Într-un articol anterior am arătat că prelungirea perioadei de aşteptare pentru însămânţarea vacilor de lapte după fătare, care vine automat cu prelungirea lactaţiei, aduce o creştere a rentabilităţii activităţii de reproducţie şi o bunăstare sporită a vacilor de lapte.

Efectele prelungirii perioadei de aşteptare voluntară

Un studiu făcut în Germania, pe o fermă de 1000 de vaci de lapte din rasa Holstein, cu o producţie medie de 11.000 litri pe lactaţie, şi publicat în revista Journal of Dairy Science în anul 2019, a arătat care sunt efectele prelungirii perioadei de aşteptare voluntară de la 40 de zile la 120 şi respectiv 180 de zile, asupra producţiei de lapte, a condiţiei corporale a vacilor şi a stării de sănătate a ugerului.

1. Producţia de lapte

Pe o lactaţie normală, de 305 zile, producţia zilnică de lapte nu a fost influenţată de extinderea perioadei de aşteptare voluntară.
În cazul lactaţiei totale, vacile care au avut 180 de zile de aşteptare voluntară au realizat o producţie zilnică de lapte mai mică decât cele cu 40 sau 120 de zile, diferenţa fiind mai evidentă la vacile multipare decât la cele primipare. Dacă, însă, producţia de lapte a fost corectată pentru valoarea ei energetică, nu au mai existat aceste diferenţe, ştiut fiind că pe măsura înaintării în lactaţie, creşte concentraţia de grăsime şi de proteină din lapte, odată cu scăderea producţiei.

Mai mult, creşterea concentraţiei de proteină din lapte la vacile cu lactaţii extinse a avut ca rezultat o producţie mai mare de brânză obţinută din 100 kg lapte, comparativ cu vacile care au avut o lactaţie tipică de 305 zile. Acest lucru este benefic, mai ales pentru acele ferme care asigură laptele pentru fabricile de brânzeturi, pentru cele la care preţul de cumpărare se stabileşte în funcţie de compoziţia chimică a laptelui, precum şi cele care primesc o penalizare de preţ dacă scade concentraţia de substanţă uscată din lapte.
Vacile, în special primiparele, care cu o durată mai mare a perioadei de aşteptare voluntară, au avut o persistenţă a lactaţiei mai bună. Acest lucru înseamnă că producţia zilnică de lapte s-a menţinut mai mult timp la un nivel ridicat după ce a atins maximul, iar scăderea a fost mai lentă de la o zi la alta.
Proporţia de vaci care au fost înţărcate la sfârşitul lactaţiei, având o producţie mai mică de 15 kg lapte/zi, a fost mai mare la animalele care au beneficiat de 180 de zile de aşteptare voluntară comparativ cu cel cu 40 sau 120 de zile (53% faţă de numai 34-37%).

2. Starea de sănătate a ugerului

Sănătatea ugerului nu a fost influenţată semnificativ de o durată mai mare a perioadei de aşteptare voluntară. Nu a crescut nici numărul de celule somatice din lapte şi nici numărul de cazuri de mastită.

3. Condiţia corporală a vacilor

Vacile care cu 180 de zile de aşteptare voluntară după fătare au avut o condiţie corporală mai bună la înţărcare, precum şi un strat mai gros de grăsime subcutanată la nivelul şalelor, comparativ cu vacile care au beneficiat de 40 şi respectiv 120 de zile de aşteptare voluntară. Acest lucru demonstrează că în cazul unei lactaţii mai lungi, vacile au avut suficient timp pentru recuperarea rezervelor corporale de ţesut adipos. Ceea ce nu este întotdeauna bine, vacile cu lactaţie mai lungă fiind adesea prea grase în momentul înţărcării, condiţie care le predispune la tulburări metabolice imediat după fătarea următoare.

Concluzii de reţinut

• Vacile cu producţii sub media fermei nu se pretează la prelungirea lactaţiei, prin amânarea însămânţării după fătare;
• Vacile cu producţii ridicate beneficiază mai mult de extinderea perioadei de aşteptare voluntară, prin realizarea unor indicatori mai buni de reproducţie, în special la vacile primipare.

Aşadar, cât de mult putem extinde perioada de aşteptare voluntară pentru a însămânţa vacile după fătare? 120 de zile. Pentru că vacile au o eficienţă reproductivă mai bună, au o producţie zilnică de lapte comparabilă cu vacile având o durată convenţională a repausului uterin, nu au avut alterări ale stării de sănătate a ugerului şi nici scăderi ale condiţiei corporale.
Cât de profitabilă este o astfel de abordare a activităţii de reproducţie într-o fermă? Acest lucru rămâne de studiat în cercetările viitoare.

DECIZIA E ÎN MÂNA FERMIERULUI

Perioada de aşteptare voluntară urmează după fătarea vacii, timp în care, în mod deliberat nu o însămânţăm, chiar daca ea intră în călduri. După ce trece această perioadă stabilită de fermier pentru fiecare animal, vaca este însămânţată la primul ciclu de călduri care apare. Astfel, intervalul de timp în care vaca nu este gestantă (repaus uterin) este format din perioada de aşteptare voluntară şi service period (adică perioada în care ea poate fi însămânţată). Deci, perioada de aşteptare voluntară este o verigă tehnologică din ciclul reproductiv şi productiv al vacilor de lapte, care depinde de intervenţia omului.

VÂRSTA OPTIMĂ LA PRIMA FĂTARE

Vârsta la prima fătare, respectiv momentul în care o viţea este admisă la reproducţie şi apoi intră în turma de bază a fermei, reprezintă un element cheie al cheltuielilor ocazionate de creşterea tineretului femel de reproducţie. Scanează codul QR şi află cum poţi să optimizezi acest factor tehnologic!

un articol de
LUDOVIC CZISZTER
USAMVB Timişoara