Nu numai că avem, de mai bine de un an, Legea 214, cunoscută ca „Legea pajiștilor”, fără norme de aplicare și deci, fără efecte juridice – adică în vigoare și nu prea – iată că din noiembrie încoace, un nou proiect de lege, cu o nouă denumire – „Legea pajiștilor permanente”, trenează pe site-ul Ministerului Agriculturii, fiind, se pare, în așteptare de propuneri și în dezbatere publică (ce-i drept, încă neanunțată).
Dacă acest nou proiect va deveni lege, Legea 214 va deveni istorie. Adică va fi abrogată, după ce, în februarie anul trecut, un proiect de Ordonanță de Urgență a Guvernului amâna aplicarea ei pentru 1 ianuarie 2013. După cum se știe, proiectul de OUG n-a fost nici el aprobat.
Și ce să vezi, iar n-a fost să fie! A trecut și 1 ianuarie și tot nu avem o Lege a pajiștilor. O lege care să poată fi aplicată. Și, ca în fiecare an de la aderarea noastră la UE, aceleași întrebări din partea crescătorilor de animale se lasă cu ridicat din umeri din partea autorităților.
La articolul 1 din noul proiect de lege publicat pe site-ul Ministerului, se precizează negru pe alb: „Scopul prezentei legi îl reprezintă reglementarea organizării, administrării și exploatării pajiștilor permanente”. Cu cinismul celor sătui de vorbe, aș continua expunerea: „… din 2014, pe când se vor fi terminat plățile pe suprafață, așa cum se derulează ele în prezent”.
De organizarea pajiștilor ar trebui să se ocupe toate instituțiile, de la Ministere la APIA și direcțiile pentru agricultură DAR în strânsă colaborare cu asociațiile profesionale ale fermierilor. De administrare știm prea bine cine se ocupă, unilateral și fără drept de apel din partea crescătorilor de animale. De exploatare, în teoria și practica Uniunii Europene dar și în accepțiunea legislației românești, ar trebui să se ocupe beneficiarul de drept, adică fermierul. În realitate însă, lucrurile nu stau tocmai așa.
Întrebam, într-un articol din 2007: „Când n-o mai fi subvenția, cine-o să mai vrea pășunea?”. Răspunsul vine în fiecare an, odată cu o nouă campanie de depunere a cererilor pentru concesionarea suprafețelor de pășunat.
Când n-or mai fi bani, sigur că nu se vor mai înghesui la APIA unele consilii locale, asociațiile făcute peste noapte cu sprijinul nemijlocit al primarilor sau societățile care, de multe ori pe lângă lege, beneficiază de pajiști și de plățile pe suprafață, fără să desfășoare, nici măcar pe hârtie, vreo activitate agricolă. Asta în timp ce multor crescători li se face vânt, la propriu, de pe pajiștile (bun național!), cu animalele lor cu tot!
Chiar și așa, fără de lege cum sunt pajiștile din România, mulți crescători au reușit să încheie contracte de concesionare ori de închiriere pentru pășuni, pentru câteva luni și chiar pe mai mulți ani. Cazuri fericite, ați putea spune. Da, în unele situații și mai ales acolo unde edilii sunt oameni cu dreaptă judecată. Doar că majoritatea contractelor de concesionare, implicit redevențele și clauzele contractuale pot fi modificate oricând și unilateral, evident, în favoarea instituției Primăriei și/sau a Consiliului Local.
Ca să nu mai spunem că beneficiarul, crescătorul adică, nu are nici un drept să intervină asupra vreunei clauze din contract. Iată o altă problemă administrativă pe care nu o dezbate nimeni.
Mai mult, până la 1 februarie, Consiliile locale trebuie să elaboreze metodologia de concesionare a pășunilor. În baza cărei legi?
În proiectul „Legea pajiștilor permanente”, la Articolul 4, se precizează: „Deținătorii de pajiști sunt obligați să mențină suprafața totală ocupată cu pajiști la 1 ianuarie 2007 și înregistrate în Registrul agricol ca pășune/fâneață la acea dată, inclusiv cele aflate în administrarea ADS” iar Articolul 6 spune că „Pajiștile se folosesc pentru pășunatul animalelor și producerea de furaje”. Prin excepție, pe pajiști se pot amplasa construcții zoopastorale și unele lucrări declarate de utilitate publică.
Este interzisă includerea pajiștilor în intravilanul localităților iar în cazul înstrăinării pajiștilor, noul proprietar este obligat să mențină categoria de folosință a terenului. De foarte mult ori însă, realitatea din teren contrazice punct cu punct legea. Ușor de spus dar greu de crezut că cineva, chiar și înarmat cu normele de aplicare ale Legii pajiștilor permanente, va reuși să facă ordine prin bălăriile de pe pășunile României…
