În opinia lui Lucian Mureşan „vânzarea mieilor este cea mai mare problemă a noastră, a crescătorilor de ovine. Apoi vine cealaltă, la fel de importantă, problema ciobanilor, a îngrijitorilor; căci, practic, la această dată, nu mai ai cu cine lucra”.

Vlăjgani „asudând” în faţa ţapului… de bere!
„Sunt tineri, de vârsta mea, sub 50 de ani, care ar putea munci. Acestor oameni nu le trebuie ajutor social, ci de lucru, nu să le dea statul bani degeaba! Eu sunt toată ziulica pe câmp, cu animalele, cu tractoarele, mă arde soarele în cap, iar ei stau la terasă, asudând în faţa ţapului de bere!”, şi-a vărsat amărăciunea Lucian Mureşan.
Crescătorul clujean ne spune că a avut oi multe. Ajunsese la un moment dat chiar şi la 1.200, dar s-a lăsat în jos, la 350 de capete. A vândut din ele; ultima dată a dat 160 de capete la 140 euro bucata; a dat oi bune, de rasă, cea mai „bătrână” având 2-3 ani!

„Nu ştiu cât voi mai ţine animale!”
Ferma lui Lucian Mureşan se află la Jucu de Sus. Nemodernizată. Ne spune că nu a găsit oameni care să muncească la oi. „Nu ştiu cât o să mai ţin animalele! Nu are cine să mergă cu oile! Trebuie duse la păscut, trebuie să stea cineva lângă ele. Te dedici pentru oi, e o activitate non-stop. Nu e ca la tractoare (fermierul este şi comerciant de maşini şi utilaje agricole – n.r.), unde am închis parcul şi-am plecat. Vin mâine, vin poimâine, nu se simte!”, a afirmat omul de afaceri clujean.
„Am numai doi oameni la animale, dar ţin cu dinţii de ei; unul e de opt ani la mine, Alexandru Boloş îl cheamă. Şi mai am un băiat, e vecin de-aicea, pe care l-am crescut eu. Dar acesta după un an-doi de stat la fermă pleacă la oraş. Şi după un alt an sau doi se întoarce. Te poţi baza pe el?”, s-a întrebat retoric crescătorul. Şi a continuat în acelaşi registru şi în aceeaşi tonalitate: „Am mai avut doi; nu s-au înţeles, mi s-au bătut anul trecut, până la urmă le-am dat drumul la amândoi, că nu am avut ce face!”
L-am întrebat de ce nu aduce oameni din altă parte, spre exemplu din Moldova. A luat foc: „Vai de mine, dacă aduc moldoveni, o dată că nici nu stau prea mult, nu fac purici pe-aici; şi în al doilea rând te fură şi pleacă. Am avut din toată ţara! E cel mai greu în zootehnie. Prin comună, se plâng oameni, vin la parcul nostru de maşini şi utilaje agricole şi întreabă: «Nu ştii pe cineva să vină să lucreze cu chef de muncă?»”
Lucian Mureşan ne spune pe scurt o poveste tristă. „Am pe cineva, am doi fini, soţ şi soţie, au câteva vaci şi 400 şi ceva de oi, în Valea Caldă, aici lângă Cluj. Nu au copii, nu au pe nimeni. Sunt cam de vârsta mea, el e mai mare cu doi ani decât mine. Le-au plecat oamenii care îngrijeau de animale. De ceva vreme au rămas în pustie, ei acolo, singuri. Nu mai găsesc alţii, la oi e foarte greu!”.
„Şi mai este ceva de spus”, a continuat crescătorul de animale. „Statul ăsta care face legile nu-i normal! Credeţi-mă! Mă forţează să-angajez. Pe cine? Mă pune să plătesc pentru un rău. Hai să spunem că găsesc, dar stă o zi şi mâine pleacă! Să iau unul pe care-l găsesc în gara Clujului? Statul nu sprijină agricultura şi zootehnia şi încurcă treburile mai mult!”
Lucian Mureşan nu vede viitorul în culori optimiste. „Eu zic că bine nu va fi! Suntem foarte puţini cei care mai avem animale şi care le creştem din dragoste. Mie-mi sunt dragi animalele, să ştiţi! În satul Jucu de Sus îi numeri pe degetele de la o mână pe fermieri. Înainte eram mulţi şi era rău, că ne certam atunci între noi pentru păşune!”, ne-a mărturisit Lucian Mureşan.

Un articol publicat în revista Ferma nr. 11/194 (ediţia 15-30 iunie 2017)