici măcar nu sunt atât de zgârciți pe cât se spune.
Înainte de a încheia acest articol se cuvine să mulțumim BASF România pentru susținerea deplasării în Scoția.
AGRICULTURA ESTE MOTORUL ECONOMIEI SCOȚIENE
Deși numără numai 22.000 de exploatații, agricultura scoțiană este o ramură extrem de importantă a economiei. Cu o producție anuală evaluată la 2,3 miliarde de lire sterline, doar turismul cu multele sale fațete are un impact mai mare asupra economiei rurale. Circa 65.000 de persoane, la o populație de 5 milioane cât numără Scoția, sunt direct implicate în acest sector. Dar numărul celor care lucrează în industriile conexe este de trei sau chiar patru ori mai mare. În mediul rural, aproape zece la sută din populație se ocupă cu agricultura, iar 85% din cele 5,6 milioane de hectare de teren agricol este clasificat ca fiind mai puțin favorizat. În nordul și vestul țării, activitatea se limitează aproape exclusiv la creșterea animalelor. Din cauza calității, în general, mai slabe a solului, fermele sunt de dimensiuni mult mai mari decât în altă parte a Europei, având în medie 176 de hectare.
Aproape jumătate din fermieri își câștigă existența din creșterea vitelor de carne. Scoția deține 24% din efectivul de bovine de reproducție al Marii Britanii și 8% din totalul UE, respectiv 400.000 de capete. Rasa Aberdeen Angus este de departe cea mai populară, însă după anul 1970 tot mai mulți fermieri s-au orientat spre rasele continentale – Limousin, Charolais și Simmental. De asemenea, Shorthorn și Highland continuă să ocupe o cotă importantă pe piețele de nișă. Recunoscută pentru calitățile sale deosebite, carnea de vită scoțiană a dobândit statutul de produs cu indicație geografică protejată de Uniunea Europeană încă de acum 20 de ani. Oieritul pare a fi însă activitatea cea mai bine adaptată la climatul și structura geografică a Scoției. Practic, mai mult de jumătate din ferme au în posesie turme de oi, media pe exploatație fiind de 206 capete. Desigur, în regiunile deluroase se ajunge lejer la o mie de exemplare. Whisky-ul, un alt produs cu care se mândresc scoțienii, este exportat în 200 de țări ale lumii, generând un venit anual de 4,3 miliarde de lire sterline, ceea ce înseamnă 136 de lire pe secundă!
